aprilie 2009


Un articol interesant despre problematica realizării în această viaţă a unui aeroport la Braşov a apărut azi în Cotidianul.

Se pare că s-au înţeles cumva – probabil ca Mutu cu Surdu (Mutu de la Fiorentina şi Surdu de la F.C. Braşov într-un fictiv atac al echipei naţionale) – pentru ca acest aeroport să se construiască, dar până nu văd primul avion aterizând… nu mai zic nimic. Cât despre aeroportul de jucărie, aeroportul de băieţi jmekeri, să-l facă pe banii lor!

Riscul ca Braşovul să rămână fără nici un aeroport din cauza disputelor politice a fost eliminat printr-un minunat consens: se fac două aeroporturi, unul mai mare, plănuit de PNL şi PSD, şi celălalt mai mic, al PDL. Între ele sunt 30 de metri!

În urma discuţiilor, lucrurile s-au lămurit de ambele părţi. Astfel, Braşovul va avea două aeroporturi, unul al PNL susţinut de PSD şi unul al PDL, mai mic.

Argumentele invocate „pe surse“ de către reprezentanţii PDL spuneau că aeroportul propus de PNL-PSD nu este viabil, deoarece costă suspect de puţin, doar vreo 100 de milioane de euro. Ca termen de comparaţie s-a oferit proiectul Aeroportului de la Adunaţii Copăceni, pentru care ministrul liberal al Transporturilor, Ludovic Orban, preconizase că va cheltui în jur de 1,5 miliarde de euro. […] Alt argument pentru renunţarea la aeroport a fost oferit de ministrul Radu Berceanu, care a sugerat că ar fi mult mai potrivit un aeroport mai mic, construit la IAR Ghimbav, care va acoperi necesarul judeţului Braşov.

Ca un făcut, toate neînţelegerile au fost aplanate ieri. „Eu nu m-am opus niciodată construirii unui aeroport la Braşov, dar doresc ca lucrurile să decurgă transparent. Am vorbit azi şi am hotărât să-mi trimită şi mie documentele economice şi financiare ale proiectului, pentru că eu n-am avut acces la ele până în prezent. Eu sprijin acest proiect, dar trebuie să eliminăm toate neclarităţile“, ne-a declarat George Scripcaru, primarul PDL al Braşovului. Întrebat în legătură cu cel de-al doilea aeroport, Scripcaru ne-a explicat: „E un aeroport mai mic, în completarea celui mai mare. E un proiect în trei: Primăria Braşov, IAR Ghimbav şi Aeroclubul «Zorileanu». Există o pistă, un turn de control şi alte chestii necesare unui aeroport, dar toate acestea vor trebui modernizate. Avem minimum necesar, iar investiţia e de vreo trei milioane de euro. Am vorbit cu ministrul Adriean Videanu (care are în subordine IAR Ghimbav – n.r.) şi lucrurile se vor rezolva, inclusiv problemele legate de patrimoniul IAR Ghimbav“.

Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov, nu rămâne dator. „Primarul Scripcaru a dat-o acum la întors, după ce a văzut că, dacă se opune aeroportului, îşi strică imaginea în Braşov. Acum aprobă proiectul, pentru că şi Berceanu e de acord, mai ales că vor face şi ei aeroportul ăla. Acolo va fi un aeroport cu o pistă mică, de vreo 1.800 de metri, pe care nu vor putea ateriza decât avioane mici, de patru locuri. O ofertă de genul ăsta mi s-a făcut şi mie acum vreo câţiva ani, dar am refuzat-o categoric. Precizez că pentru aeroportul nostru avem finanţare de la trei bănci mari de la Londra, printre care se află şi Erste Bank“, ne-a declarat Aristotel Căncescu.

SC Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav SA e firma care va manageria activitatea aeroportului PNL-PSD. Firma are un capital social de 100.000 de lei care se împarte între şase acţionari: Intelcan Canada deţine 64,3%, CJ Braşov – 20%, Municipiul Braşov – 10%, oraşul Ghimbav – 5%, CJ Covasna – 0,5% şi CJ Harghita – 0,2%. Investiţia de 100 de milioane de euro este compusă dintr-o contribuţie de 25 de milioane de euro în cash a celor şase acţionari şi atragerea unui credit de 75 de milioane de euro de la o bancă. Ioan Toma, şeful reprezentanţei Intelcan în România, ne-a declarat duminică faptul că firma canadiană va contribui cu aproximativ şapte milioane de euro la suma necesară avansului de 25 de milioane de euro, iar diferenţa va fi suportată de partea română, adică în jur de 18 milioane de euro. După cum se poate observa, contribuţia în cash a firmei Intelcan nu este corespunzătoare celor 64,3% din acţiunile pe care le deţine în cadrul firmei care va administra aeroportul. Aristotel Căncescu (foto) este vârful de lance al aeroportului PNL-PSD.

Adriean Videanu, ministrul PDL al Economiei, a trimis Camerei Deputaţilor, pe 17 aprilie 2009, o hârtie prin care a avizat negativ construirea unui aeroport la Braşov, în varianta propusă de PNL-PSD. Conform PUZ, o parte din aeroport se suprapunea cu un teren viran al IAR Ghimbav, aflată în subordinea Ministerului Economiei. Acest lucru s-a vrut a fi îndreptat printr-un schimb de terenuri. Ministrul Videanu a avizat negativ acest schimb, motivând că pentru acest lucru trebuie aprobarea CSAT, deoarece IAR Ghimbav este o fabrică din industria de apărare. Dacă pentru aeroportul PNL-PSD Videanu a dat aviz negativ chiar şi pentru un schimb de teren, pentru aeroportul primarului Scripcaru (Foto), care se va construi efectiv pe terenul IAR Ghimbav, ministrul Economiei nu a avut nimic împotrivă şi nici nu a cerut avizul CSAT. El a motivat că astfel se vor rezolva şi nişte probleme de patrimoniu între IAR Ghimbav şi Aeroclubul „Zorileanu“.

Zeitgeist este un documentar produs de Peter Joseph şi a fost creat pentru a inspira pe oameni să privească lumea dintr-o perspectivă mai critică şi pentru a înţelege că deseori lucrurile sunt diferite de cum par pentru cea mai mare parte a populatiei. Un film tradus în limba română care are o durată de 1 oră şi 58 de minute; vă asigur că merită.

Rugămintea mea este să cerneţi informaţiile prezentate prin sita propriului creier şi tineţi minte: adevărul are mai multe faţete, adevărul absolut se găseşte doar la Dumnezeu.

Nihil Sine Deo.

„Nu sunt astăzi în faţa dumneavoastră să promit miracole. Nu am ieşit în faţa ţării să aduc paradisul promis de alţii la ieşirea din comunism.  Ceea ce fac eu astăzi este să vă chem să fim împreună la deşteptarea acestei ţări. Vă chem să punem ordine şi demnitate în treburile României, să respectăm instituţiile, Constituţia şi legile. Avem nevoie, mai ales, în vremuri de criză, să punem omul potrivit la locul potrivit. […] Nu sunt aici pentru a arunca cu piatra în nimeni, ci sunt aici pentru a pune o piatră jos, la temelia unei Românii respectate.” Radu Duda, la lansarea candidaturii pentru Palatul Cotroceni.

Mi-aş fi un candidat serios la funcţia de preşedinte al României. Măcar o dată în viaţă. Radu Duda care avea ceva rădăcini regalo-germane putea fi candidatul aşteptat. Dar nu este. El este doar un om cu dude.

Radu cel Breaz, mare doritor  de putere – tot atât de mare ca a oricărui alt cârnat-candidat la Preşedenţia României sau la altă funcţie de putere multă şi bani grămezi – ne arată că e doar un nesimţit ca oricare altul. Din exces de zel, şi vrând să impresioneze pe cineva – nu ştiu pe cine, habar n-am ! – şi-a trecut în curriculum vitae absolvirea faimoasei universităţi americane Harvard. Or, domnia-sa nu a făcut decât să ia un atestat pentru un curs de doar o săptămână acolo. Şi eu am fost la Sorbona, am făcut şi poze acolo; pot să trec în CV-ul meu absolvirea acestui prestigios institut?! Nu vă întreb pe voi, sîc! Îl întreb pe Radu Duda.

În ţara asta, poţi să ai toate studiile din lume că nu impresionezi pe nimeni. Poate doar pe vreo ţărancă care în timpul zilei stă la coada vacii şi seara se uită la jurnale, o ţărancă cu nostalgii din vremuri când România era regat. O fi vrut să impresioneze intelectualitatea? Nu cred. Un intelectual adevărat nu cred că ar pretinde mai mult decât decenţă, bun-simţ, un CV cu mai puţine rubrici, o voinţă de bine şi un creier bun. Atât. Dar Duda şi-a umflat CV-ul de dragul de a epata, fără să câştige nimic, minţind absolut gratuit. Demn de încredere, nu? Dacă ar fi fost vorba de câştiguri importante oare la ce comportamente ar fi recurs personajul nostru? Întreb şi eu ca Bulă.

Alte amănunte interesante sunt avansarea la grad de colonel în doar patru ani de armată şi presupusa colaborare cu fosta securitate.

Nene, cunoaştem destule specimene cameleonice. Să fii sănătos şi să te bucuri de vei avea peste 1%!

Click aici pentru imaginea mărită.

hornbach

p1100085

iubesc-brasovul1

brasov-17

brasov-9

brasov-11

brasov-10

brasov-12

brasov-1

brasov-2

brasov-7

brasov-4

p1100095

p1100097

brasov-6

brasov-primavara

imag113

imag105

imag063

imag074

brasov-13

Că România este o ţară unde nu ai nicio şansă dacă eşti bun la ceva, dar nicio şansă nu ai, în general, aici; dovezi ale acestei afirmaţii pot aduce zilnic. Astăzi schimbam canalele şi m-am oprit la o emisiune de patru roţi de la TVR2. Acolo am descoperit un exemplu de prostie rară şi batjocură pe bani publici: un pod început în 2007 cu termen de finalizare într-un an sau mai puţin de un an, dar care nu va fi dat în folosinţă niciodată.

Motivul pentru care nu va fi gata niciodată este de râsul curcilor: podul care avea rolul de a fluidiza circulaţia astfel încât maşinile să nu mai stea la bariera de la calea ferată ce trece pe acolo este mai puţin înalt decât stâlpii de electricitate necesari locomotivelor electrice. Mă întreb retoric ce specialişti capabili au putut proiecta un asemenea pod? Nu cred că trebuie să ştii să rezolvi ecuaţii diferenţiale de gradul „n” ca să îţi dai seama că dacă construieşti un pod peste o cale ferată trebuie să aibe loc şi trenul să treacă pe sub el. Nu?

Pod Pipera

Podul a fost construit din ambele părţi şi arată frumos, ştraşnic, cu două benzi pe fiecare sens, doar că îi lipseşte o bucată: fix porţiunea de trecere peste calea ferată. Doar în acel moment – când trebuiau să facă bucata de pod de trecere peste calea ferată – au realizat constructorii că dacă se face podul vor trece maşinile şi trenul nu, iar dacă nu se finalizează construcţia va trece în continuare trenul, dar nu vor trece maşinile. Cele pentru care a fost proiectat. Nu mai zic ce privelişti oferea acestă zonă plină de gunoaie – moderatorul pretindea că sunt şi mirosuri făcute să-ţi taie răsuflarea – într-o zonă rezidenţială cu birouri cochete şi maşini scumpe. Costul acestei realizări este după cum a afirmat moderatorul emisiunii de 64 de milioane de euro, iar după alte surse 100 de milioane de euro. Adică cam cât estimează Pogea că va colecta  prin introducerea impozitului forfetar (84 milioane de euro) într-un an. Şi, uite aşa, se poate vorbi că multe dintre micile firme româneşti vor îngroşa rândul agenţilor economici falimentaţi de fiscalităţi zdrobitoare la care se adaugă criza financiară pentru a acoperi costul podului descris mai sus. Dar şi contractul cu Bechtel-ul şi multe altele. Lăsând în urma lor alte mii de şomeri.

Că tot vorbim  de infrastructura şi şomaj, uite că pentru oraşul Braşov nu se poate aproba un schimb de terenuri pentru construirea unui aeroport mai mult decât necesar pentru revitalizarea unei zone afectate rău de disponibilizări.

Foto: Transilvania Expres, 24 aprilie 2009.

Mă gândesc la mulţimile de creiere spălate care invadează supermarketurile şi hypermarketurile. Mă gândesc la angajaţii stresaţi din oricare hypermarket  din România şi apoi mă gândesc la managerii şi administratorii acestor magazine ca la nişte stăpâni de sclavi. Care la rândul său sunt sclavii altora şi a ambiţiilor lor. Mă gândesc la faptul că alimentele din reţelele internaţionale de magazine din România sunt pline de chimicale, crescute la neon şi lipsite de vitamine şi de gust; ştiu că nici pieţele agroalimentare nu mai vând produse ecologice, dar totuşi mai găseşti o varză de Buzău sau un măr Golden românesc care sunt mai bune decât produsele similare importate din Italia, Austria, Olanda, Egipt sau China. Şi mă gândesc la diferenţa mare de atmosferă între oricare hypermarket şi o piaţă agroalimentară. Comerciantul de la tarabe negociază adesea, pe când comerciantul modern nu ar ceda nicicând la preţ. Şi mă gândesc că aceste hypermarketuri şi supermarketuri sunt doar nişte  afaceri de exportat bani.

Piaţa agroalimentară are viaţă, are o savoare şi o clientelă aparte: oameni activi, dar nu din aceia activi cu fundul pe scaun şi cu mânile pe volan, oameni care preţuiesc alimentele sănătoase – pentru că în piaţă mai găseşti şi produse autohtone, produse aproape bio, dar necatalogate astfel – şi negocierea.

imag173

Poza de mai sus am făcut-o într-un hypermarket în iarna trecută şi am găsit-o rătăcită pe cartela telefonului meu. În mod straniu, cartofii aceştia erau din România.

Ce face românul când nu are ce face? Se scarpină în… într-o ureche. Ce face Udrea când e ministră la Turism? Face turism balnear şi ecleziastic în Bucureşti şi imn – nevoie mare! – pentru turismul românesc. Unii s-au grăbit să afirme că sloganul (sau titlul imnului) ar fi „Romania, the land of choice”, dar se pare că nu este, ci este doar un vers din melodie. In fine, eu zic că pentru turismul românesc un titlu bun ar fi „Prohodul”.

Aşa cum am explicat într-un articol anterior, Despre turism şi tichete, turismul din România nu are nicio strategie în dezvoltarea sa, se dezvoltă haotic şi anost. Începând de la proprietarii de afaceri şi ajungând la cei care conduc şi coordonează turismul, la cei de la ministere. Asta dacă se mai poate vorbi de vreo dezvoltare.

Bun. Ce se întâmplă acum? PR de birou. Aşa obişnuiesc eu să numesc ideile născute în creierele unor oameni bine plătiţi, care stau toată ziua de muncă într-un birou curat, frumos, beau cafele şi care sunt complet rupţi de realitate; singurele ocazii când păşesc în lumea reală sunt cu prilejul vreunui dineu sau protocol ceea ce, evident, prezintă realităţile exact aşa cum sunt ele, nu? Turismul românesc sau strategiile de turism în România sunt doar gargară. Nu avem turism, nu avem ce promova, dar ne ocupăm de branding de ţară. Nu avem produs, nu avem preţuri, nu avem plasament/distribuţie, dar (încercăm să) avem publicitate; nu avem tortul, dar avem cireaşa de pus pe tort.

Prima campanie a fost „Eterna şi fascinanta Românie„. Apoi „RomaniaFabulospirit„. Acum avem ceva de genul „Romania, the land of choice”. Înţelegeţi cam câtă gargară?! Noi nu avem economie, noi nu avem turism, dar suntem fascinanţi, suntem fabuloşi şi stai… asta cu România, ţara alegerii ce o fii? A, mi-a picat fisa: România, ţara aleşilor.

Pagina următoare »