iunie 2009


Michael Jackson era regele muzicii pop. Michael avea milioane de fani in toata lumea. Michael ne-a adus mai multa culoare-n viata, in special noua, romanilor, cand descopeream lumea si lumea ne descopereaa pe noi, in anii ’90. Michael dansa fantastic. Cat stil! Michael era regele. Michael a murit pentru ca era doar un om. Ceea ce a dat el lumii, opera sa, dansurile sale si tot ceea ce a insemnat artistul michael Jackson vor mai ramane pentru o vreme mai indelungata.

Nu te vom uita!

Publicitate

… nu prea îndepărtat, din păcate.

Clientul – Alo, bună ziua! Doresc să comand două pizza.

Telefonista – Mulţumim ca aţi sunat la Pizza Hut. Puteţi să-mi daţi numărul dvs. de identitate (NIDN – national ID number), domnule ?

Clientul – Numărul meu de identitate naţională… da, un moment. 6102049998-45-54610.

Telefonista – Mulţumesc, dle X. Văd că locuiţi la1742 Meadowland Drive şi aveţi numărul de telefon 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302, iar numărul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este xson123@home.net. Corect?

Clientul – Mmda.. Da’ de unde aveţi toate informaţiile mele?

Telefonista – Suntem legaţi, ca orice companie, de HSS.

Clientul – HSS, ce drăcovenie mai este şi asta?

Telefonista – Suntem legaţi electronic de Homeland Security System, domnule.

Clientul – (oftând) Asta e. Vreau să comand doua pizza, Specialul All-Meat.

Telefonista – Nu cred ca este o idee prea bună, domnule.

Clientul – Cum adică? Este vreo problemă cu pizza cu carne?

Telefonista – Domnule, analizele dvs. medicale arată că aveţi tensiunea arterială crescută şi un colesterol destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurări nu va permite alegerea pizzei cu carne.

Clientul – Ceee? Şi atunci ce-mi recomanzi?

Telefonista – Aţi putea încerca Pizza cu Soia care are procentul de grăsimi foarte scăzut. Ar trebui să vă placă.

Clientul – Ce te face să crezi că o să-mi placă?

Telefonista – Ei, bine, văd aici pe monitor că săptămâna trecută aţi fost la bibliotecă şi aţi citit o carte de reţete culinare cu soia.

Clientul – Bine, bine. Dă-mi atunci doua pizza mărime pentru familie.

Telefonista – Da, mărimea este potrivită pentru dvs., sotie si cei patru copii, iar ceea ce ramane puteţi să dati celor doi caini. Totalul dvs. este $49.99.

Clientul – (strigând in casa) Nevastă, adu-mi, te rog, credit cardul!

Telefonista – Îmi pare rău domnule, dar trebuie să platiţi cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depaşirea limitei.

Clientul – Dau o fugă la o maşina ATM şi voi scoate nişte bani înainte să ajungă pizza la mine la uşa .

Telefonista – Îmi pare rău domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Văd aici ca nu aveţi nici un ban în contul dvs.

Clientul – Da, bine, n-are nimic. Trimite pizzele şi găsesc eu nişte bani în casă până ajunge. In cât timp îmi vine pizza?

Telefonista – Suntem puţin în intârziere, aş zice cam 45 de minute. Dacă vă grabiţi, puteti veni dvs. până aici să ridicaţi personal comanda, după ce faceţi rost de bani. Pe de altă parte, este puţin mai jenant sa caraţi pizza pe motocicletă.

Clientul – Dar de unde ştii că merg cu motocicleta?

Telefonista – Păi, scrie aici la informaţii despre vehicol. Aţi avut o maşină care v-a fost luată de compania de împrumut pentru ca nu aţi plătit la timp. Alaturi scrie că Harley-ul dvs. este cu plata la zi şi in plus i-aţi umplut aseară rezervorul cu benzină.

Clientul – f… y..!

Telefonista – V-aş sfătui să fiţi atent cu vocabularul ca să nu o păţiţi din nou. Văd ca aţi fost arestat pentru ca aţi înjurat un poliţist, apoi judecătorul cu care v-aţi certat v-a dat 90 zile de puscărie. Văd că de-abia v-aţi întors în societate de câteva zile şi asta este prima pizza pe care o comandaţi.

Clientul – … (fara cuvinte)

Telefonista – Mai doriţi altceva, domnule?

Clientul – Da, am un cupon pentru o sticlă de 2 litri de Cola, gratis.

Telefonista – Îmi pare rău, dar trebuie sa citiţi mai bine. Pe cupon şi în reclama noastră scrie că persoanele care suferă de diabet nu se califică….

Text reprodus de aici.


Consumatorii au nevoie de produse şi servicii mai simple, produse şi servicii care să le satisfacă nevoile de bază şi ceva în plus. Numai că acest „plus” a ajuns să însemne dublarea sau triplarea – sau cine ştie de câte ori multiplicarea – costului pe care trebuie să îl suporte consumatorii. Pentru firmă, un produs complex înseamnă venituri mai multe. Sau, produs cu valoare adăugată mare, în termeni economici, care generează un volum al profitului mai mare. Complexitatea produselor şi serviciilor a devenit nu mare, plăcută sau… Nu! Complexitatea acestora, în cele mai multe cazuri, poate fi descrisă ca fiind inutilă. Fiecare dintre voi aveţi un calculator. Dar cu siguranţă nu ştiţi sau nu aveţi nevoie de toate funcţiile calculatorului şi folosiţi poate nici 10% din giumbuşlucurile pe care le poate face. Câte funcţii ale telefonului folosiţi? De care v-aţi putea lipsi? De multe, nu-i aşa?

Am citit deunăzi un articol în Transilvania Expres privind opiniile germanilor vizavi de Dacia. Dacia e descrisă în termeni obiectivi: bună, raport calitate-preţ excelent, simplă, ieftină. Chiar au criticat politica firmelor germane de automobile pentru faptul că le-au făcut complexe, luxoase, scumpe, cu funcţii de care nu are nevoie nimeni. „Nu avem nevoie de maşini de lux” sau „maşina trebuie doar să ne ducă din punctul A în punctul B” au spus ei. Au dreptate. Asta este ceea ce se cere la ora actuală şi e chiar o tendinţă normală, perfect normală, pentru un viitor apropiat sau poate chiar pe termen lung.

Mă mai uit la companiile aeriene low-cost care îşi majorează serios profiturile pe timp de criză. Oamenii călătoresc. De ce ai nevoie ca să călătoreşti? De un avion sigur şi de bilet ieftin. Nu e nevoie de masaj în avion, de băutură din partea casei, de stewardese în bikini, de televizor sau de alte servicii complexe.

Sunt ţări şi ţări, mentalităţi şi mentalităţi, românii îşi cumpără maşini foarte scumpe şi prin programul Rabla. Pentru români, contează statutul atât de mult încât se împrumută  sau muncesc un an pe dincolo să-şi cumpere maşină scumpă, iar mai apoi o ţin în faţa blocului din lipsă de bani de benzină. Dar România a fost mereu atipică. Posibil ca această criză să-i maturizeze forţat pe români.

Viitorul este al produselor şi serviciilor simplificate. Părerea mea.

Nu puneţi botul la testimonialele vieţii cu cele 4 miliarde! Salvaţi Roşia Montană! Cele 4 miliarde de euro, ajung la Ridzy-Miky-Piky, la E-bă, la Băşei, la Poc, la Pologea Mustăciosul, la Vedeanu, la Urda şi la ai lor… în tot cazul, nu se împart între mine şi tine şi cu cei ca noi. Dacă tot trăim cu ruşinea şi sila că suntem contemporani cu aceştia de mai sus, măcar să nu trăim printre cianuri.

SALVAŢI ROŞIA MONTANĂ!

UPDATE: Pentru a nu crea confuzii de niciun fel, sgţpl.ro este blogul lui Sughiţă Paul. 🙂

sens unic

Poza nu-mi aparţine, am primit-o pe e-mail.

Două spoturi pentru promovarea turismului românesc. Superbe spoturi. Dar mare păcat că serviciile, raportul preţ/calitatea serviciilor (la preţuri concurăm cu Anglia, cum puşca mea să coste o cameră de hotel pe noapte peste 100 euro la 3 – 4 stele?!) şi infrastructura sunt de toată jena.

„Aşa-i că nu ştiţi nimic despre Romania?” sunt întrebaţi străinii. Ei, bine, o să afle ce înseamnă să faci 166 km de la Bucureşti la Braşov în patru ore. O să afle ce înseamnă autostradă în România. O să afle că mare parte din populaţie se spală la lighean. O să afle că avem doar în Braşov mai multe Hummer-uri decât în Roma. O să găsească o ţară a contrastelor puternice.

Ştiţi de ce avem nevoie pentru un turism cât de căt ok? De infrastructură în primul rând. Dar ghinion! La Transporturi e Berceanu, iar domnia sa nu e Iosefini. Mama mă-sii!

Aa, ştiu, să-l angajăm pe Iosefini!!!

Oricum, faine spoturi!

Pagina următoare »