Letonia – Cădere record a economiei, minus 18% într-un singur an

Situaţia Letoniei nu e cu mult diferită de a României. Şi ea ca şi România a crescut articial în ultimii ani. Dar nu are nicio economie – la fel ca şi noi -, iar criza economico-financiară este cel mai bun barometru de măsurare a performaţelor economice ale unei ţări.

Letonia a înregistrat creşteri datorită industriilor de prelucrare, serviciilor şi retailului care numai letone nu erau. Pe timp de criză, gigantele companii-mamă au renunţat fix la acele unităţi din alte ţări lăsând mii de oameni fără locuri de muncă şi un mare gol la bugetul şi economia tării respective. Pentru că aşa se procedează: oamenii sunt cifre, salarii, costuri. Iar dacă nu există cerere, închizi companiile din afara ţării de origine. Aşa se practică.

O cădere a economiei de 18% e groaznică. Demonstrează că nu era o economie adevărată, ci era un fel de castel de nisip la malul mării, frumos, dar puţin rezistent. Nu are rost să mai scriu despre cum s-au jucat actualii guvernanţi români cu măsurile anticriză şi cu estimarea deficitului bugetar; îmi rămâne să sper că-şi vor reduce naibii cheltuielile bugetare, că vor adopta şi implementa o strategie adevărată, că nu vom avea un deficit mai mare de 5% din PIB. Pentru că tot noi vom plăti, nu ei. Deocamdată, singurele cheltuieli care au crescut – chiar semnificativ, se vorbeşte de 20-25% – au fost cheltuielile bugetare care le-au depăşit cu mult pe cele din 2008 din aceeaşi perioadă. Dar atunci nu era criză. Bună strategie, domnii mei, să creşteţi cheltuielile bugetare fără să realizaţi nimic! Nicio investiţie, nimic! Curat măsură anticriză!

Publicitate

 

De ce iubesc România

Sunt născut în Braşov, dar o parte din copilăria mea mi-am petrecut-o într-un sat transilvănean. Bunicii mei – care acum sunt plecaţi în lumea îngerilor – erau nişte giganţi ai muncii. Se trezeau de dimineaţă să aibe grijă de animale, să facă de mâncare, să aibe grijă de curte, grădină, să cultive ogoarele. Eu îi ajutam. Îmi plăcea să fac treabă. Îmi aduc aminte ce plăcere nebună de a face una sau alta aveam, îmi aduc aminte câte curiozităţi aveam, îmi aduc aminte de meciurile de fotbal pe care le făceam cu băieţii din sat… şi câte şi mai câte nu faceam; îmi era milă de miei când era treaba de a fi tăiaţi şi făceam foarte urât (mă ataşam de ei ca orice copil inocent, nici acum nu pot să manânc carne de miel), dacă-mi pica ceva scris în mână, citeam tot… nu conta că era carte, ziar sau bucata de ziar cu care bunica înfăşurase vreun ou. Ascult şi acum cu plăcere muzică populară (în special, ardelenească) şi m-aş băga oricând la o învârtită.

De aici am eu respect pentru ţăranul român, pentru munca bine făcută, respect pentru adevăratele valori. De aceea, nu sunt fiţos şi nici nu cred că voi fi, nu sunt jmeker şi nici nu vreau să fiu. Lumea privită de acolo părea simplă, eu aveam vârsta pe care o aveam, aveam familia mea, preocupările şi visele mele.

Dar eu nu voiesc să scriu amintiri din copilărie. Motivul sau intenţia acestei postări este de ce iubesc/nu iubesc ţara în care trăim.

Îmi iubesc ţara pentru că aici trăieşte familia mea, îmi iubesc ţara pentru că tot aici sunt şi cei mai mulţi prieteni ai mei. Îmi iubesc ţara pentru cei câţiva campioni şi olimpici care mai fac să se audă de bine şi de noi. Îmi iubesc ţara pentru că e atât de frumoasă. Mă bucur pentru că încă mai avem libertate de exprimare (sau măcar iluzia acestei libertăţi). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim în pace. Iubesc România pentru acei oameni care şi-au mai păstrat valorile, omenia şi bunul simţ nealterate.

Urăsc România pentru că în decembrie 1989 au murit nişte oameni ai căror asasini nu au fost prinşi şi pe nimeni nu mai interesează. Urăsc să ştiu că minerii lui Cozma şi Iliescu au omorât atâţia studenţi în Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să se manifeste şi lumea a uitat. Urăsc să văd că în România totul este pe bază de şmechereală, urăsc să văd că atâţia sunt bogaţi, dar nu au produs nimic în viaţa lor şi au făcut doar afaceri cu statul, urăsc să intru în spital din cauză că niciunui doctor nu-i pasă de tine şi trebuie să-ţi goleşti buzunarele şi conturile dacă lei ai doar pentru a te băga în seamă. Urăsc să ştiu că românii care au probleme în ţări străine, nu sunt apăraţi de ambasadorii plătiţi să fie la dispoziţia acelor cetăţeni, urăsc să văd că legea se interpretează întotdeauna în favoarea celui care are partea leului, urăsc felul iresponsabil în care votează românii şi modul în care se lasă păcăliţi. Urăsc faptul că la sarmale şi mititei din bani publici ies în străzi românii cu sutele/miile, dar pentru cauze adevărate cum ar fi condiţii de muncă mai bune, protecţia mediului sau alte multe cauze nu iese mai nimeni. Urăsc faptul că avem cele mai multe impozite şi una dintre cele mai mari fiscalităţi. În acelaşi timp, noi avem printre cele mai puţine firme pe cap de locuitor din UE, nu avem nicio economie şi nu producem nimic. Urăsc că avem ţara plină de bănci străine care înrobesc de-a dreptul pe românul naiv ce-şi face credit la oricare dintre ele, urăsc că au comisioane şi dobânzi pe care în ţările lor de origine nu le au şi le pot modifica după cum vor muşchii lor, iar statul nu face nimic. Urăsc magazinele moderne care ne vând legume, fructele şi carnea injectate cu coloranţi şi alte chimicale la preţurile pe care le vor ei, preţuri care mai tot timpul sunt mai mari decât în Germania sau Spania. Urăsc că nu avem nici agricultură, nici turism. Îi urăsc pe politicieni că promit mereu, nu fac nimic din ce promit şi-i urăsc pe alegători pentru naivitatea lor. Urăsc să ştiu că avem cel mai scump metru pătrat de autostradă din lume, dar nu avem nicio autostradă. Urăsc să văd tineri absolvenţi de facultate capabili angajându-se vânzători la tarabe şi urăsc să văd oameni fără studii şi care nu ştiu nici să scrie corect româneşte ocupând funcţii importante. Urăsc să văd televiziuni care au doar programe de îndobitocirea populaţiei. Urăsc vedetismele. Urăsc  ziarele  care transformă orice subiect în pornografie, urăsc noile coduri juridice conform cărora actul de viol cu un bebeluş este considerat la fel cu actul de viol cu un minor de 17 ani. Urăsc că ne-am vândut şi resursele şi depindem de alţii. Urăsc faptul că nu s-a construit nimic din ’90, iar când cineva vrea să facă ceva, intâmpină sute de piedici (cazul aeroportului de la Braşov). Urăsc faptul că am preluat muzica şi limbajul ţiganilor. Urăsc să văd politicieni care-şi asumă răspunderea, dar nimeni nu plăteşte nimic. Urăsc faptul că singurele idei de a trece peste această criză sunt concedierile şi creşterea taxelor şi impozitelor. Urăsc faptul că România este într-o criză continuă de aproape 20 de ani. Urăsc sentimentul că orice ai face, nu prea ai nicio şansă dacă nu eşti de-al lor. Urăsc faptul că tot mai mulţi români îşi pierd omenia şi bunul simţ.

 

Previziuni, previziuni… când o să ne fie şi bine?

Sunt sătul de previziuni economice. M-am săturat, nu le mai suport! Mă enervează cumplit că tot apar una după alta: ba raport al FMI, ba al Comisiei Europene, ba raportul revizuit al celor două, ba al altor organizaţii. Şi ale naibii, doar rele prevestesc. Ştiu că trăim vremuri grele, dar putem să facem şi altceva? Ideal ar fi să ieşim din criză, să muncim şi să căutăm soluţii, sau măcar să vorbim şi despre altceva, de exemplu, despre culesul căpşunilor, croşetat sau despre astronomie.

Jurnalul online Wall-Street rezumă azi un raport al Comisiei Europene potrivit căruia România va avea şomaj de 8% anul acesta şi de 7,7% în 2010. Ştiu că e rău în ţara asta şi mă aştept să fie şi mai rău, mă aştept la încă vreo două-trei raportări revizuite până la sfârşitul anului. Dar cum să fie bine dacă nu investim, dacă nu sunt investitii niciunde în ţara asta, dacă nu e economie, dacă nu e infrastructură şi, mai ales, dacă nu există oameni cu  voinţă de bine? Din păcate, tot Wall-Street ne dă răspunsurile pe care nu le doream: Principalii beneficiari ai subvenţiilor UE din agricultură nu sunt fermierii şi Guvernul ar putea reduce investiţiile ca să respecte înţelegerea cu FMI. Mişto, nu? După ce că nu avem economie şi nu investeşte nimeni aici nici măcar statul decât de dorul lelii, mai aflăm că printre condiţiile FMI figurează să nu se facă investiţii.

Eu recunosc că sunt varză. Sunt economist şi când văd ce se petrece în jurul meu, mă declar afon total, nu mai pricep nimic şi nici nu mai vreau. M-am săturat.

P.S. Cine-mi dă nişte ştiri bune? Am nevoie!

 

De unde cumpărăm legumele şi fructele?

Mă gândesc la mulţimile de creiere spălate care invadează supermarketurile şi hypermarketurile. Mă gândesc la angajaţii stresaţi din oricare hypermarket  din România şi apoi mă gândesc la managerii şi administratorii acestor magazine ca la nişte stăpâni de sclavi. Care la rândul său sunt sclavii altora şi a ambiţiilor lor. Mă gândesc la faptul că alimentele din reţelele internaţionale de magazine din România sunt pline de chimicale, crescute la neon şi lipsite de vitamine şi de gust; ştiu că nici pieţele agroalimentare nu mai vând produse ecologice, dar totuşi mai găseşti o varză de Buzău sau un măr Golden românesc care sunt mai bune decât produsele similare importate din Italia, Austria, Olanda, Egipt sau China. Şi mă gândesc la diferenţa mare de atmosferă între oricare hypermarket şi o piaţă agroalimentară. Comerciantul de la tarabe negociază adesea, pe când comerciantul modern nu ar ceda nicicând la preţ. Şi mă gândesc că aceste hypermarketuri şi supermarketuri sunt doar nişte  afaceri de exportat bani.

Piaţa agroalimentară are viaţă, are o savoare şi o clientelă aparte: oameni activi, dar nu din aceia activi cu fundul pe scaun şi cu mânile pe volan, oameni care preţuiesc alimentele sănătoase – pentru că în piaţă mai găseşti şi produse autohtone, produse aproape bio, dar necatalogate astfel – şi negocierea.

Poza de mai sus am făcut-o într-un hypermarket în iarna trecută şi am găsit-o rătăcită pe cartela telefonului meu. În mod straniu, cartofii aceştia erau din România.

 

Romania, the land of choice???

Ce face românul când nu are ce face? Se scarpină în… într-o ureche. Ce face Udrea când e ministră la Turism? Face turism balnear şi ecleziastic în Bucureşti şi imn – nevoie mare! – pentru turismul românesc. Unii s-au grăbit să afirme că sloganul (sau titlul imnului) ar fi „Romania, the land of choice”, dar se pare că nu este, ci este doar un vers din melodie. In fine, eu zic că pentru turismul românesc un titlu bun ar fi „Prohodul”.

Aşa cum am explicat într-un articol anterior, Despre turism şi tichete, turismul din România nu are nicio strategie în dezvoltarea sa, se dezvoltă haotic şi anost. Începând de la proprietarii de afaceri şi ajungând la cei care conduc şi coordonează turismul, la cei de la ministere. Asta dacă se mai poate vorbi de vreo dezvoltare.

Bun. Ce se întâmplă acum? PR de birou. Aşa obişnuiesc eu să numesc ideile născute în creierele unor oameni bine plătiţi, care stau toată ziua de muncă într-un birou curat, frumos, beau cafele şi care sunt complet rupţi de realitate; singurele ocazii când păşesc în lumea reală sunt cu prilejul vreunui dineu sau protocol ceea ce, evident, prezintă realităţile exact aşa cum sunt ele, nu? Turismul românesc sau strategiile de turism în România sunt doar gargară. Nu avem turism, nu avem ce promova, dar ne ocupăm de branding de ţară. Nu avem produs, nu avem preţuri, nu avem plasament/distribuţie, dar (încercăm să) avem publicitate; nu avem tortul, dar avem cireaşa de pus pe tort.

Prima campanie a fost „Eterna şi fascinanta Românie„. Apoi „Romania – Fabulospirit„. Acum avem ceva de genul „Romania, the land of choice”. Înţelegeţi cam câtă gargară?! Noi nu avem economie, noi nu avem turism, dar suntem fascinanţi, suntem fabuloşi şi stai… asta cu România, ţara alegerii ce o fii? A, mi-a picat fisa: România, ţara aleşilor.

 

România – Bulgaria, scor de forfait

Ne credem deştepţi, harnici, sociabili, ospitalieri, democraţi, cu simţul responsabilităţii etc. Bla-bla-bla şi tralala.

Încă de pe vremea Împuşcatului de Crăciun ne disputam cu Bulgaria penultima poziţie în Europa. Dar uite ca Bulgaria nu este afectată de criză precum România, uite că şomajul la ei este de doar 6%, uite că moneda lor e stabilă, au investiţii importante în turism şi infrastructură şi au ceva economie. Cota lor unică de impozitare este de 10%, iar investiţiile din regiunile defavorizate au scutiri de impozite timp de cinci ani. Mai mult, familiile care au de plătit rate la credite ipotecare sunt scutite de plata impozitelor. Şi, nu în ultimul rând, Bulgaria va avea creştere economică şi anul acesta.

În România, avem un sistem de sănătate prin care donăm lunar o sumă deloc neînsemnată, iar când avem nevoie de doctor, mai plătim încă o dată. De data asta, pentru că aşa spune legea (lege nouă şi modernă, pentru eradicarea corupţiei în sistemul sanitar, deh, nevoie mare! Paranteza parantezelor: ne fură cu legea în mână, câştigi 700 lei, dar plăteşti asigurări, consultaţii, tratament că nici medicamentele nu prea mai sunt compensate etc. Dar din ce bani? ). Sprijinirea firmelor româneşti se face prin introducerea impozitului forfetar (românii sunt deştepţi, bulgarii nu s-au gândit la asta), avem taxe de poluare, înmatriculare şi nici nu mai ştiu cum s-or mai numi, avem bănci care au crescut dobânzile după bunul plac (ce tare bine e să fii român!), avem mii de noi şomeri în fiecare lună, avem multinaţionale care îi abuzează pe români de-i iau dracii şi nimeni nu face nimic, avem un guvern care dorind să-şi reducă cheltuielile (pentru că e criză, dom’le!) au sfârşit prin a le creşte cu peste 10% în ianuarie şi februarie, dar fără să realizeze vreo investiţie, avem o economie sublimă, dar care lipseşte cu desăvârşire, avem un preşedinte-jucător care e şi recuperator de bani pentru bănci, şi justiţiar, şi premier, şi negociator şef cu FMI, şi analist financiar etc-etc. (joacă prea multe roluri ca să le mai ştiu pe toate). De creştere economică pozitivă nu se poate vorbi pentru 2009, poate că nici în 2010. Ne-am împrumutat de la FMI şi vom plăti peste un an şi jumătate sau doi şi atunci să vezi!

În urmă cu câteva zile mă găndeam să scriu despre „nesimţirea” celor de la Kraft Jacobs Suchard de a muta fabrica şi producţia în Bulgaria. Eram convins că fac ceva rău şi găsisem argumente serioase, credibile. Voiam să scriu chiar despre boicotarea produselor lor. Dar adevărul are, de obicei, două feţe. E o problemă pentru cei care şi-au pierdut slujbele. E o problemă şi pentru statul român; această firmă nu va mai plăti contribuţii aici. Tot atât de adevărat este că e o companie privată care prin mutarea fabricii în Bulgaria işi va reduce cheltuielile cu până la 40%.

Trebuie să recunoaştem, România nu are un mediu propice pentru afaceri, România este doar pentru speculanţi şi pentru jmekeri, pentru aleşi şi sclavi moderni botezaţi  fraieri sau *ulime. E o ţară unde singura idee de a aduce bani la bugetul statului este creşterea fiscalităţii şi parafiscalităţii şi unde cetăţeanul banal este bun de plată până cade lat (stai să vezi că în această ţară s-au emis facturi şi pentru cei trecuţi în nefiinţă, aşa că nu ne mai miră nimic). E o ţară în care firmele mici plătesc succesurile oamenilor de succesuri (vezi legea Pogea). Coincidenţa naibii este că aceşti oameni admirabili, aceşti oameni de succesuri, au un numitor comun: toţi au făcut sau fac afaceri cu statul român (vezi modul în care au trecut din posesiunea statului terenurile lui Popoviciu  – un euro metrul pătrat de teren în Bucureşti etc, etc).

La turism, Bulgaria ne dă lecţii, ne dă clasă: au mai puţine de la Dumnezeu decât noi, dar le valorifică mult mai bine. La infrastructură vor fi mult peste noi în curând. Şi mai are Bulgaria o lege banală, una din 2005: Legea confiscării în favoarea statului a proprietăţilor dobândite în mod ilicit care se referă şi la confiscarea averilor directe, dar şi a celor înscrise pe numele altor membri ai familiei. Tare, nu? Eu zic să facem un sondaj de opinie în Parlament şi la Cotroceni, of course, să vedem ce părere au domniile lor daca am face şi noi la fel. Că doar impozitul forfetar l-am putut copia după modelul francez… cu adaptările de rigoare, bineînţeles.

 

Impozitul forfetar

Sunt convins că acest contabil de la carierele de piatră a prins din zbor ideea impozitului forfetar. Dar o ştii până acum ce e acela?

Acest impozit a fost practicat în Franţa din 1973 până recent când autorităţile franceze au hotărât să SPRIJINE firmele şi nu să le dea un ghiont să se ducă mai repede la vale. Acolo dacă o firmă nu înregistreză profit, nu se consideră o infracţiune. Acest impozit a fost suspendat până în 2011.  Ei, bine, în Romanica contabilul mustăcios acuză firmele de infracţiunea deosebit de gravă de a îndrăzni să nu facă profit. Pentru a le pedepsi, a inventat impozitul forfetar (când celelalte tări îl scot pentru a-şi sprijini firmele).

Acum vin surprizele.

Cifra de afaceri (euro)	Impozit (euro)
Sub 400.000	0
400.000-750.000	1.300
750.000-1.500.000	2.000
1.500.000-7.500.000	3.750
7.500.000-15.000.000	16.250
15.000.000-75.000.000	20.500
75.000.000-500.000.000	32.750
Peste 500.000.000	110.000

Tabelul de mai sus explică mai mult decât o mie de cuvinte modul de aplicare corectă a impozitului forfetar din Franţa. Până la 400.000 euro cifră de afaceri (ATENŢIE!) nu se percepea NICIUN FEL de impozit forfetar. Iar mai apoi dimensiunea acestui impozit este cuprinsă în intervalul de 0.6%-3.25% din cifra de afaceri a unei firme. Dar mă văd nevoit să repet: impozitul forfetar se percepea doar pentru firme cu o cifră de afaceri mai mare de 400.000 euro şi a fost scos pentru a lua o povară de pe umerii firmelor în contextul financiar actual. Or, la noi, se aplică principiul Ai, nu ai, plăteşti! Nu contează cum sau de unde iei banii.

Cifra de afaceri (lei)	Cifra de afaceri (euro)	Impozit (lei)	Impozit (euro)
0-52.000	0-12.000	2200	500
52.001-215.000	12.000-50.000	4300	1000
215.000-430.000	50.000-100.000	6500	1500

Mai sus este redată schema de plată a impozitului forfetar de la noi. De acum vorbim pe cifre exacte; impozitul forfetar a fost aprobat azi şi se va aplica începând cu luna mai, anul curent.

Diferenţele faţă de modelul francez sunt de-a dreptul izbitoare. În România nu ai nici dreptul de a fi sărac. Eşti sărac şi mori de foame, aduci bani să plăteşti impozit forfetar. Cum naiba să ne mai mirăm că România nu face proiecte de finanţare din bani europeni dacă Guvernul are astfel de iniţiative de încurajare? Că românii cinstiţi se feresc ca de necuratu’ să deschidă afaceri în mocirla asta? Remember: România poate lua de la U.E. 30 de miliarde de euro, a mai împrumutat 5 miliarde de la o altă bancă (BEC, dacă nu mă înşel), bani din care nu s-a cheltuit un cent, dar pentru care plătim dobânzi şi mai derulează şi acum programe SAPARD 2006, adică nu au reuşit să cheltuie banii prevăzuţi în respectivul program.

Impozitul ăsta a fost inventat pentru a creşte veniturile de la buget, dar surpriză! O să scadă! Sunt convins. O să-mi ard diploma de economist dacă n-o să plouă cu falimente. Sunt mai mulţi mici comercianţi care au supravieţuit cu greu expansiunii supermarket-urilor şi hypermarket-urilor, dar nu vor reuşi să-i facă faţă contabilului mustăcios. Ai o amărâtă de afacere de familie din care trăieşti de azi pe mâine, nu scoţi profit mai deloc, dar trebuie să plăteşti 500 euro impozit forfetar. Şi asta pe lângă alte taxe şi impozite.

„Prin introducerea impozitului forfetar şi din alte măsuri privind deductibilitatea TVA-ului la maşinile de transport si amortizarea la calculul impozitului pe profit, estimăm ca vom colecta în acest an 315 milioane de euro, din care circa 350 milioane lei reprezintă veniturile încasate din impozitul forfetar”, au spus reprezentantii executivului, precizând că este vorba de creşterea veniturilor cu 0,25% din PIB, măsura convenită cu FMI”. FMI? Deja? Dar cine a avut nevoie de ei??? 350 milioane lei? Adică 84 milioane euro??? Pentru asta omoară firmele mici? Banii aceştia nu merită osteneala la nivel de ţară. E nevoie şi de acele firme mici şi chinuite, iar aceşti bani se pot obţine şi din alte surse, unele mult mai constructive.

În cazul acelor firme, piaţa este cea care trebuie să facă corecţii, nu intervenţia brutală a statului. Că acele firme ascund profiturile… O.K. Statul să facă controale că asta e rolul său. Fac o mică paranteză: contabilul ăsta de unde ştie cum fură firmele? Experienţă personală??? Hmm, întreb şi eu ca prostu’. Dar până nu dovedeşte nimeni vinovăţia acelor mici firme, lăsaţi-mă să le consider corecte şi, prin urmare, să consider abuzivă măsura de a impune impozit forfetar deloc de neglijat. Pentru ce? Că au înregistrat / înregistrează pierderi? Amatorul de la Finanţe – Marmură mai spunea în zilele trecute ceva de genul: „Cine nu are bani să plătească impozitul forfetar sau să tragă obloanele”. Frumos, nu?

P.S. Un articol de Florin Rusu de la sfin.ro, un articol care desfiinţează prostia asta amatoricească. Click aici.

 

Vrem aeroport!

Să se înţeleagă foarte bine: un aeroport civil internaţional în Braşov este mai mult decât necesar. Consiliul Judeţean Braşov a început demersurile pentru construirea acelui aeroport de mai mult timp, dar – ca şi în alte rânduri – sunt persoane cu interese care fac tot ce le stă în putinţă să împiedice construirea acelui aeroport.

Chiar dacă m-aş încorda un pic să înţeleg de ce nu vor domniile sale acest obiectiv important pentru oraşul Braşov, tot nu aş reuşi să găsesc ceva plauzibil. Ştiu că Braşovul se regăseşte la 166 km de Bucureşti, dar modul în care se circulă până acolo lasă mult de dorit. Ştiu că vor demola aeroportul Băneasa pentru ale lor interese imobiliare şi că probabil vor construi – în următorii 50 de ani – un alt aeroport in zona de sud a Bucureştilor. Ştiu că vor construi o autostradă cât de cât normală, banală, care să lege Bucureştiul de Braşov în următorii 50-80 de ani. Ştiu că e altceva decât asfalt unde sunt interese-interese (ale lor interese, nu ale mele). Dar ce au acestea cu oraşul Braşov? De ce să nu fie aeroport la poalele Tâmpei?

La ultima vizită în Braşov a ministrului opozant ideii de aeroport la Braşov, Radu Berceanu, a pus problema eficienţei acestei construcţii. Să-şi pună problema eficienţei cheltuirii banilor publici la autostrăzile pe care nu le mai vede nimeni în viaţa asta! Totodată, s-a arătat interesat de ideea colegului primar pedelist de a construi un mini-aeroport pentru avioane cu o capacitate de 4-50 persoane.

Să fim serioşi! La eficienţă nu cred că avem suficient spaţiu pe acest blog pentru a o demonstra. Braşovul are şi sezon de vară şi de iarnă, are şi turism de afaceri, are şi un festival internaţional de muzică (Cerbul de Aur), figurează pe primele locuri pe lista aproape oricărui străin ce vrea să viziteze România. Braşovul are deja clienţi foarte interesaţi pentru acest aeroport: 4 companii aeriene mari. Construirea unui astfel de aeroport ar face să înflorească toată Ţara Bârsei. Problema eficienţei construirii acestui aeroport nu are de ce să se pună mai mult decât cea a aeroportului de la Bacău sau Târgu-Mureş, problema eficienţei o poate rezolva şi un copil de la şcoala generală. La a doua chestiune răspund simplu: nu are nevoie nici naiba de un aeroport de jucărie. Pentru Braşov şi pentru locuitorii lui, aeroportul este o mare şansă, este vital. Un aeroport normal, unul de mărime medie conform omologărilor de specialitate, nu unul de jucărie.

După cum este planificat, construirea aeroportului va începe pe 15 aprilie 2009. Doamne ajută!

 

Pensia. În Lumea de dincolo

Da. Este adevărat că angajatul român susţine aproximativ doi pensionari prin munca şi taxele plătite statului. Tot atât de adevărat este că angajaţii direct productivi susţin vreo doi bugetari plătiţi mult mai bine decât ei. Cu alte cuvinte, în România numai angajat care să producă ceva să nu fii. E nasol. Toţi vor bani de la ei. Inclusiv aberanţii analişti care apar la talk show-uri unde se duc să demonstreze cât de mică este productivitatea angajatului român. Asta în condiţiile în care dotările noastre sunt tehnologii noi şi performante doar pentru anii ’60-’70. Îşi pun problema productivităţii reduse a angajaţilor români – gesticulând cu ambele braţe – doar prin prisma factorilor psihologici. Deh, românii aştia nu sunt buni de nimic. Dar sunt buni să le plătească salariile şi mânăriile. Angajaţii occidentali superproductivi au utilaje moderne, au drepturi care li se respectă (lasă că firmele lor vin în România unde fac exact invers), au concediu mai mare, au program de muncă mai flexibil, au timpi de deplasare de acasă la locul de muncă mai mici etc.

Şi după o viaţă de câine, ajungi bătrân (dacă mai existi) şi ramolit. Ai 60 de ani şi nu-ţi mai arde de haosul şi sclavia unei munci în România. Vrei să joci un şah în parc, un şah pe care l-ai jucat de câteva ori în viaţă în câteva week-end-uri când mai aveai energie după o săptămână lungă de muncă. Vrei să te plimbi şi să te joci cu nepoţii. Sau poate nu ai avut timp să faci copii şi vrei să hrăneşti pur şi simplu porumbeii. Nu ai nicio şansă. Munceşti ca un sclav, mori ca un câine! Poştaşul cu pensia va suna când vei fi plecat de acasă… în Rai. Vârsta minimă de pensionare pentru bărbaţi va deveni 70 de ani în timp ce speranţa de viaţă este de 68 de ani.

Dreptul la pensie devine o utopie. În România nu există decât dreptul la sclavie. Nu ai nicio sansă. Te naşti în familii de succesuri sau pupi pe cine trebuie unde trebuie ca să reuşeşti. Dacă nu, e de rău; mai ai doar şanse egale cu cele de la 6/49, cam pe acolo.

Statul de drept, drepturi, libertăţi, bine comun, democraţie… gargară pentru proşti. Sună bine. Sună tot la fel de bine precum promisiunile de iubire eternă şi fidelitate rostite de către o prostituată.

Sincer, cine naiba işi mai doreşte să trăiască ca să muncească / sclavească până la 70 de ani? Aţi văzut cum arată pensionarii nemţi? Aţi văzut ce iuţi sunt pensionarii italieni? Şi i-aţi văzut pe pensionarii români? Ceva diferenţe? Nu??? Parcă, parcă ar fi ceva, nu?

Pensionarea la 70 sau la 90 de ani e cam totuna dacă viaţa pe Pământ e de 68 de ani (cu noroc). Cât despre noi, generaţiile mai tinere, devine o certitudine pensia doar în Lumea de dincolo.

Să trăiţi bine!

 

Criză de oameni, criză de omenie

Scurt şi la obiect. În România nu e criza financiar-bancară răul cel mai mare. Criză de oameni de valoare… asta e la noi. Criză de omenie şi bun-simţ. România nu are o criză economico-financiară pentru că nu are economie. România are o economie sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. V-aţi prins?

Nu avem datorii externe mari care să nu poată fi plătite in mod firesc chiar şi pe timp de recesiune cum se întâmplă acum. Dar am luat împrumut 20 miliarde euro de la F.M.I. si U.E. ca să pompăm în bănci străine şi să plătim noi, proştii  *ulii. Acele bănci care au făcut aici profituri la care nici nu visează în ţările de origine ar fi început oricum să dea drumul la creditare pentru că asta e scopul oricărei bănci: să împrumute bani. Or, altfel, trăgeau obloanele şi gata. Nu ar fi plecat niciodată pentru că nu găsesc nimic mai bun nicăieri: avem clienţi fraieri, lipsă legi, politicieni corupţi şi multe produse străine de cumpărat.

Problema cea mai mare a românilor sunt oamenii. Românul muncitor e fraier, românul şmecher e leneş, dar oportunist, românul conducător de orice e abuziv, politicienii români sunt corupţi, interesaţi, incompetenţi şi rău voitori. Criza asta financiară nu este una a românilor pentru că  n-avem economie; noi suntem doar nişte unelte sau un soi de sclavi moderni, nişte sclavi mioritici resemnaţi şi deprimaţi. Criza asta economică este şi normală şi binevenită pentru că nu se mai putea continua cu acele preţuri umflate artificial. Remember: cât costa mp de teren? Un apartament de bloc banal în zonă banală cât costa? Recesiunea asta se înscrie întrutotul în conceptul de ciclitate economică, problema reală fiind doar dimensiunea ei, căderea abruptă în formă de „V”. Cu toate astea, pentru criza financiară există mai multe metode care funcţioneză. Dar nu la noi. Secretul e echilibru, mai multă muncă şi adoptarea unor politici de bun-simţ privind profiturile.

La noi, politicile se fac la tv. Politicilenii români şi analiştii apar seară de seară la televizor aberând ca nişte babe în şezătoare. Rezultatul: multă gargară cu scopul clar de a îndobitoci populaţia. Singura idee anticriză este: concedierile şi la stat şi la privat. Cine sunt concediaţii? Exact, cei care muncesc pe 600-1000 lei, ăştia predomină. Şi când îi aud vorbind de productivitate îmi vine să sparg televizorul. Cum naiba să fii productiv când îţi chiorăie maţele, dar munceşti pentru „n” şefi plătiţi regeşte, politicieni mulţi şi inutili ale căror salarii se adună cu ale ăluia care munceşte pe bani de o pâine şi se împarte doar la producţia muncitorului? Şi pentru că sunt vremuri grele, mai lăsăm şi multinaţionalele de succes care au venit în Republica Bananieră România să ne ofere lecţii de economie modernă şi civilizaţie. Din manualul lor de bune practici extragem concedieri abuzive LEGALE, pândirea oricărei greşeli a angajaţilor pentru a-l da afară LEGAL, deformarea personalităţii, discriminări salariale şi promovări pe pile.

Asta e ideea? Concediem tot şi legal şi ilegal, şi la stat şi la privat, şi gata se rezolvă criza? Serios?

Noapte bună, România!