Politica


De pe e-mail… pamflete interesante. Daca tot suntem batjocoriti pe banii nostri, macar sa radem putin de ei. Nu e loc de subiecte serioase; doar n-o sa fim seriosi cand vedem circ in fiecare zi. Asta mi-a venim pe loc: noi, cetatenii muncitori ai Romaniei, nu platim taxe si impozite, noi platim spectacole de circ. Din pacate, nu avem alte variante de a alege, avem acelasi circ care se repeta zilnic cu mici diferente si, uneori, cu alti clovni.

Ora 7.00 – d-nul Berbecali iese din camera si coboara in pijama in fata hotelului. Confruntat cu privirile socate ale receptionerilor, realizeaza ca nu e la Bucuresti si, deci, nu are 30 de oi simbolico-relaxante de muls. Somnoros, se intoarce in camera.

Ora 7.15 – d-nul Vadimus iese din camera si pune pasta de dinti pe clantele europarlamentarilor UDMR.

Ora 8.00 – d-nul Berbecali se trezeste.

Ora 8.05 – d-nul Vadimus se trezeste.

Ora 8.10 – domnisoara Elena B. se intoarce din club.

Ora 8.30 – D-nul Vadimus si d-nul Berbecali se intalnesc la micul dejun. D-nul Berbecali face un scandal monstru. Cum si-au permis sa-i serveasca lui, care se pricepe la lactate, o branza mucegaita? I se explica faptul ca branza e Camembert. “Atunci sa-i spuneti lu’ Camambert ca ma pis pe branza lui! Are noroc ca nu e Giovanni aici ca-l si scuipa!” D-nul Vadimus a concluzionat: “Nu te enerva, ca nu-i mare branza!”

Ora 9.00 – D-nul Berbecali se ascunde in baie ca sa nu-l vada Dumnezeu ca fumeaza.

Ora 9.15 – D-nul Vadimus se intalneste in holul hotelului cu europarlamentarii UDMR. Schimbul de replici demonstreza tuturor delegatiilor din preajma ca semnele pentru sex oral, mama si morti sunt universale.

Ora 9.30 – Incep lucrarile. Emotii. Si d-nul Berbecali si d-nul Vadimus sunt inscrisi astazi la cuvant.

Ora 10.30 – Ca sa mai treaca timpul, D-nul Vadimus face Sudoku si D-nul Berbecali
nu face Sudoku.

Ora 11.00 – George Berbecali ia cuvantul pentru prima data in Parlamentul European. “I am onorated that za romanians votated me to be or not to be…aaa… scuze…to be parlamentarashion in…here. My mission here iz to show that with…credinta in Dumnezeu it will be ok! I am the Bear, the vulturation, the warrior of light! Thank you! Fortza Steaua!”

Ora 11.30 – Europarlamentarii din celelalte tari isi revin din soc. Lucrarile continua.

Ora 12.00 – D-nul Vadimus termina de jucat SUDOKU si incepe sa arunce cu bilute de muci in europarlamentarii UDMR. Acestia ridica mana si-l parasc. Scandal etnic. Presedintele ii ameninta cu evacuarea. D-nul Vadimus ii striga in limba romana ; “Tu vorbesti animalule? Care esti un homosexual de prima mana si ai facut sex in trei cu Javier Solana si Gorbaciov? Crezi ca nu am aflat ca esti copilul din flori al Evei Braun, facut cu Hitler?!” Din fericire pentru delegatia noastra, traducatorul era in pauza de pipi.

Ora 12.30 – D-nul Vadimus ia cuvantul si spune exact ce-a zis mai devreme. Din nefericire, traducatorul se intorsese din pauza de pipi… D-nul Vadimus este evacuat.

Ora 13.30 – D-nul Berbecali si D-nul Vadimus se intalnesc la masa de pranz.

Ora 13.45 – D-nul Berbecali vomita pateul de gasca.

Ora 14.00 – Europarlamentarii au parte de o surpriza. Un micro-recital de pian. Spre final, domnul Berbecali se ridica, pune 1000 de euro pe pian si-i sopteste pianistei “Vreau melodia aia, Suparat, pentru domnu’ presedinte al Parlamentului ca sa-l ierte pe Vadimus si pentru familia mea care a ramas in tara !”

Ora 14.30 – Domnisoara Elena B. se trezeste sa faca pipi. Se culca la loc.

Ora 15.00 – Se reiau lucrarile Parlamentului European. D-nul Vadimus joaca biliard pe messenger cu Gheorghe Funar. D-nul Berbecali joaca poker online cu laptopul ascuns sub masa, ca sa nu-l vada Dumnezeu.

Ora 16.00 – Domnisoara   se trezeste si pleaca la shopping.

Ora 17.00 – se termina programul zilei. D-nul Vadimus il duce pe D-nul Berbecali intr-un muzeu unde avea loc o expozitie speciala. D-nul Berbecali insista sa cumpere un tablou cu o “tipa zambareata”. Ghidul insista ca Mona Lisa nu e de vanzare! D-nul Berbecali se enerveaza : “Orice are un pret! N-am io bani sa cumpar un cacat de tablou?!”

Ora 18.00 – Cei doi intra intr-un magazin si se intalnesc cu d-ra Elena B. . O pun in tema cu ce s-a intamplat la lucrarile Parlamentului.

Ora 19.00 – Toti trei mananca scoici la un restaurant din centru.

Ora 19.10 – D-nul Berbecali sustine ca scoicile se vomita mai usor decat pateul de gasca.

Ora 20.00 – Intoarcerea la hotel.

Ora 20.15 – D-nul Berbecali intra in dus.

Ora 20.15 si 20 de secunde – D-nul Berbecali iese din dus.

Ora 20.45 – D-ra   deschide laptopul si isi pune gandurile pe hartie.

Ora 20.45 si 10 secunde – D-ra   inchide laptopul.

Ora 21.00 – D-nul Vadimus se uita la dvd-uri cu Elena Ceausescu si plange.

Ora 22.00 – D-nul Berbecali adoarme uitandu-se la el insusi pe Pro TV.

Ora 22.30 – D-nul Vadimus adoarme uitandu-se la el insusi pe Otv (Zero TV).

Ora 23.00 – D-ra   pleaca in club.

Tariceanu sustine ca desi totul merge prost, este foarte greu sa gasesti vinovati deoarece „toti se fac ca muncesc”. Acesta da si cateva exemple de „munca” ministeriala facuta de guvernanti in „folosul economiei si al cetatenilor”:

  • Ministrul Muncii (Marian Sarbu) se lupta cu negocierile pentru legea unica a salarizarii, care se va aplica insa din 2021.
  • Ministrul Transporturile (Radu Berceanu) se lupta cu proiectele pentru autostrazi, care vor incepe si ele peste 4-5 ani.
  • Ministrului Educatiei (Ecaterina Andronescu) se lupta sa gaseasca bani pentru a isi tine promisiunile pentru profesori, dar nu ii gaseste.
  • Ministrul Turismului (Elena Udrea) a alocat citeva sute de milioane pentru tichete de vacanta, pe care nimeni nu pare insa a le folosi.
  • Pana si ministrul Tineretului (Monica Iacob Ridzi) a organizat niste petreceri de 2 mai; chiar daca organizatorii au fost 2 firme, care aveau sediul in acelasi apartament si care de fapt nu au platit pentru eveniment, pentru ca banii au fost dati de o televiziune particulara.

Mai mult, aici.

Două spoturi pentru promovarea turismului românesc. Superbe spoturi. Dar mare păcat că serviciile, raportul preţ/calitatea serviciilor (la preţuri concurăm cu Anglia, cum puşca mea să coste o cameră de hotel pe noapte peste 100 euro la 3 – 4 stele?!) şi infrastructura sunt de toată jena.

„Aşa-i că nu ştiţi nimic despre Romania?” sunt întrebaţi străinii. Ei, bine, o să afle ce înseamnă să faci 166 km de la Bucureşti la Braşov în patru ore. O să afle ce înseamnă autostradă în România. O să afle că mare parte din populaţie se spală la lighean. O să afle că avem doar în Braşov mai multe Hummer-uri decât în Roma. O să găsească o ţară a contrastelor puternice.

Ştiţi de ce avem nevoie pentru un turism cât de căt ok? De infrastructură în primul rând. Dar ghinion! La Transporturi e Berceanu, iar domnia sa nu e Iosefini. Mama mă-sii!

Aa, ştiu, să-l angajăm pe Iosefini!!!

Oricum, faine spoturi!

Campionatul de fotbal ediţia 2008-2009 s-a încheiat de miercuri seara. De acum, acest sezon este o amintire. Dar eu voi posta despre modele din România, modele adevărate şi rare, care le fac cu atât mai importante.

Dinamo a dominat cu autoritate campionatul, dar a plătit scump pe final lipsa de profesionalism. Borcea e la spital, investitorii sunt debusolaţi, fanii sunt supăraţi, iar jucătorii sunt nesimţiţi, dar hai să le zicem doar „neprofesionişti”.

Departe sunt eu de a deplânge soarta dinamoviştilor; ce observ eu e că prin maldărul de buruieni şi spini umani care populează funcţiile importante din sport, politică şi societate, în general, se ridică nişte modele de profesionalism, rare – ce-i drept -, nişte modele nu doar pentru sport sau domeniul x, ci pentru tot românul, care în general şi-a pierdut speranţa şi adevăratele valori umane.

Policienii au minţit pe românii muncitori şi-i asupresc prin supraimpozitare şi taxe, prin hoţie, fraude de tot felul, neamprostie… dar uite că o dată la mai mulţi ani – când e treaba cu alegerile – românii contează măcar puţin. Ei, aleşii, au ieşit pe „sticlă” cu minciuni, promisiuni care mai de care ca să fie votaţi la europarlamentare, dar uite că nu mai sunt atât de mulţi fraieri şi-mi exprim speranţa de a veni şi ziua în care se vor vota doar ei între ei. Rezultatul alegerilor pentru europarlamentare confirmă faptul că românilor nu le mai pasă de gargara „ălora” şi au ales să… stea acasă sau să meargă la plajă sau unde or mai fi mers/stat. Românii nu mai cred în nimeni, sunt resemnaţi, şi-au pierdut speranţa. Iar „ei”, românii fără criză, sărbătoreau faptul că au caştigat, dezbăteau cine şi cum a câştigat. Să-şi bage voturile-n trei litere, să-şi facă insula lor şi să ne lase naibii în pace.

Despre modele… Unirea Urziceni este merituoasa campioană a României anul acesta. Felicitări din tot sufletul echipei campioane nu atât pentru fotbalul etalat, cât pentru profesionalismul de care au dat dovadă, pentru faptul că sunt un model demn pentru orice copil român şi pentru orice român, în general. Felicitări şi mulţumiri din tot sufletul pentru FC Braşov, echipa mea favorită, pentru corectitudinea de care a dat dovadă pe finalul campionatului, felicitări pentru că acum reprezentă un model de corectitudine pentru toţi. Felicitări şi echipei campioane de anul trecut, CFR Cluj, care au arătat primii ce înseamnă profesionalismul în sportul de echipă. Felicitări lui Dan Petrescu şi lui Razvan Lucescu şi pentru simplul fapt de a fi cum sunt: nişte români giganţi pentru care munca şi seriozitatea sunt religie, cea mai pură credinţă. La Roland Garros, tânara jucătoare Sorana Cârstea a făcut senzaţie eliminând două mari favorite, printre care fosta lideră WTA, Jelena Jankovici. Iată ce declaraţie face jucătoarea de 19 ani: „În niciun caz nu mă văd bând cafele în Dorobanţi”. Despre România, numai de bine: „Sper din tot sufletul să ne maturizăm şi noi şi să devenim din ce în ce mai buni”. O adevărata campioană, model pentru generaţiile tinere.

Alte modele. Cei aproape 75% de cetăţeni care au avut drept de vot şi nu au votat. Despre cei care au votat – nu vreau să spun că sunt fraieri -, dar îmi imaginez că jmekerii din partide or avea  şi ei rude, prietenii, clientele, dar sunt şi destui fraieri. Îmi exprim dorinţa ca la următoarele alegeri să voteze doar aleşii… să se aleagă naibii între ei şi măcar să ne scutească de gargară.

Pentru toţi campionii de mai sus:

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE O NOUĂ ATITUDINE!

7 iunie 2009. Ziua când un mare campion a jucat la adevărata sa valoare şi a oferit exemplul personal de muncă, talent şi fair-play tuturor copiilor şi numai. A câştigat singurul trofeu ce-i lipsea: Roland Garros. Şi a plâns de bucurie de data aceasta. Bravo, Federer! Tot respectul!

Nu am votat! Dacă ar fi fost să merg la vot, aş fi ales între a le adresa apelative direct pe buletinul de vot şi a-i trimite pe toţi la Bruxelles de simpatici ce sunt… Sau, dacă aş fi ales răul cel mai mic, aş fi ales lista PNL. Dar mi-am petrecut timpul mult mai bine, am mers la iarbă verde, am vazut meciul campionului Federer de la Roland Garros şi m-am uitat la televizor.

La ora aceasta, îi ascult pe cretinii analişti politici care stau să se gândească cu voce tare de ce nu au votat românii. Unul mai breaz zicea că nu e nimic deosebit la noi  pentru că au fost scoruri mici în aproape statele Uniunii Europene. Ei, bine, analiştilor… eu – cel puţin eu – nu am votat pentru că nu aveam pe cine alege. Da, nu aveam pe cine alege aici în ţara lui Choice.

Stai să vezi cum va fi în zilele următoare cu acuzele de fraudă electorală. Mi se rupe! Să-şi scoată ochii, să verse sânge… mă doare în vârful p… papucului.

Întrebările mele, câteva dintre ele:

Îl suportaţi pe Geoană când acuză Guvernul din care face parte el şi partidul ce-l conduce?

L-aţi fi votat pe Stolojan? Omul politic Stolojan, din punctul meu de vedere, e compromis; până la cursa aeriană pentru Bruxelles se răzgândeşte de trei ori.

Oamenii care au votat EBA, pentru ce au votat-o? Ăştia sunt sănătoşi la cap?

Gigi Becali şi Vadim ne vor reprezenta în Europa? Frumos, nu?

Oh, nu! Alegerile nu merită nicio atenţie pentru că ciolanul se împarte între ei. Pentru noi, nimic nou: vom plăti oalele sparte ca şi până acum.

Asta e tare: întrebare pe TVR1, un fel de Radio Erevan – românii nu au votat din cauză că au ceva cu UE sau sunt siguri pe statutul lor în cadrul Uniunii? BĂ, ANALIŞTII P****, ROMÂNII NU CRED ÎN POLITRUCII ROMÂNI; EUROPA E CEL MAI BUN LUCRU CE S-A ÎNTÂMPLAT ROMÂNILOR MĂCAR PENTRU DREPTUL LA MUNCĂ ŞI DREPTUL DE A CĂLĂTORI LIBER. Dacă se putea, votam bine-mersi un candidat din alt stat, mai rău nu avea cum să fie.

Îmi reproşez mie însumi faptul că mi-am consumat energie gândindu-mă să merg la vot.

Aşa că 7 iunie 2009, va fi pentru mine ziua când Roger Federer a reuşit să câştige printr-un joc perfect singurul trofeu ce-i lipsea. Sau o zi frumoasă cu mult soare.

Un filmuleţ amuzant despre adevărata miză politică: lupta pentru ciolan în ţară, nu la europarlamentare că acolo nu prea e pe şmecherie de Dâmboviţa.

N-am putut să nu remarc scenariul foarte probabil. Radu Duda ia din electoratul lui Crin Antonescu astfel încât Mircea Geoană – reprezentantul celui mai mare partid ca număr de membri şi filiale – ar putea intra în turul al doilea. Rezultatul… în filmuleţ.

Situaţia Letoniei nu e cu mult diferită de a României. Şi ea ca şi România a crescut articial în ultimii ani. Dar nu are nicio economie – la fel ca şi noi -, iar criza economico-financiară este cel mai bun barometru de măsurare a performaţelor economice ale unei ţări.

Letonia a înregistrat creşteri datorită industriilor de prelucrare, serviciilor şi retailului care numai letone nu erau. Pe timp de criză, gigantele companii-mamă au renunţat fix la acele unităţi din alte ţări lăsând mii de oameni fără locuri de muncă şi un mare gol la bugetul şi economia tării respective. Pentru că aşa se procedează: oamenii sunt cifre, salarii, costuri. Iar dacă nu există cerere, închizi companiile din afara ţării de origine. Aşa se practică.

O cădere a economiei de 18% e groaznică. Demonstrează că nu era o economie adevărată, ci era un fel de castel de nisip la malul mării, frumos, dar puţin rezistent. Nu are rost să mai scriu despre cum s-au jucat actualii guvernanţi români cu măsurile anticriză şi cu estimarea deficitului bugetar; îmi rămâne să sper că-şi vor reduce naibii cheltuielile bugetare, că vor adopta şi implementa o strategie adevărată, că nu vom avea un deficit mai mare de 5% din PIB. Pentru că tot noi vom plăti, nu ei. Deocamdată, singurele cheltuieli care au crescut – chiar semnificativ, se vorbeşte de 20-25% – au fost cheltuielile bugetare care le-au depăşit cu mult pe cele din 2008 din aceeaşi perioadă. Dar atunci nu era criză. Bună strategie, domnii mei, să creşteţi cheltuielile bugetare fără să realizaţi nimic! Nicio investiţie, nimic! Curat măsură anticriză!

Pe mine mă apucă plânsul… Mai mult nu voi comenta. E jale!

Sunt născut în Braşov, dar o parte din copilăria mea mi-am petrecut-o într-un sat transilvănean. Bunicii mei – care acum sunt plecaţi în lumea îngerilor – erau nişte giganţi ai muncii. Se trezeau de dimineaţă să aibe grijă de animale, să facă de mâncare, să aibe grijă de curte, grădină, să cultive ogoarele. Eu îi ajutam. Îmi plăcea să fac treabă. Îmi aduc aminte ce plăcere nebună de a face una sau alta aveam, îmi aduc aminte câte curiozităţi aveam, îmi aduc aminte de meciurile de fotbal pe care le făceam cu băieţii din sat… şi câte şi mai câte nu faceam; îmi era milă de miei când era treaba de a fi tăiaţi şi făceam foarte urât (mă ataşam de ei ca orice copil inocent, nici acum nu pot să manânc carne de miel), dacă-mi pica ceva scris în mână, citeam tot… nu conta că era carte, ziar sau bucata de ziar cu care bunica înfăşurase vreun ou. Ascult şi acum cu plăcere muzică populară (în special, ardelenească) şi m-aş băga oricând la o învârtită.

De aici am eu respect pentru ţăranul român, pentru munca bine făcută, respect pentru adevăratele valori. De aceea, nu sunt fiţos şi nici nu cred că voi fi, nu sunt jmeker şi nici nu vreau să fiu. Lumea privită de acolo părea simplă, eu aveam vârsta pe care o aveam, aveam familia mea, preocupările şi visele mele.

Dar eu nu voiesc să scriu amintiri din copilărie. Motivul sau intenţia acestei postări este de ce iubesc/nu iubesc ţara în care trăim.

Îmi iubesc ţara pentru că aici trăieşte familia mea, îmi iubesc ţara pentru că tot aici sunt şi cei mai mulţi prieteni ai mei. Îmi iubesc ţara pentru cei câţiva campioni şi olimpici care mai fac să se audă de bine şi de noi. Îmi iubesc ţara pentru că e atât de frumoasă. Mă bucur pentru că încă mai avem libertate de exprimare (sau măcar iluzia acestei libertăţi). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim în pace. Iubesc România pentru acei oameni care şi-au mai păstrat valorile, omenia şi bunul simţ nealterate.

Urăsc România pentru că în decembrie 1989 au murit nişte oameni ai căror asasini nu au fost prinşi şi pe nimeni nu mai interesează. Urăsc să ştiu că minerii lui Cozma şi Iliescu au omorât atâţia studenţi în Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să se manifeste şi lumea a uitat. Urăsc să văd că în România totul este pe bază de şmechereală, urăsc să văd că atâţia sunt bogaţi, dar nu au produs nimic în viaţa lor şi au făcut doar afaceri cu statul, urăsc să intru în spital din cauză că niciunui doctor nu-i pasă de tine şi trebuie să-ţi goleşti buzunarele şi conturile dacă lei ai doar pentru a te băga în seamă. Urăsc să ştiu că românii care au probleme în ţări străine, nu sunt apăraţi de ambasadorii plătiţi să fie la dispoziţia acelor cetăţeni, urăsc să văd că legea se interpretează întotdeauna în favoarea celui care are partea leului, urăsc felul iresponsabil în care votează românii şi modul în care se lasă păcăliţi. Urăsc faptul că la sarmale şi mititei din bani publici ies în străzi românii cu sutele/miile, dar pentru cauze adevărate cum ar fi condiţii de muncă mai bune, protecţia mediului sau alte multe cauze nu iese mai nimeni. Urăsc faptul că avem cele mai multe impozite şi una dintre cele mai mari fiscalităţi. În acelaşi timp, noi avem printre cele mai puţine firme pe cap de locuitor din UE, nu avem nicio economie şi nu producem nimic. Urăsc că avem ţara plină de bănci străine care înrobesc de-a dreptul pe românul naiv ce-şi face credit la oricare dintre ele, urăsc că au comisioane şi dobânzi pe care în ţările lor de origine nu le au şi le pot modifica după cum vor muşchii lor, iar statul nu face nimic. Urăsc magazinele moderne care ne vând legume, fructele şi carnea injectate cu coloranţi şi alte chimicale la preţurile pe care le vor ei, preţuri care mai tot timpul sunt mai mari decât în Germania sau Spania. Urăsc că nu avem nici agricultură, nici turism. Îi urăsc pe politicieni că promit mereu, nu fac nimic din ce promit şi-i urăsc pe alegători pentru naivitatea lor. Urăsc să ştiu că avem cel mai scump metru pătrat de autostradă din lume, dar nu avem nicio autostradă. Urăsc să văd tineri absolvenţi de facultate capabili angajându-se vânzători la tarabe şi urăsc să văd oameni fără studii şi care nu ştiu nici să scrie corect româneşte ocupând funcţii importante. Urăsc să văd televiziuni care au doar programe de îndobitocirea populaţiei. Urăsc vedetismele. Urăsc  ziarele  care transformă orice subiect în pornografie, urăsc noile coduri juridice conform cărora actul de viol cu un bebeluş este considerat la fel cu actul de viol cu un minor de 17 ani. Urăsc că ne-am vândut şi resursele şi depindem de alţii. Urăsc faptul că nu s-a construit nimic din ’90, iar când cineva vrea să facă ceva, intâmpină sute de piedici (cazul aeroportului de la Braşov). Urăsc faptul că am preluat muzica şi limbajul ţiganilor. Urăsc să văd politicieni care-şi asumă răspunderea, dar nimeni nu plăteşte nimic. Urăsc faptul că singurele idei de a trece peste această criză sunt concedierile şi creşterea taxelor şi impozitelor. Urăsc faptul că România este într-o criză continuă de aproape 20 de ani. Urăsc sentimentul că orice ai face, nu prea ai nicio şansă dacă nu eşti de-al lor. Urăsc faptul că tot mai mulţi români îşi pierd omenia şi bunul simţ.

Pagina următoare »