Aterizat în Bucureşti

Între România şi statele din Europa Occidentală este  un decalaj imens care poate fi surmontat in 30 de ani doar dacă vesticii işi iau concediu şi doar cu condiţia să muncim mult. Nu este cazul.

România, Aeroportul Băneasa, 21 mai. Controlul paşapoartelor. Cu un avion aterizat se blocase activitatea; erau două puncte de control deschise din trei posibile – şi puteau să le deschidă pe toate trei că avioanele au un orar prestabilit, nu era nimic de nepravăzut – şi hărmălaie multă ca la români. Erau şi părinţi cu copii mici şi străini care deja probabil regretau că au păşit în România. În faţa mea era un cuplu cu trei copii mici, iar în momentul în care o doamnă – toată stima mea pentru astfel de oameni – le-a acordat prioritate şi i-a introdus în faţă au început vociferări. În aglomeraţia aceea era de bun simţ sau chiar de competenţa personalului de control să ceară prioritate pentru cei cu copii mici sau pentru oamenii cu probleme de sănătate.

Nu am putut să nu remarc faptul că vameşii occidentali reuşesc să zică „te rog” (în limba lor), iar la noi nici asta nu se poate.

Tot în minunatul aeroport am văzut primul înscris despre gripa porcină. Un prieten m-a lămurit dintr-o frază: noi facem mediatizare pe subiectul gripei porcine din cauză că România este o ţară în care nu se întâmplă prea multe lucruri importante. Şi tot aici am văzut o reclamă imensă a Poştei Române care suna cam aşa: „Ştim că munceşti din greu pentru banii tăi. De aceea îi tratăm cu respect.” Adică banul este tratat cu respect, nu omul. Ce, mai? Tipic românesc.

Bun. Trecem peste asta. Ieşim din aeroport după vreo 40-50 minute pierdute la controale, dăm peste taximetriştii cu feţe de infractori căutaţi de Interpol, ieşim în stradă la propriu că nu există niciun trotuar pentru că ai noştri lucrează pentru strada vieţii – lucrează pe acolo de când mă ştiu -, iar driverii zici că sunt la teste pentru Formula 1 şi încercăm să dăm de staţia de autobuz. Dar care staţie?! Era o bucată de teren pietruit şi prăfuit între driverii de F1 şi locul unde lucrau bravii noştri românaşi (când m-am uitat la ei erau patru la număr şi trei erau în pauză de ţigară). Intrebăm de unde luăm bilete pe oamenii de pe acolo, aflăm de unde, luăm bilete. Când urcăm în autobuz, hopa, biletele nu erau bune pentru că trebuia să luăm din acelea mai scumpe. Buf! Eu trebuia să trec în prealabil pe la vreo ghicitoare să aflu ce bilete să iau sau care-i şmecheria? Un om aterizat în Bucureşti nu găseşte un punct de informare, un panou informativ, nu găseşte o staţie normală, cam nimic nu prea găseşti decât poate pe alocuri. Faza tare e că în autobuz (în al doilea autobuz pentru că am coborât la prima staţie dacă am aflat că nu sunt bune acele bilete) am fost informaţi audio cum că preţul biletului include calitatea serviciilor de transport şi eram educaţi să nu mergem fără bilet. O.K. Calitatea serviciilor de transport? Maşina era Mercedes, într-adevăr foarte bună, dar atâta timp cât nu poţi pune naibii un afiş cu staţiile şi ruta şi atâta timp cât nu ai o staţie normală – măcar una improvizată, dar care să fie staţie – despre ce naiba de calitate a serviciilor ne vorbeşte RAT-ul bucureştean?

Tot din autobuz n-am putut să nu admir minunatele sârme de electricitate că de ar fi să le poţi lua în braţe nu le-ai putea cuprinde. Şi acestea erau peste tot. Pentru mine e semn clar că nu vor scăpa de problema aceasta nici la Paştele cailor.

Când aterizezi în Bucureşti nu poţi decât să-ţi doreşti să te întorci de unde ai venit sau măcar să fii aterizat la Cluj sau Timişoara. Sau la Braşov. Sper să văd şi eu acel aeroport în această viaţă.

Cât despre ţara sau zona unde am fost – cu toate că au şi ei hibele lor – nu vreau să scriu aici pentru că nu am chef să umilesc pe nimeni.

Publicitate

 

De ce iubesc România

Sunt născut în Braşov, dar o parte din copilăria mea mi-am petrecut-o într-un sat transilvănean. Bunicii mei – care acum sunt plecaţi în lumea îngerilor – erau nişte giganţi ai muncii. Se trezeau de dimineaţă să aibe grijă de animale, să facă de mâncare, să aibe grijă de curte, grădină, să cultive ogoarele. Eu îi ajutam. Îmi plăcea să fac treabă. Îmi aduc aminte ce plăcere nebună de a face una sau alta aveam, îmi aduc aminte câte curiozităţi aveam, îmi aduc aminte de meciurile de fotbal pe care le făceam cu băieţii din sat… şi câte şi mai câte nu faceam; îmi era milă de miei când era treaba de a fi tăiaţi şi făceam foarte urât (mă ataşam de ei ca orice copil inocent, nici acum nu pot să manânc carne de miel), dacă-mi pica ceva scris în mână, citeam tot… nu conta că era carte, ziar sau bucata de ziar cu care bunica înfăşurase vreun ou. Ascult şi acum cu plăcere muzică populară (în special, ardelenească) şi m-aş băga oricând la o învârtită.

De aici am eu respect pentru ţăranul român, pentru munca bine făcută, respect pentru adevăratele valori. De aceea, nu sunt fiţos şi nici nu cred că voi fi, nu sunt jmeker şi nici nu vreau să fiu. Lumea privită de acolo părea simplă, eu aveam vârsta pe care o aveam, aveam familia mea, preocupările şi visele mele.

Dar eu nu voiesc să scriu amintiri din copilărie. Motivul sau intenţia acestei postări este de ce iubesc/nu iubesc ţara în care trăim.

Îmi iubesc ţara pentru că aici trăieşte familia mea, îmi iubesc ţara pentru că tot aici sunt şi cei mai mulţi prieteni ai mei. Îmi iubesc ţara pentru cei câţiva campioni şi olimpici care mai fac să se audă de bine şi de noi. Îmi iubesc ţara pentru că e atât de frumoasă. Mă bucur pentru că încă mai avem libertate de exprimare (sau măcar iluzia acestei libertăţi). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim în pace. Iubesc România pentru acei oameni care şi-au mai păstrat valorile, omenia şi bunul simţ nealterate.

Urăsc România pentru că în decembrie 1989 au murit nişte oameni ai căror asasini nu au fost prinşi şi pe nimeni nu mai interesează. Urăsc să ştiu că minerii lui Cozma şi Iliescu au omorât atâţia studenţi în Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să se manifeste şi lumea a uitat. Urăsc să văd că în România totul este pe bază de şmechereală, urăsc să văd că atâţia sunt bogaţi, dar nu au produs nimic în viaţa lor şi au făcut doar afaceri cu statul, urăsc să intru în spital din cauză că niciunui doctor nu-i pasă de tine şi trebuie să-ţi goleşti buzunarele şi conturile dacă lei ai doar pentru a te băga în seamă. Urăsc să ştiu că românii care au probleme în ţări străine, nu sunt apăraţi de ambasadorii plătiţi să fie la dispoziţia acelor cetăţeni, urăsc să văd că legea se interpretează întotdeauna în favoarea celui care are partea leului, urăsc felul iresponsabil în care votează românii şi modul în care se lasă păcăliţi. Urăsc faptul că la sarmale şi mititei din bani publici ies în străzi românii cu sutele/miile, dar pentru cauze adevărate cum ar fi condiţii de muncă mai bune, protecţia mediului sau alte multe cauze nu iese mai nimeni. Urăsc faptul că avem cele mai multe impozite şi una dintre cele mai mari fiscalităţi. În acelaşi timp, noi avem printre cele mai puţine firme pe cap de locuitor din UE, nu avem nicio economie şi nu producem nimic. Urăsc că avem ţara plină de bănci străine care înrobesc de-a dreptul pe românul naiv ce-şi face credit la oricare dintre ele, urăsc că au comisioane şi dobânzi pe care în ţările lor de origine nu le au şi le pot modifica după cum vor muşchii lor, iar statul nu face nimic. Urăsc magazinele moderne care ne vând legume, fructele şi carnea injectate cu coloranţi şi alte chimicale la preţurile pe care le vor ei, preţuri care mai tot timpul sunt mai mari decât în Germania sau Spania. Urăsc că nu avem nici agricultură, nici turism. Îi urăsc pe politicieni că promit mereu, nu fac nimic din ce promit şi-i urăsc pe alegători pentru naivitatea lor. Urăsc să ştiu că avem cel mai scump metru pătrat de autostradă din lume, dar nu avem nicio autostradă. Urăsc să văd tineri absolvenţi de facultate capabili angajându-se vânzători la tarabe şi urăsc să văd oameni fără studii şi care nu ştiu nici să scrie corect româneşte ocupând funcţii importante. Urăsc să văd televiziuni care au doar programe de îndobitocirea populaţiei. Urăsc vedetismele. Urăsc  ziarele  care transformă orice subiect în pornografie, urăsc noile coduri juridice conform cărora actul de viol cu un bebeluş este considerat la fel cu actul de viol cu un minor de 17 ani. Urăsc că ne-am vândut şi resursele şi depindem de alţii. Urăsc faptul că nu s-a construit nimic din ’90, iar când cineva vrea să facă ceva, intâmpină sute de piedici (cazul aeroportului de la Braşov). Urăsc faptul că am preluat muzica şi limbajul ţiganilor. Urăsc să văd politicieni care-şi asumă răspunderea, dar nimeni nu plăteşte nimic. Urăsc faptul că singurele idei de a trece peste această criză sunt concedierile şi creşterea taxelor şi impozitelor. Urăsc faptul că România este într-o criză continuă de aproape 20 de ani. Urăsc sentimentul că orice ai face, nu prea ai nicio şansă dacă nu eşti de-al lor. Urăsc faptul că tot mai mulţi români îşi pierd omenia şi bunul simţ.

 

Cotidianul, azi – Avioane de partid: două aeroporturi pentru Braşov

Un articol interesant despre problematica realizării în această viaţă a unui aeroport la Braşov a apărut azi în Cotidianul.

Se pare că s-au înţeles cumva – probabil ca Mutu cu Surdu (Mutu de la Fiorentina şi Surdu de la F.C. Braşov într-un fictiv atac al echipei naţionale) – pentru ca acest aeroport să se construiască, dar până nu văd primul avion aterizând… nu mai zic nimic. Cât despre aeroportul de jucărie, aeroportul de băieţi jmekeri, să-l facă pe banii lor!

Riscul ca Braşovul să rămână fără nici un aeroport din cauza disputelor politice a fost eliminat printr-un minunat consens: se fac două aeroporturi, unul mai mare, plănuit de PNL şi PSD, şi celălalt mai mic, al PDL. Între ele sunt 30 de metri!

În urma discuţiilor, lucrurile s-au lămurit de ambele părţi. Astfel, Braşovul va avea două aeroporturi, unul al PNL susţinut de PSD şi unul al PDL, mai mic.

Argumentele invocate „pe surse“ de către reprezentanţii PDL spuneau că aeroportul propus de PNL-PSD nu este viabil, deoarece costă suspect de puţin, doar vreo 100 de milioane de euro. Ca termen de comparaţie s-a oferit proiectul Aeroportului de la Adunaţii Copăceni, pentru care ministrul liberal al Transporturilor, Ludovic Orban, preconizase că va cheltui în jur de 1,5 miliarde de euro. […] Alt argument pentru renunţarea la aeroport a fost oferit de ministrul Radu Berceanu, care a sugerat că ar fi mult mai potrivit un aeroport mai mic, construit la IAR Ghimbav, care va acoperi necesarul judeţului Braşov.

Ca un făcut, toate neînţelegerile au fost aplanate ieri. „Eu nu m-am opus niciodată construirii unui aeroport la Braşov, dar doresc ca lucrurile să decurgă transparent. Am vorbit azi şi am hotărât să-mi trimită şi mie documentele economice şi financiare ale proiectului, pentru că eu n-am avut acces la ele până în prezent. Eu sprijin acest proiect, dar trebuie să eliminăm toate neclarităţile“, ne-a declarat George Scripcaru, primarul PDL al Braşovului. Întrebat în legătură cu cel de-al doilea aeroport, Scripcaru ne-a explicat: „E un aeroport mai mic, în completarea celui mai mare. E un proiect în trei: Primăria Braşov, IAR Ghimbav şi Aeroclubul «Zorileanu». Există o pistă, un turn de control şi alte chestii necesare unui aeroport, dar toate acestea vor trebui modernizate. Avem minimum necesar, iar investiţia e de vreo trei milioane de euro. Am vorbit cu ministrul Adriean Videanu (care are în subordine IAR Ghimbav – n.r.) şi lucrurile se vor rezolva, inclusiv problemele legate de patrimoniul IAR Ghimbav“.

Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov, nu rămâne dator. „Primarul Scripcaru a dat-o acum la întors, după ce a văzut că, dacă se opune aeroportului, îşi strică imaginea în Braşov. Acum aprobă proiectul, pentru că şi Berceanu e de acord, mai ales că vor face şi ei aeroportul ăla. Acolo va fi un aeroport cu o pistă mică, de vreo 1.800 de metri, pe care nu vor putea ateriza decât avioane mici, de patru locuri. O ofertă de genul ăsta mi s-a făcut şi mie acum vreo câţiva ani, dar am refuzat-o categoric. Precizez că pentru aeroportul nostru avem finanţare de la trei bănci mari de la Londra, printre care se află şi Erste Bank“, ne-a declarat Aristotel Căncescu.

SC Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav SA e firma care va manageria activitatea aeroportului PNL-PSD. Firma are un capital social de 100.000 de lei care se împarte între şase acţionari: Intelcan Canada deţine 64,3%, CJ Braşov – 20%, Municipiul Braşov – 10%, oraşul Ghimbav – 5%, CJ Covasna – 0,5% şi CJ Harghita – 0,2%. Investiţia de 100 de milioane de euro este compusă dintr-o contribuţie de 25 de milioane de euro în cash a celor şase acţionari şi atragerea unui credit de 75 de milioane de euro de la o bancă. Ioan Toma, şeful reprezentanţei Intelcan în România, ne-a declarat duminică faptul că firma canadiană va contribui cu aproximativ şapte milioane de euro la suma necesară avansului de 25 de milioane de euro, iar diferenţa va fi suportată de partea română, adică în jur de 18 milioane de euro. După cum se poate observa, contribuţia în cash a firmei Intelcan nu este corespunzătoare celor 64,3% din acţiunile pe care le deţine în cadrul firmei care va administra aeroportul. Aristotel Căncescu (foto) este vârful de lance al aeroportului PNL-PSD.

Adriean Videanu, ministrul PDL al Economiei, a trimis Camerei Deputaţilor, pe 17 aprilie 2009, o hârtie prin care a avizat negativ construirea unui aeroport la Braşov, în varianta propusă de PNL-PSD. Conform PUZ, o parte din aeroport se suprapunea cu un teren viran al IAR Ghimbav, aflată în subordinea Ministerului Economiei. Acest lucru s-a vrut a fi îndreptat printr-un schimb de terenuri. Ministrul Videanu a avizat negativ acest schimb, motivând că pentru acest lucru trebuie aprobarea CSAT, deoarece IAR Ghimbav este o fabrică din industria de apărare. Dacă pentru aeroportul PNL-PSD Videanu a dat aviz negativ chiar şi pentru un schimb de teren, pentru aeroportul primarului Scripcaru (Foto), care se va construi efectiv pe terenul IAR Ghimbav, ministrul Economiei nu a avut nimic împotrivă şi nici nu a cerut avizul CSAT. El a motivat că astfel se vor rezolva şi nişte probleme de patrimoniu între IAR Ghimbav şi Aeroclubul „Zorileanu“.

 

Vrem aeroport!

Să se înţeleagă foarte bine: un aeroport civil internaţional în Braşov este mai mult decât necesar. Consiliul Judeţean Braşov a început demersurile pentru construirea acelui aeroport de mai mult timp, dar – ca şi în alte rânduri – sunt persoane cu interese care fac tot ce le stă în putinţă să împiedice construirea acelui aeroport.

Chiar dacă m-aş încorda un pic să înţeleg de ce nu vor domniile sale acest obiectiv important pentru oraşul Braşov, tot nu aş reuşi să găsesc ceva plauzibil. Ştiu că Braşovul se regăseşte la 166 km de Bucureşti, dar modul în care se circulă până acolo lasă mult de dorit. Ştiu că vor demola aeroportul Băneasa pentru ale lor interese imobiliare şi că probabil vor construi – în următorii 50 de ani – un alt aeroport in zona de sud a Bucureştilor. Ştiu că vor construi o autostradă cât de cât normală, banală, care să lege Bucureştiul de Braşov în următorii 50-80 de ani. Ştiu că e altceva decât asfalt unde sunt interese-interese (ale lor interese, nu ale mele). Dar ce au acestea cu oraşul Braşov? De ce să nu fie aeroport la poalele Tâmpei?

La ultima vizită în Braşov a ministrului opozant ideii de aeroport la Braşov, Radu Berceanu, a pus problema eficienţei acestei construcţii. Să-şi pună problema eficienţei cheltuirii banilor publici la autostrăzile pe care nu le mai vede nimeni în viaţa asta! Totodată, s-a arătat interesat de ideea colegului primar pedelist de a construi un mini-aeroport pentru avioane cu o capacitate de 4-50 persoane.

Să fim serioşi! La eficienţă nu cred că avem suficient spaţiu pe acest blog pentru a o demonstra. Braşovul are şi sezon de vară şi de iarnă, are şi turism de afaceri, are şi un festival internaţional de muzică (Cerbul de Aur), figurează pe primele locuri pe lista aproape oricărui străin ce vrea să viziteze România. Braşovul are deja clienţi foarte interesaţi pentru acest aeroport: 4 companii aeriene mari. Construirea unui astfel de aeroport ar face să înflorească toată Ţara Bârsei. Problema eficienţei construirii acestui aeroport nu are de ce să se pună mai mult decât cea a aeroportului de la Bacău sau Târgu-Mureş, problema eficienţei o poate rezolva şi un copil de la şcoala generală. La a doua chestiune răspund simplu: nu are nevoie nici naiba de un aeroport de jucărie. Pentru Braşov şi pentru locuitorii lui, aeroportul este o mare şansă, este vital. Un aeroport normal, unul de mărime medie conform omologărilor de specialitate, nu unul de jucărie.

După cum este planificat, construirea aeroportului va începe pe 15 aprilie 2009. Doamne ajută!