Campionatul de fotbal ediţia 2008-2009 s-a încheiat de miercuri seara. De acum, acest sezon este o amintire. Dar eu voi posta despre modele din România, modele adevărate şi rare, care le fac cu atât mai importante.

Dinamo a dominat cu autoritate campionatul, dar a plătit scump pe final lipsa de profesionalism. Borcea e la spital, investitorii sunt debusolaţi, fanii sunt supăraţi, iar jucătorii sunt nesimţiţi, dar hai să le zicem doar „neprofesionişti”.

Departe sunt eu de a deplânge soarta dinamoviştilor; ce observ eu e că prin maldărul de buruieni şi spini umani care populează funcţiile importante din sport, politică şi societate, în general, se ridică nişte modele de profesionalism, rare – ce-i drept -, nişte modele nu doar pentru sport sau domeniul x, ci pentru tot românul, care în general şi-a pierdut speranţa şi adevăratele valori umane.

Policienii au minţit pe românii muncitori şi-i asupresc prin supraimpozitare şi taxe, prin hoţie, fraude de tot felul, neamprostie… dar uite că o dată la mai mulţi ani – când e treaba cu alegerile – românii contează măcar puţin. Ei, aleşii, au ieşit pe „sticlă” cu minciuni, promisiuni care mai de care ca să fie votaţi la europarlamentare, dar uite că nu mai sunt atât de mulţi fraieri şi-mi exprim speranţa de a veni şi ziua în care se vor vota doar ei între ei. Rezultatul alegerilor pentru europarlamentare confirmă faptul că românilor nu le mai pasă de gargara „ălora” şi au ales să… stea acasă sau să meargă la plajă sau unde or mai fi mers/stat. Românii nu mai cred în nimeni, sunt resemnaţi, şi-au pierdut speranţa. Iar „ei”, românii fără criză, sărbătoreau faptul că au caştigat, dezbăteau cine şi cum a câştigat. Să-şi bage voturile-n trei litere, să-şi facă insula lor şi să ne lase naibii în pace.

Despre modele… Unirea Urziceni este merituoasa campioană a României anul acesta. Felicitări din tot sufletul echipei campioane nu atât pentru fotbalul etalat, cât pentru profesionalismul de care au dat dovadă, pentru faptul că sunt un model demn pentru orice copil român şi pentru orice român, în general. Felicitări şi mulţumiri din tot sufletul pentru FC Braşov, echipa mea favorită, pentru corectitudinea de care a dat dovadă pe finalul campionatului, felicitări pentru că acum reprezentă un model de corectitudine pentru toţi. Felicitări şi echipei campioane de anul trecut, CFR Cluj, care au arătat primii ce înseamnă profesionalismul în sportul de echipă. Felicitări lui Dan Petrescu şi lui Razvan Lucescu şi pentru simplul fapt de a fi cum sunt: nişte români giganţi pentru care munca şi seriozitatea sunt religie, cea mai pură credinţă. La Roland Garros, tânara jucătoare Sorana Cârstea a făcut senzaţie eliminând două mari favorite, printre care fosta lideră WTA, Jelena Jankovici. Iată ce declaraţie face jucătoarea de 19 ani: „În niciun caz nu mă văd bând cafele în Dorobanţi”. Despre România, numai de bine: „Sper din tot sufletul să ne maturizăm şi noi şi să devenim din ce în ce mai buni”. O adevărata campioană, model pentru generaţiile tinere.

Alte modele. Cei aproape 75% de cetăţeni care au avut drept de vot şi nu au votat. Despre cei care au votat – nu vreau să spun că sunt fraieri -, dar îmi imaginez că jmekerii din partide or avea  şi ei rude, prietenii, clientele, dar sunt şi destui fraieri. Îmi exprim dorinţa ca la următoarele alegeri să voteze doar aleşii… să se aleagă naibii între ei şi măcar să ne scutească de gargară.

Pentru toţi campionii de mai sus:

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE O NOUĂ ATITUDINE!

Publicitate

7 iunie 2009. Ziua când un mare campion a jucat la adevărata sa valoare şi a oferit exemplul personal de muncă, talent şi fair-play tuturor copiilor şi numai. A câştigat singurul trofeu ce-i lipsea: Roland Garros. Şi a plâns de bucurie de data aceasta. Bravo, Federer! Tot respectul!

Nu am votat! Dacă ar fi fost să merg la vot, aş fi ales între a le adresa apelative direct pe buletinul de vot şi a-i trimite pe toţi la Bruxelles de simpatici ce sunt… Sau, dacă aş fi ales răul cel mai mic, aş fi ales lista PNL. Dar mi-am petrecut timpul mult mai bine, am mers la iarbă verde, am vazut meciul campionului Federer de la Roland Garros şi m-am uitat la televizor.

La ora aceasta, îi ascult pe cretinii analişti politici care stau să se gândească cu voce tare de ce nu au votat românii. Unul mai breaz zicea că nu e nimic deosebit la noi  pentru că au fost scoruri mici în aproape statele Uniunii Europene. Ei, bine, analiştilor… eu – cel puţin eu – nu am votat pentru că nu aveam pe cine alege. Da, nu aveam pe cine alege aici în ţara lui Choice.

Stai să vezi cum va fi în zilele următoare cu acuzele de fraudă electorală. Mi se rupe! Să-şi scoată ochii, să verse sânge… mă doare în vârful p… papucului.

Întrebările mele, câteva dintre ele:

Îl suportaţi pe Geoană când acuză Guvernul din care face parte el şi partidul ce-l conduce?

L-aţi fi votat pe Stolojan? Omul politic Stolojan, din punctul meu de vedere, e compromis; până la cursa aeriană pentru Bruxelles se răzgândeşte de trei ori.

Oamenii care au votat EBA, pentru ce au votat-o? Ăştia sunt sănătoşi la cap?

Gigi Becali şi Vadim ne vor reprezenta în Europa? Frumos, nu?

Oh, nu! Alegerile nu merită nicio atenţie pentru că ciolanul se împarte între ei. Pentru noi, nimic nou: vom plăti oalele sparte ca şi până acum.

Asta e tare: întrebare pe TVR1, un fel de Radio Erevan – românii nu au votat din cauză că au ceva cu UE sau sunt siguri pe statutul lor în cadrul Uniunii? BĂ, ANALIŞTII P****, ROMÂNII NU CRED ÎN POLITRUCII ROMÂNI; EUROPA E CEL MAI BUN LUCRU CE S-A ÎNTÂMPLAT ROMÂNILOR MĂCAR PENTRU DREPTUL LA MUNCĂ ŞI DREPTUL DE A CĂLĂTORI LIBER. Dacă se putea, votam bine-mersi un candidat din alt stat, mai rău nu avea cum să fie.

Îmi reproşez mie însumi faptul că mi-am consumat energie gândindu-mă să merg la vot.

Aşa că 7 iunie 2009, va fi pentru mine ziua când Roger Federer a reuşit să câştige printr-un joc perfect singurul trofeu ce-i lipsea. Sau o zi frumoasă cu mult soare.

Pe mine mă apucă plânsul… Mai mult nu voi comenta. E jale!

„Cand mă uit la regulile de votare din cadrul instituţiilor europene, văd că ţări precum România sau Bulgaria au mai multe voturi decât Danemarca, Suedia sau Finlanda, şi eu sunt de părere – sincer vorbind – că noi suntem mult mai inteligenţi decât ei” a afirmat europarlamentarul danez Mogens Camre, liderul grupului Uniunea pentru Europa Naţiunilor din PE, intr-un interviu acordat Radio France Internationale.

Europarlamentarul danez mai spune că ţările din vestul şi nordul continentului au societăţi mai transparente, mai democratice şi mai sănătoase. Mogens Camre şi-a exprimat, totodată, şi îngrijorarea în legatură cu extinderea Uniunii Europene, în care vede o ameninţare la adresa identităţii culturale şi a securităţii.

Iar noi îi trimitem pe Becali şi pe Elena Băsescu să ne reprezinte la Uniunea Europeană. Nu e nevoie să mai spunem nimic. Nu vă daţi prea români ofensaţi pentru că adevărul e că suntem la coada Europei la tot ce ţine de performanţă: în justiţie, educaţie, turism, sănătate, economie etc. Când vom performa, când vom arăta că suntem capabili ca şi ei şi când vom atinge nivelul lor de civilizaţie şi nivelul lor de trai, vom putea să-i răspundem. Rămânem campioni la corupţie şi şmechereală, dar asta, dragii mei, nu ţine în faţa acestor oameni ai muncii, în faţa Europei civilizate. Şi, oricum, eurodeputatul danez nu s-a referit – sunt sigur – la inteligenţa propriu-zisă, ci la moralitate.

Deşi nu am fost sceptic din fire, am ajuns astfel; societatea românească are nevoie mare de nişte şocuri care să o transforme. Iar acest şoc ar putea fi declanşat prin alegeri mai prudente ale politicienilor ce ne vor reprezenta. Aşadar, gândiţi-vă bine pentru cine votaţi!

Criza mondială aruncă multe semne de întrebare asupra direcţiei către care se îndreaptă România. Ce fel de economie avem? Cum arată principalii indicatori macroeconomici în anul 2008? Ce va fi în 2009?

România are, în acest moment, o economie de consum fondată pe dezintegrarea oricărei industrii adevărate şi venirea unor „coloşi” mondiali care nu fac altceva decât să ia banii unei populaţii şi aşa sărace. În sectorul serviciilor telecom avem Vodafone, Cosmote, Orange, Zapp, în sectorul de retail avem Carrefour, Real, Cora, Auchan, Kaufland plus lanţurile de cash& carry şi de supermarketuri, in domeniul bancar avem BRD, ING, BCR plus o mulţime de bănci străine care nu fac altceva decât să dezechilibreze economia românească pentru că profiturile lor însumate ajung la cifre de ordinul câtorva miliarde bune de euro care iau calea „exportului” şi care sporesc deficitul de cont curent.

Aceste societăţi lucrează pe o piaţă total dereglementată şi-şi impun legile lor, care legi nu sunt cu nimic diferite de ale populaţiilor barbare migratoare: iau cu ele cât mai mult, se străduiesc să nu lase nimic. Să nu credeţi ca sunt cinic! Câteva exemple: Carrefour România înregistrează de la venirea sa pe meleagurile româneşti profituri nete anuale cifrate la aproximativ 35%-40%. Or, în Franţa lor, au creşteri anuale, din câte am vazut eu în ultimii ani, de circa 1-3%. Şi la capitolul volumul profitului stau extrem de bine în România. Adica românii nu au bani, dar multinationalele din România işi umflă bine conturile. BRD-GSG, la fel, profituri de vis în România – datorate unor dobânzi extrem de mari – cele mai mari din tot grupul. Real, o altă firmă fără de care nu se putea, înregistrează profituri mari în Romania, profituri la care în Germania lor nici nu ar îndrăzni să viseze pentru că acolo piaţa este bine reglementată şi cetaţeanul nu plăteşte produse+20 de taxe. Cu exemplele aş putea continua mult şi bine.

Toate acestea din cauza lipsei de reglementare din partea statului, un stat şi un popor pasiv, condus de oameni fără valoare care mai şi dorm în Parlament (culmea nesimţirii!), iar când nu dorm işi bat capul doar ce să mai fure.

Despre direcţia înspre care se îndreaptă România ea nu poate fi una bună pentru ca nu avem niciun pilon pe care să contruim o creştere reală, REALĂ! Nu avem cine-ştie ce „inteligenţe”, forţa de muncă calificată e plecată demult din ţară, industrie nu avem, nu avem nici măcar resurse (remember! vinderea resurselor energetice celor de la OMV). În schimb, avem o mulţime de multinationale care işi impun regulile lor în virtutea maximizării profiturilor cu mult peste nivelul bunului simţ pe care-l „exportă” în ţara de obârşie. Cu alte cuvinte, nemţii, francezii, grecii, italienii trăiesc mai bine pentru ca le dăm noi bani, noi care suntem mai săraci, noi care suntem platiţi cu 200-250 de euro salariu, da, noi le dăm bunăstare acelora care sunt platiţi cu salarii peste 2000 de euro. Ce se spune despre productivitatea muncii din România este o mare minciună pentru ca în străinătate pentru munca unui om în România angajează acolo doi sau trei.

Ideea e că România trebuie să-şi găsească calea pentru ca viitorul arată din ce in ce mai rău: preţul alimentelor va continua să crească cel puţin doi ani, la fel şi al petrolului, leul va fi mai slab (pentru că economia ţării e ca o casuţă construită din beţe de chibrituri), populaţia e prea indatorată (şi aici lipsa reglementărilor a permis ca populaţia să se imprumute mai mult decât poate restitui), calitatea actului educaţional orientat spre viitor e ceva utopic pe la noi. Soluţii: reglementări pe fiecare domeniu (ce-s cu toate acele taxe din hypermarketuri, taxe care la ei, în ţările de origine, nu există? să fie obligaţi să respecte drepturile consumatorilor români şi ale angajaţilor români), educaţia să devină o prioritate natională nu numai la sensul declarativ.

Între timp, vom asista la circul numit alegeri în România… „Prostanacul” a adus deja „gogosi” calde: de unde are să dea 20-25.000 de euro şi susţinere financiară pentru deschidere de afaceri în valoare de… fiecărui român ce se întoarce în ţară? Numai daca s-ar întoarce un sfert din cei plecaţi la muncă ar însemna să li se acorde îndemnizaţii de aproximativ jumătate din PIB. Offf…