Între România şi statele din Europa Occidentală este  un decalaj imens care poate fi surmontat in 30 de ani doar dacă vesticii işi iau concediu şi doar cu condiţia să muncim mult. Nu este cazul.

România, Aeroportul Băneasa, 21 mai. Controlul paşapoartelor. Cu un avion aterizat se blocase activitatea; erau două puncte de control deschise din trei posibile – şi puteau să le deschidă pe toate trei că avioanele au un orar prestabilit, nu era nimic de nepravăzut – şi hărmălaie multă ca la români. Erau şi părinţi cu copii mici şi străini care deja probabil regretau că au păşit în România. În faţa mea era un cuplu cu trei copii mici, iar în momentul în care o doamnă – toată stima mea pentru astfel de oameni – le-a acordat prioritate şi i-a introdus în faţă au început vociferări. În aglomeraţia aceea era de bun simţ sau chiar de competenţa personalului de control să ceară prioritate pentru cei cu copii mici sau pentru oamenii cu probleme de sănătate.

Nu am putut să nu remarc faptul că vameşii occidentali reuşesc să zică „te rog” (în limba lor), iar la noi nici asta nu se poate.

Tot în minunatul aeroport am văzut primul înscris despre gripa porcină. Un prieten m-a lămurit dintr-o frază: noi facem mediatizare pe subiectul gripei porcine din cauză că România este o ţară în care nu se întâmplă prea multe lucruri importante. Şi tot aici am văzut o reclamă imensă a Poştei Române care suna cam aşa: „Ştim că munceşti din greu pentru banii tăi. De aceea îi tratăm cu respect.” Adică banul este tratat cu respect, nu omul. Ce, mai? Tipic românesc.

Posta Romana reclama Baneasa

Bun. Trecem peste asta. Ieşim din aeroport după vreo 40-50 minute pierdute la controale, dăm peste taximetriştii cu feţe de infractori căutaţi de Interpol, ieşim în stradă la propriu că nu există niciun trotuar pentru că ai noştri lucrează pentru strada vieţii – lucrează pe acolo de când mă ştiu -, iar driverii zici că sunt la teste pentru Formula 1 şi încercăm să dăm de staţia de autobuz. Dar care staţie?! Era o bucată de teren pietruit şi prăfuit între driverii de F1 şi locul unde lucrau bravii noştri românaşi (când m-am uitat la ei erau patru la număr şi trei erau în pauză de ţigară). Intrebăm de unde luăm bilete pe oamenii de pe acolo, aflăm de unde, luăm bilete. Când urcăm în autobuz, hopa, biletele nu erau bune pentru că trebuia să luăm din acelea mai scumpe. Buf! Eu trebuia să trec în prealabil pe la vreo ghicitoare să aflu ce bilete să iau sau care-i şmecheria? Un om aterizat în Bucureşti nu găseşte un punct de informare, un panou informativ, nu găseşte o staţie normală, cam nimic nu prea găseşti decât poate pe alocuri. Faza tare e că în autobuz (în al doilea autobuz pentru că am coborât la prima staţie dacă am aflat că nu sunt bune acele bilete) am fost informaţi audio cum că preţul biletului include calitatea serviciilor de transport şi eram educaţi să nu mergem fără bilet. O.K. Calitatea serviciilor de transport? Maşina era Mercedes, într-adevăr foarte bună, dar atâta timp cât nu poţi pune naibii un afiş cu staţiile şi ruta şi atâta timp cât nu ai o staţie normală – măcar una improvizată, dar care să fie staţie – despre ce naiba de calitate a serviciilor ne vorbeşte RAT-ul bucureştean?

Statie RATB in Bucurestiul anului 2009

Tot din autobuz n-am putut să nu admir minunatele sârme de electricitate că de ar fi să le poţi lua în braţe nu le-ai putea cuprinde. Şi acestea erau peste tot. Pentru mine e semn clar că nu vor scăpa de problema aceasta nici la Paştele cailor.

Când aterizezi în Bucureşti nu poţi decât să-ţi doreşti să te întorci de unde ai venit sau măcar să fii aterizat la Cluj sau Timişoara. Sau la Braşov. Sper să văd şi eu acel aeroport în această viaţă.

Cât despre ţara sau zona unde am fost – cu toate că au şi ei hibele lor – nu vreau să scriu aici pentru că nu am chef să umilesc pe nimeni.

Astăzi voi face o mică analiză a candidaţilor la tronul pe care-l ocupă actualmente Traian Băsescu. Dar înainte de a începe analiza, vă avertizez de pe acum că până în noiembrie va fi dezastru pentru noi, cetăţenii de rând pentru că vor începe cu circul peste tot, pe la televizor, la radio, vor veni în oraşele noastre şi vor cheltui mulţi-mulţi bani publici că la ei nu e criză. PSD a ţinut chef mare pe 1 mai, iar PD-L pe 2 mai. Din banii lor, of course.

Radu Duda. Un candidat despre care nu cunosc foarte multe în afară de faptul că a fost actor, e sprijinit de familia regală şi are un discurs politically correct. Discursul său este mai degrabă pentru oamenii cu cap, cum se zice, pentru oamenii cu inteligenţă peste medie, pentru oameni mai puţin instinctuali, pentru oameni care apreciază mai mult bunul simţ decât caterinca oricând-şi-oriunde. Foarte probabil, vor vota pentru el şi oamenii nostalgic-regalişti din mediul rural.

Traian Băsescu. Este un candidat carismatic de felul său, dar ultimele luni l-au surprins într-o stare de agitaţie, de nervozitate extremă şi şi-a pierdut şi carisma. Carisma şi modul hotărât în care spunea el lucrurilor pe nume l-au făcut din simplu candidat preşedintele României. Acum nu mai are nicio strălucire, cei cinci ani de preşedenţie băsesciană au lăsat în urmă conflicte peste conflicte şi intrigi peste intrigi iscate şi întreţinute chiar de către domnia sa. Tot în aceşti ani, fiicele sale au ajuns să câştige extrem de mult, fratele la fel, apropiaţii la fel. Iar ţara, ţara nu s-a dovedit a avea acelaşi succes precum familia prezidenţială. Electoratul său este format din oameni care sunt prostuţi, oameni cărora le place o figură autoritară de tiran – şi-n România sunt mulţi din aceştia – şi membrii de partid cu apropiaţii lor (sunt zvonuri tot mai multe că este contestat şi în propriul partid ).

Crin Antonescu. Actualmente preşedinte al PNL cu o destul de îndelungată activitate politică. Are un discurs simplu, plăcut şi este văzut de mulţi ca fiind candidatul ce va intra în turul al doilea pentru a-l înfrunta pe Traian.

Mircea Geoană. Candidatul celui mai mare partid din România judecând după numărul de membri şi filiale. Se întrece la demagogie cu actualul preşedinte, remember: prima de 25.000 euro pentru românii ce se vor întoarce de la muncă din străinătate şi susţinerea legii majorării salariilor profesoriilor cu 50% în condiţiile în care ştia despre criza mondială. După mine, Geoană este un candidat puţin credibil, dar va avea şansa sa dacă nu vor schimba pesediştii candidatul; se vehiculează tot mai insistent numele lui Cristian Diaconescu.

Conform sondajelor care apar zilele acestea 52% dintre români îl văd pe Traian Băsescu caştigator al alegerilor din noiembrie. Îmi permit să fac o mică-mare paranteză şi să afirm că aceste sondaje nu valorează mai nimic. Citind zilnic presă, vorbind cu oameni şi citind pe diferite bloguri, am înţeles că popularitatea lui Băsescu este într-o scădere evidentă de vreun an încoace, scădere determinată direct de faptele sale: demagogie, minciună, modul personal în care interpretează rolul preşedintelui şi al justiţiei etc. Candidaţii săi vor beneficia mai mult ca sigur de votul negativ, situaţie asemănătoare cu cea în care Traian a bătut PSD-ul la prezidenţiale.

Eu m-am oprit astăzi asupra unui sondaj online(foto mai jos) unde îşi exprimaseră părerea 544 internauţi. Conform sondajului, Radu Duda şi Crin Antonescu ar fi fost votaţi de 36% dintre respondenţi, Traian Băsescu de doar 17%, iar Mircea Geoană de 4%. Sincer, nu cred că acestea vor fi scorurile de la urne în noiembrie 2009, iar eşanţionul nu are nicio reprezentativitate. Dar interpretând într-o manieră calitativă, se poate afirma cu destulă precizie că Radu Duda şi Crin Antonescu îşi vor fura unul altuia alegători pentru că ambii se adresează cam în acelaşi fel electoratului saturat de preşedenţia basesciană. Cel care va intra în turul al doilea dintre ei, dacă îl vor avea adversar pe Băsescu, are mari şanse să preia electoratul celuilalt şi astfel şanse mari de a-l înlocui pe Marinar la cârma ţării.

Să ne fie mai bine!

sondaj-prezidentiale

UPDATE: Aceeaşi părere – una şi mai bine documentată – o are şi Marius Mina.