Da. Este adevărat că angajatul român susţine aproximativ doi pensionari prin munca şi taxele plătite statului. Tot atât de adevărat este că angajaţii direct productivi susţin vreo doi bugetari plătiţi mult mai bine decât ei. Cu alte cuvinte, în România numai angajat care să producă ceva să nu fii. E nasol. Toţi vor bani de la ei. Inclusiv aberanţii analişti care apar la talk show-uri unde se duc să demonstreze cât de mică este productivitatea angajatului român. Asta în condiţiile în care dotările noastre sunt tehnologii noi şi performante doar pentru anii ’60-’70. Îşi pun problema productivităţii reduse a angajaţilor români – gesticulând cu ambele braţe – doar prin prisma factorilor psihologici. Deh, românii aştia nu sunt buni de nimic. Dar sunt buni să le plătească salariile şi mânăriile. Angajaţii occidentali superproductivi au utilaje moderne, au drepturi care li se respectă (lasă că firmele lor vin în România unde fac exact invers), au concediu mai mare, au program de muncă mai flexibil, au timpi de deplasare de acasă la locul de muncă mai mici etc.

Şi după o viaţă de câine, ajungi bătrân (dacă mai existi) şi ramolit. Ai 60 de ani şi nu-ţi mai arde de haosul şi sclavia unei munci în România. Vrei să joci un şah în parc, un şah pe care l-ai jucat de câteva ori în viaţă în câteva week-end-uri când mai aveai energie după o săptămână lungă de muncă. Vrei să te plimbi şi să te joci cu nepoţii. Sau poate nu ai avut timp să faci copii şi vrei să hrăneşti pur şi simplu porumbeii. Nu ai nicio şansă. Munceşti ca un sclav, mori ca un câine! Poştaşul cu pensia va suna când vei fi plecat de acasă… în Rai. Vârsta minimă de pensionare pentru bărbaţi va deveni 70 de ani în timp ce speranţa de viaţă este de 68 de ani.

Dreptul la pensie devine o utopie. În România nu există decât dreptul la sclavie. Nu ai nicio sansă. Te naşti în familii de succesuri sau pupi pe cine trebuie unde trebuie ca să reuşeşti. Dacă nu, e de rău; mai ai doar şanse egale cu cele de la 6/49, cam pe acolo.

Statul de drept, drepturi, libertăţi, bine comun, democraţie… gargară pentru proşti. Sună bine. Sună tot la fel de bine precum promisiunile de iubire eternă şi fidelitate rostite de către o prostituată.

Sincer, cine naiba işi mai doreşte să trăiască ca să muncească / sclavească până la 70 de ani? Aţi văzut cum arată pensionarii nemţi? Aţi văzut ce iuţi sunt pensionarii italieni? Şi i-aţi văzut pe pensionarii români? Ceva diferenţe? Nu??? Parcă, parcă ar fi ceva, nu?

Pensionarea la 70 sau la 90 de ani e cam totuna dacă viaţa pe Pământ e de 68 de ani (cu noroc). Cât despre noi, generaţiile mai tinere, devine o certitudine pensia doar în Lumea de dincolo.

Să trăiţi bine!

Anunțuri

Scurt şi la obiect. În România nu e criza financiar-bancară răul cel mai mare. Criză de oameni de valoare… asta e la noi. Criză de omenie şi bun-simţ. România nu are o criză economico-financiară pentru că nu are economie. România are o economie sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. V-aţi prins?

Nu avem datorii externe mari care să nu poată fi plătite in mod firesc chiar şi pe timp de recesiune cum se întâmplă acum. Dar am luat împrumut 20 miliarde euro de la F.M.I. si U.E. ca să pompăm în bănci străine şi să plătim noi, proştii  *ulii. Acele bănci care au făcut aici profituri la care nici nu visează în ţările de origine ar fi început oricum să dea drumul la creditare pentru că asta e scopul oricărei bănci: să împrumute bani. Or, altfel, trăgeau obloanele şi gata. Nu ar fi plecat niciodată pentru că nu găsesc nimic mai bun nicăieri: avem clienţi fraieri, lipsă legi, politicieni corupţi şi multe produse străine de cumpărat.

Problema cea mai mare a românilor sunt oamenii. Românul muncitor e fraier, românul şmecher e leneş, dar oportunist, românul conducător de orice e abuziv, politicienii români sunt corupţi, interesaţi, incompetenţi şi rău voitori. Criza asta financiară nu este una a românilor pentru că  n-avem economie; noi suntem doar nişte unelte sau un soi de sclavi moderni, nişte sclavi mioritici resemnaţi şi deprimaţi. Criza asta economică este şi normală şi binevenită pentru că nu se mai putea continua cu acele preţuri umflate artificial. Remember: cât costa mp de teren? Un apartament de bloc banal în zonă banală cât costa? Recesiunea asta se înscrie întrutotul în conceptul de ciclitate economică, problema reală fiind doar dimensiunea ei, căderea abruptă în formă de „V”. Cu toate astea, pentru criza financiară există mai multe metode care funcţioneză. Dar nu la noi. Secretul e echilibru, mai multă muncă şi adoptarea unor politici de bun-simţ privind profiturile.

La noi, politicile se fac la tv. Politicilenii români şi analiştii apar seară de seară la televizor aberând ca nişte babe în şezătoare. Rezultatul: multă gargară cu scopul clar de a îndobitoci populaţia. Singura idee anticriză este: concedierile şi la stat şi la privat. Cine sunt concediaţii? Exact, cei care muncesc pe 600-1000 lei, ăştia predomină. Şi când îi aud vorbind de productivitate îmi vine să sparg televizorul. Cum naiba să fii productiv când îţi chiorăie maţele, dar munceşti pentru „n” şefi plătiţi regeşte, politicieni mulţi şi inutili ale căror salarii se adună cu ale ăluia care munceşte pe bani de o pâine şi se împarte doar la producţia muncitorului? Şi pentru că sunt vremuri grele, mai lăsăm şi multinaţionalele de succes care au venit în Republica Bananieră România să ne ofere lecţii de economie modernă şi civilizaţie. Din manualul lor de bune practici extragem concedieri abuzive LEGALE, pândirea oricărei greşeli a angajaţilor pentru a-l da afară LEGAL, deformarea personalităţii, discriminări salariale şi promovări pe pile.

Asta e ideea? Concediem tot şi legal şi ilegal, şi la stat şi la privat, şi gata se rezolvă criza? Serios?

Noapte bună, România!