Campionatul de fotbal ediţia 2008-2009 s-a încheiat de miercuri seara. De acum, acest sezon este o amintire. Dar eu voi posta despre modele din România, modele adevărate şi rare, care le fac cu atât mai importante.

Dinamo a dominat cu autoritate campionatul, dar a plătit scump pe final lipsa de profesionalism. Borcea e la spital, investitorii sunt debusolaţi, fanii sunt supăraţi, iar jucătorii sunt nesimţiţi, dar hai să le zicem doar „neprofesionişti”.

Departe sunt eu de a deplânge soarta dinamoviştilor; ce observ eu e că prin maldărul de buruieni şi spini umani care populează funcţiile importante din sport, politică şi societate, în general, se ridică nişte modele de profesionalism, rare – ce-i drept -, nişte modele nu doar pentru sport sau domeniul x, ci pentru tot românul, care în general şi-a pierdut speranţa şi adevăratele valori umane.

Policienii au minţit pe românii muncitori şi-i asupresc prin supraimpozitare şi taxe, prin hoţie, fraude de tot felul, neamprostie… dar uite că o dată la mai mulţi ani – când e treaba cu alegerile – românii contează măcar puţin. Ei, aleşii, au ieşit pe „sticlă” cu minciuni, promisiuni care mai de care ca să fie votaţi la europarlamentare, dar uite că nu mai sunt atât de mulţi fraieri şi-mi exprim speranţa de a veni şi ziua în care se vor vota doar ei între ei. Rezultatul alegerilor pentru europarlamentare confirmă faptul că românilor nu le mai pasă de gargara „ălora” şi au ales să… stea acasă sau să meargă la plajă sau unde or mai fi mers/stat. Românii nu mai cred în nimeni, sunt resemnaţi, şi-au pierdut speranţa. Iar „ei”, românii fără criză, sărbătoreau faptul că au caştigat, dezbăteau cine şi cum a câştigat. Să-şi bage voturile-n trei litere, să-şi facă insula lor şi să ne lase naibii în pace.

Despre modele… Unirea Urziceni este merituoasa campioană a României anul acesta. Felicitări din tot sufletul echipei campioane nu atât pentru fotbalul etalat, cât pentru profesionalismul de care au dat dovadă, pentru faptul că sunt un model demn pentru orice copil român şi pentru orice român, în general. Felicitări şi mulţumiri din tot sufletul pentru FC Braşov, echipa mea favorită, pentru corectitudinea de care a dat dovadă pe finalul campionatului, felicitări pentru că acum reprezentă un model de corectitudine pentru toţi. Felicitări şi echipei campioane de anul trecut, CFR Cluj, care au arătat primii ce înseamnă profesionalismul în sportul de echipă. Felicitări lui Dan Petrescu şi lui Razvan Lucescu şi pentru simplul fapt de a fi cum sunt: nişte români giganţi pentru care munca şi seriozitatea sunt religie, cea mai pură credinţă. La Roland Garros, tânara jucătoare Sorana Cârstea a făcut senzaţie eliminând două mari favorite, printre care fosta lideră WTA, Jelena Jankovici. Iată ce declaraţie face jucătoarea de 19 ani: „În niciun caz nu mă văd bând cafele în Dorobanţi”. Despre România, numai de bine: „Sper din tot sufletul să ne maturizăm şi noi şi să devenim din ce în ce mai buni”. O adevărata campioană, model pentru generaţiile tinere.

Alte modele. Cei aproape 75% de cetăţeni care au avut drept de vot şi nu au votat. Despre cei care au votat – nu vreau să spun că sunt fraieri -, dar îmi imaginez că jmekerii din partide or avea  şi ei rude, prietenii, clientele, dar sunt şi destui fraieri. Îmi exprim dorinţa ca la următoarele alegeri să voteze doar aleşii… să se aleagă naibii între ei şi măcar să ne scutească de gargară.

Pentru toţi campionii de mai sus:

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE O NOUĂ ATITUDINE!

Anunțuri

Situaţia Letoniei nu e cu mult diferită de a României. Şi ea ca şi România a crescut articial în ultimii ani. Dar nu are nicio economie – la fel ca şi noi -, iar criza economico-financiară este cel mai bun barometru de măsurare a performaţelor economice ale unei ţări.

Letonia a înregistrat creşteri datorită industriilor de prelucrare, serviciilor şi retailului care numai letone nu erau. Pe timp de criză, gigantele companii-mamă au renunţat fix la acele unităţi din alte ţări lăsând mii de oameni fără locuri de muncă şi un mare gol la bugetul şi economia tării respective. Pentru că aşa se procedează: oamenii sunt cifre, salarii, costuri. Iar dacă nu există cerere, închizi companiile din afara ţării de origine. Aşa se practică.

O cădere a economiei de 18% e groaznică. Demonstrează că nu era o economie adevărată, ci era un fel de castel de nisip la malul mării, frumos, dar puţin rezistent. Nu are rost să mai scriu despre cum s-au jucat actualii guvernanţi români cu măsurile anticriză şi cu estimarea deficitului bugetar; îmi rămâne să sper că-şi vor reduce naibii cheltuielile bugetare, că vor adopta şi implementa o strategie adevărată, că nu vom avea un deficit mai mare de 5% din PIB. Pentru că tot noi vom plăti, nu ei. Deocamdată, singurele cheltuieli care au crescut – chiar semnificativ, se vorbeşte de 20-25% – au fost cheltuielile bugetare care le-au depăşit cu mult pe cele din 2008 din aceeaşi perioadă. Dar atunci nu era criză. Bună strategie, domnii mei, să creşteţi cheltuielile bugetare fără să realizaţi nimic! Nicio investiţie, nimic! Curat măsură anticriză!

Sunt născut în Braşov, dar o parte din copilăria mea mi-am petrecut-o într-un sat transilvănean. Bunicii mei – care acum sunt plecaţi în lumea îngerilor – erau nişte giganţi ai muncii. Se trezeau de dimineaţă să aibe grijă de animale, să facă de mâncare, să aibe grijă de curte, grădină, să cultive ogoarele. Eu îi ajutam. Îmi plăcea să fac treabă. Îmi aduc aminte ce plăcere nebună de a face una sau alta aveam, îmi aduc aminte câte curiozităţi aveam, îmi aduc aminte de meciurile de fotbal pe care le făceam cu băieţii din sat… şi câte şi mai câte nu faceam; îmi era milă de miei când era treaba de a fi tăiaţi şi făceam foarte urât (mă ataşam de ei ca orice copil inocent, nici acum nu pot să manânc carne de miel), dacă-mi pica ceva scris în mână, citeam tot… nu conta că era carte, ziar sau bucata de ziar cu care bunica înfăşurase vreun ou. Ascult şi acum cu plăcere muzică populară (în special, ardelenească) şi m-aş băga oricând la o învârtită.

De aici am eu respect pentru ţăranul român, pentru munca bine făcută, respect pentru adevăratele valori. De aceea, nu sunt fiţos şi nici nu cred că voi fi, nu sunt jmeker şi nici nu vreau să fiu. Lumea privită de acolo părea simplă, eu aveam vârsta pe care o aveam, aveam familia mea, preocupările şi visele mele.

Dar eu nu voiesc să scriu amintiri din copilărie. Motivul sau intenţia acestei postări este de ce iubesc/nu iubesc ţara în care trăim.

Îmi iubesc ţara pentru că aici trăieşte familia mea, îmi iubesc ţara pentru că tot aici sunt şi cei mai mulţi prieteni ai mei. Îmi iubesc ţara pentru cei câţiva campioni şi olimpici care mai fac să se audă de bine şi de noi. Îmi iubesc ţara pentru că e atât de frumoasă. Mă bucur pentru că încă mai avem libertate de exprimare (sau măcar iluzia acestei libertăţi). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim în pace. Iubesc România pentru acei oameni care şi-au mai păstrat valorile, omenia şi bunul simţ nealterate.

Urăsc România pentru că în decembrie 1989 au murit nişte oameni ai căror asasini nu au fost prinşi şi pe nimeni nu mai interesează. Urăsc să ştiu că minerii lui Cozma şi Iliescu au omorât atâţia studenţi în Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să se manifeste şi lumea a uitat. Urăsc să văd că în România totul este pe bază de şmechereală, urăsc să văd că atâţia sunt bogaţi, dar nu au produs nimic în viaţa lor şi au făcut doar afaceri cu statul, urăsc să intru în spital din cauză că niciunui doctor nu-i pasă de tine şi trebuie să-ţi goleşti buzunarele şi conturile dacă lei ai doar pentru a te băga în seamă. Urăsc să ştiu că românii care au probleme în ţări străine, nu sunt apăraţi de ambasadorii plătiţi să fie la dispoziţia acelor cetăţeni, urăsc să văd că legea se interpretează întotdeauna în favoarea celui care are partea leului, urăsc felul iresponsabil în care votează românii şi modul în care se lasă păcăliţi. Urăsc faptul că la sarmale şi mititei din bani publici ies în străzi românii cu sutele/miile, dar pentru cauze adevărate cum ar fi condiţii de muncă mai bune, protecţia mediului sau alte multe cauze nu iese mai nimeni. Urăsc faptul că avem cele mai multe impozite şi una dintre cele mai mari fiscalităţi. În acelaşi timp, noi avem printre cele mai puţine firme pe cap de locuitor din UE, nu avem nicio economie şi nu producem nimic. Urăsc că avem ţara plină de bănci străine care înrobesc de-a dreptul pe românul naiv ce-şi face credit la oricare dintre ele, urăsc că au comisioane şi dobânzi pe care în ţările lor de origine nu le au şi le pot modifica după cum vor muşchii lor, iar statul nu face nimic. Urăsc magazinele moderne care ne vând legume, fructele şi carnea injectate cu coloranţi şi alte chimicale la preţurile pe care le vor ei, preţuri care mai tot timpul sunt mai mari decât în Germania sau Spania. Urăsc că nu avem nici agricultură, nici turism. Îi urăsc pe politicieni că promit mereu, nu fac nimic din ce promit şi-i urăsc pe alegători pentru naivitatea lor. Urăsc să ştiu că avem cel mai scump metru pătrat de autostradă din lume, dar nu avem nicio autostradă. Urăsc să văd tineri absolvenţi de facultate capabili angajându-se vânzători la tarabe şi urăsc să văd oameni fără studii şi care nu ştiu nici să scrie corect româneşte ocupând funcţii importante. Urăsc să văd televiziuni care au doar programe de îndobitocirea populaţiei. Urăsc vedetismele. Urăsc  ziarele  care transformă orice subiect în pornografie, urăsc noile coduri juridice conform cărora actul de viol cu un bebeluş este considerat la fel cu actul de viol cu un minor de 17 ani. Urăsc că ne-am vândut şi resursele şi depindem de alţii. Urăsc faptul că nu s-a construit nimic din ’90, iar când cineva vrea să facă ceva, intâmpină sute de piedici (cazul aeroportului de la Braşov). Urăsc faptul că am preluat muzica şi limbajul ţiganilor. Urăsc să văd politicieni care-şi asumă răspunderea, dar nimeni nu plăteşte nimic. Urăsc faptul că singurele idei de a trece peste această criză sunt concedierile şi creşterea taxelor şi impozitelor. Urăsc faptul că România este într-o criză continuă de aproape 20 de ani. Urăsc sentimentul că orice ai face, nu prea ai nicio şansă dacă nu eşti de-al lor. Urăsc faptul că tot mai mulţi români îşi pierd omenia şi bunul simţ.

Astăzi voi face o mică analiză a candidaţilor la tronul pe care-l ocupă actualmente Traian Băsescu. Dar înainte de a începe analiza, vă avertizez de pe acum că până în noiembrie va fi dezastru pentru noi, cetăţenii de rând pentru că vor începe cu circul peste tot, pe la televizor, la radio, vor veni în oraşele noastre şi vor cheltui mulţi-mulţi bani publici că la ei nu e criză. PSD a ţinut chef mare pe 1 mai, iar PD-L pe 2 mai. Din banii lor, of course.

Radu Duda. Un candidat despre care nu cunosc foarte multe în afară de faptul că a fost actor, e sprijinit de familia regală şi are un discurs politically correct. Discursul său este mai degrabă pentru oamenii cu cap, cum se zice, pentru oamenii cu inteligenţă peste medie, pentru oameni mai puţin instinctuali, pentru oameni care apreciază mai mult bunul simţ decât caterinca oricând-şi-oriunde. Foarte probabil, vor vota pentru el şi oamenii nostalgic-regalişti din mediul rural.

Traian Băsescu. Este un candidat carismatic de felul său, dar ultimele luni l-au surprins într-o stare de agitaţie, de nervozitate extremă şi şi-a pierdut şi carisma. Carisma şi modul hotărât în care spunea el lucrurilor pe nume l-au făcut din simplu candidat preşedintele României. Acum nu mai are nicio strălucire, cei cinci ani de preşedenţie băsesciană au lăsat în urmă conflicte peste conflicte şi intrigi peste intrigi iscate şi întreţinute chiar de către domnia sa. Tot în aceşti ani, fiicele sale au ajuns să câştige extrem de mult, fratele la fel, apropiaţii la fel. Iar ţara, ţara nu s-a dovedit a avea acelaşi succes precum familia prezidenţială. Electoratul său este format din oameni care sunt prostuţi, oameni cărora le place o figură autoritară de tiran – şi-n România sunt mulţi din aceştia – şi membrii de partid cu apropiaţii lor (sunt zvonuri tot mai multe că este contestat şi în propriul partid ).

Crin Antonescu. Actualmente preşedinte al PNL cu o destul de îndelungată activitate politică. Are un discurs simplu, plăcut şi este văzut de mulţi ca fiind candidatul ce va intra în turul al doilea pentru a-l înfrunta pe Traian.

Mircea Geoană. Candidatul celui mai mare partid din România judecând după numărul de membri şi filiale. Se întrece la demagogie cu actualul preşedinte, remember: prima de 25.000 euro pentru românii ce se vor întoarce de la muncă din străinătate şi susţinerea legii majorării salariilor profesoriilor cu 50% în condiţiile în care ştia despre criza mondială. După mine, Geoană este un candidat puţin credibil, dar va avea şansa sa dacă nu vor schimba pesediştii candidatul; se vehiculează tot mai insistent numele lui Cristian Diaconescu.

Conform sondajelor care apar zilele acestea 52% dintre români îl văd pe Traian Băsescu caştigator al alegerilor din noiembrie. Îmi permit să fac o mică-mare paranteză şi să afirm că aceste sondaje nu valorează mai nimic. Citind zilnic presă, vorbind cu oameni şi citind pe diferite bloguri, am înţeles că popularitatea lui Băsescu este într-o scădere evidentă de vreun an încoace, scădere determinată direct de faptele sale: demagogie, minciună, modul personal în care interpretează rolul preşedintelui şi al justiţiei etc. Candidaţii săi vor beneficia mai mult ca sigur de votul negativ, situaţie asemănătoare cu cea în care Traian a bătut PSD-ul la prezidenţiale.

Eu m-am oprit astăzi asupra unui sondaj online(foto mai jos) unde îşi exprimaseră părerea 544 internauţi. Conform sondajului, Radu Duda şi Crin Antonescu ar fi fost votaţi de 36% dintre respondenţi, Traian Băsescu de doar 17%, iar Mircea Geoană de 4%. Sincer, nu cred că acestea vor fi scorurile de la urne în noiembrie 2009, iar eşanţionul nu are nicio reprezentativitate. Dar interpretând într-o manieră calitativă, se poate afirma cu destulă precizie că Radu Duda şi Crin Antonescu îşi vor fura unul altuia alegători pentru că ambii se adresează cam în acelaşi fel electoratului saturat de preşedenţia basesciană. Cel care va intra în turul al doilea dintre ei, dacă îl vor avea adversar pe Băsescu, are mari şanse să preia electoratul celuilalt şi astfel şanse mari de a-l înlocui pe Marinar la cârma ţării.

Să ne fie mai bine!

sondaj-prezidentiale

UPDATE: Aceeaşi părere – una şi mai bine documentată – o are şi Marius Mina.

Zeitgeist este un documentar produs de Peter Joseph şi a fost creat pentru a inspira pe oameni să privească lumea dintr-o perspectivă mai critică şi pentru a înţelege că deseori lucrurile sunt diferite de cum par pentru cea mai mare parte a populatiei. Un film tradus în limba română care are o durată de 1 oră şi 58 de minute; vă asigur că merită.

Rugămintea mea este să cerneţi informaţiile prezentate prin sita propriului creier şi tineţi minte: adevărul are mai multe faţete, adevărul absolut se găseşte doar la Dumnezeu.

Nihil Sine Deo.

Scurt şi la obiect. În România nu e criza financiar-bancară răul cel mai mare. Criză de oameni de valoare… asta e la noi. Criză de omenie şi bun-simţ. România nu are o criză economico-financiară pentru că nu are economie. România are o economie sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. V-aţi prins?

Nu avem datorii externe mari care să nu poată fi plătite in mod firesc chiar şi pe timp de recesiune cum se întâmplă acum. Dar am luat împrumut 20 miliarde euro de la F.M.I. si U.E. ca să pompăm în bănci străine şi să plătim noi, proştii  *ulii. Acele bănci care au făcut aici profituri la care nici nu visează în ţările de origine ar fi început oricum să dea drumul la creditare pentru că asta e scopul oricărei bănci: să împrumute bani. Or, altfel, trăgeau obloanele şi gata. Nu ar fi plecat niciodată pentru că nu găsesc nimic mai bun nicăieri: avem clienţi fraieri, lipsă legi, politicieni corupţi şi multe produse străine de cumpărat.

Problema cea mai mare a românilor sunt oamenii. Românul muncitor e fraier, românul şmecher e leneş, dar oportunist, românul conducător de orice e abuziv, politicienii români sunt corupţi, interesaţi, incompetenţi şi rău voitori. Criza asta financiară nu este una a românilor pentru că  n-avem economie; noi suntem doar nişte unelte sau un soi de sclavi moderni, nişte sclavi mioritici resemnaţi şi deprimaţi. Criza asta economică este şi normală şi binevenită pentru că nu se mai putea continua cu acele preţuri umflate artificial. Remember: cât costa mp de teren? Un apartament de bloc banal în zonă banală cât costa? Recesiunea asta se înscrie întrutotul în conceptul de ciclitate economică, problema reală fiind doar dimensiunea ei, căderea abruptă în formă de „V”. Cu toate astea, pentru criza financiară există mai multe metode care funcţioneză. Dar nu la noi. Secretul e echilibru, mai multă muncă şi adoptarea unor politici de bun-simţ privind profiturile.

La noi, politicile se fac la tv. Politicilenii români şi analiştii apar seară de seară la televizor aberând ca nişte babe în şezătoare. Rezultatul: multă gargară cu scopul clar de a îndobitoci populaţia. Singura idee anticriză este: concedierile şi la stat şi la privat. Cine sunt concediaţii? Exact, cei care muncesc pe 600-1000 lei, ăştia predomină. Şi când îi aud vorbind de productivitate îmi vine să sparg televizorul. Cum naiba să fii productiv când îţi chiorăie maţele, dar munceşti pentru „n” şefi plătiţi regeşte, politicieni mulţi şi inutili ale căror salarii se adună cu ale ăluia care munceşte pe bani de o pâine şi se împarte doar la producţia muncitorului? Şi pentru că sunt vremuri grele, mai lăsăm şi multinaţionalele de succes care au venit în Republica Bananieră România să ne ofere lecţii de economie modernă şi civilizaţie. Din manualul lor de bune practici extragem concedieri abuzive LEGALE, pândirea oricărei greşeli a angajaţilor pentru a-l da afară LEGAL, deformarea personalităţii, discriminări salariale şi promovări pe pile.

Asta e ideea? Concediem tot şi legal şi ilegal, şi la stat şi la privat, şi gata se rezolvă criza? Serios?

Noapte bună, România!

Citixeroxnokiacitifordapplechrystlerlggoodyear

Imaginile nu-mi aparţin şi nu au fost folosite în interes comercial.