De ce iubesc România

Sunt născut în Braşov, dar o parte din copilăria mea mi-am petrecut-o într-un sat transilvănean. Bunicii mei – care acum sunt plecaţi în lumea îngerilor – erau nişte giganţi ai muncii. Se trezeau de dimineaţă să aibe grijă de animale, să facă de mâncare, să aibe grijă de curte, grădină, să cultive ogoarele. Eu îi ajutam. Îmi plăcea să fac treabă. Îmi aduc aminte ce plăcere nebună de a face una sau alta aveam, îmi aduc aminte câte curiozităţi aveam, îmi aduc aminte de meciurile de fotbal pe care le făceam cu băieţii din sat… şi câte şi mai câte nu faceam; îmi era milă de miei când era treaba de a fi tăiaţi şi făceam foarte urât (mă ataşam de ei ca orice copil inocent, nici acum nu pot să manânc carne de miel), dacă-mi pica ceva scris în mână, citeam tot… nu conta că era carte, ziar sau bucata de ziar cu care bunica înfăşurase vreun ou. Ascult şi acum cu plăcere muzică populară (în special, ardelenească) şi m-aş băga oricând la o învârtită.

De aici am eu respect pentru ţăranul român, pentru munca bine făcută, respect pentru adevăratele valori. De aceea, nu sunt fiţos şi nici nu cred că voi fi, nu sunt jmeker şi nici nu vreau să fiu. Lumea privită de acolo părea simplă, eu aveam vârsta pe care o aveam, aveam familia mea, preocupările şi visele mele.

Dar eu nu voiesc să scriu amintiri din copilărie. Motivul sau intenţia acestei postări este de ce iubesc/nu iubesc ţara în care trăim.

Îmi iubesc ţara pentru că aici trăieşte familia mea, îmi iubesc ţara pentru că tot aici sunt şi cei mai mulţi prieteni ai mei. Îmi iubesc ţara pentru cei câţiva campioni şi olimpici care mai fac să se audă de bine şi de noi. Îmi iubesc ţara pentru că e atât de frumoasă. Mă bucur pentru că încă mai avem libertate de exprimare (sau măcar iluzia acestei libertăţi). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim în pace. Iubesc România pentru acei oameni care şi-au mai păstrat valorile, omenia şi bunul simţ nealterate.

Urăsc România pentru că în decembrie 1989 au murit nişte oameni ai căror asasini nu au fost prinşi şi pe nimeni nu mai interesează. Urăsc să ştiu că minerii lui Cozma şi Iliescu au omorât atâţia studenţi în Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să se manifeste şi lumea a uitat. Urăsc să văd că în România totul este pe bază de şmechereală, urăsc să văd că atâţia sunt bogaţi, dar nu au produs nimic în viaţa lor şi au făcut doar afaceri cu statul, urăsc să intru în spital din cauză că niciunui doctor nu-i pasă de tine şi trebuie să-ţi goleşti buzunarele şi conturile dacă lei ai doar pentru a te băga în seamă. Urăsc să ştiu că românii care au probleme în ţări străine, nu sunt apăraţi de ambasadorii plătiţi să fie la dispoziţia acelor cetăţeni, urăsc să văd că legea se interpretează întotdeauna în favoarea celui care are partea leului, urăsc felul iresponsabil în care votează românii şi modul în care se lasă păcăliţi. Urăsc faptul că la sarmale şi mititei din bani publici ies în străzi românii cu sutele/miile, dar pentru cauze adevărate cum ar fi condiţii de muncă mai bune, protecţia mediului sau alte multe cauze nu iese mai nimeni. Urăsc faptul că avem cele mai multe impozite şi una dintre cele mai mari fiscalităţi. În acelaşi timp, noi avem printre cele mai puţine firme pe cap de locuitor din UE, nu avem nicio economie şi nu producem nimic. Urăsc că avem ţara plină de bănci străine care înrobesc de-a dreptul pe românul naiv ce-şi face credit la oricare dintre ele, urăsc că au comisioane şi dobânzi pe care în ţările lor de origine nu le au şi le pot modifica după cum vor muşchii lor, iar statul nu face nimic. Urăsc magazinele moderne care ne vând legume, fructele şi carnea injectate cu coloranţi şi alte chimicale la preţurile pe care le vor ei, preţuri care mai tot timpul sunt mai mari decât în Germania sau Spania. Urăsc că nu avem nici agricultură, nici turism. Îi urăsc pe politicieni că promit mereu, nu fac nimic din ce promit şi-i urăsc pe alegători pentru naivitatea lor. Urăsc să ştiu că avem cel mai scump metru pătrat de autostradă din lume, dar nu avem nicio autostradă. Urăsc să văd tineri absolvenţi de facultate capabili angajându-se vânzători la tarabe şi urăsc să văd oameni fără studii şi care nu ştiu nici să scrie corect româneşte ocupând funcţii importante. Urăsc să văd televiziuni care au doar programe de îndobitocirea populaţiei. Urăsc vedetismele. Urăsc  ziarele  care transformă orice subiect în pornografie, urăsc noile coduri juridice conform cărora actul de viol cu un bebeluş este considerat la fel cu actul de viol cu un minor de 17 ani. Urăsc că ne-am vândut şi resursele şi depindem de alţii. Urăsc faptul că nu s-a construit nimic din ’90, iar când cineva vrea să facă ceva, intâmpină sute de piedici (cazul aeroportului de la Braşov). Urăsc faptul că am preluat muzica şi limbajul ţiganilor. Urăsc să văd politicieni care-şi asumă răspunderea, dar nimeni nu plăteşte nimic. Urăsc faptul că singurele idei de a trece peste această criză sunt concedierile şi creşterea taxelor şi impozitelor. Urăsc faptul că România este într-o criză continuă de aproape 20 de ani. Urăsc sentimentul că orice ai face, nu prea ai nicio şansă dacă nu eşti de-al lor. Urăsc faptul că tot mai mulţi români îşi pierd omenia şi bunul simţ.

Publicitate

 

Are dreptate?

„Cand mă uit la regulile de votare din cadrul instituţiilor europene, văd că ţări precum România sau Bulgaria au mai multe voturi decât Danemarca, Suedia sau Finlanda, şi eu sunt de părere – sincer vorbind – că noi suntem mult mai inteligenţi decât ei” a afirmat europarlamentarul danez Mogens Camre, liderul grupului Uniunea pentru Europa Naţiunilor din PE, intr-un interviu acordat Radio France Internationale.

Europarlamentarul danez mai spune că ţările din vestul şi nordul continentului au societăţi mai transparente, mai democratice şi mai sănătoase. Mogens Camre şi-a exprimat, totodată, şi îngrijorarea în legatură cu extinderea Uniunii Europene, în care vede o ameninţare la adresa identităţii culturale şi a securităţii.

Iar noi îi trimitem pe Becali şi pe Elena Băsescu să ne reprezinte la Uniunea Europeană. Nu e nevoie să mai spunem nimic. Nu vă daţi prea români ofensaţi pentru că adevărul e că suntem la coada Europei la tot ce ţine de performanţă: în justiţie, educaţie, turism, sănătate, economie etc. Când vom performa, când vom arăta că suntem capabili ca şi ei şi când vom atinge nivelul lor de civilizaţie şi nivelul lor de trai, vom putea să-i răspundem. Rămânem campioni la corupţie şi şmechereală, dar asta, dragii mei, nu ţine în faţa acestor oameni ai muncii, în faţa Europei civilizate. Şi, oricum, eurodeputatul danez nu s-a referit – sunt sigur – la inteligenţa propriu-zisă, ci la moralitate.

Deşi nu am fost sceptic din fire, am ajuns astfel; societatea românească are nevoie mare de nişte şocuri care să o transforme. Iar acest şoc ar putea fi declanşat prin alegeri mai prudente ale politicienilor ce ne vor reprezenta. Aşadar, gândiţi-vă bine pentru cine votaţi!

 

E vreun păcat să fii român?!

Ne bucurăm să trăim într-o democraţie. Suntem ţară membră a Uniunii Europene. Avem drepturi cetăţeneşti, avem obligaţii, avem Constituţie, foruri legislative şi autorităţi judiciare etc. Avem praf în ochi! Avem doar obligaţii! Avem doar dreptul sau obligaţia să nu murim… încă. Avem rolul unei maşinării dintr-o producţie banală; încă nu suntem uzaţi fizic şi moral, dar ştim cu siguranţă că vom fi în curând. Suntem doar un cost – care cost trebuie să fie cât mai redus – într-un tabel de productivitate. Nu mai suntem oameni; suntem orice, numai oameni nu mai suntem. Suntem costuri, avem sentimente de vânzare, suntem de vânzare, suntem doar nişte numere de contingenţă în nişte tabele.

Un angajat a fost băgat în şedinţă două ore de către superiorul său pe motivul că a vorbit 5 minute pe messenger cu un angajat nesupus conducerii. Aşadar, conducerile firmelor aşa-zise mari nu au alte lucruri mai bune de făcut decât spionarea angajaţilor proprii. Băiatul declarat persona non-grata era mai rebel, dar asta nu însemna că nu îşi făcea treaba. Firma a impus celorlalţi angajaţi izolarea acestuia; cine avea să spargă blocada, avea să treacă fără doar şi poate pe lista neagră.

Altă firmă mare a ţinut şedinţă mare în care angajaţilor li s-a spus verde-n faţă că dacă nu se vor comporta bine, vor fi daţi afară pe motive disciplinare şi, prin urmare, fără drept la vreun ajutor de şomaj. În firmă se aude tot mai adesea de reducerea personalului cu 20-25%, iar epurarea a început deja. În altă ordine de idei, firma deja obligase la ore suplimentare neplătite. Sindicatele, o glumă proastă.

O altă firmă mega-mare şi mult lăudată a obligat mulţi angajaţi să-şi scrie demisiile pentru a se sustrage de la costurile ce le împlică disponibilizarile.

Acestea sunt firmele mari aducătoare de bine şi civilizaţie care populează acest teritoriu şi-l civilizează. Că de n-ar fi ele, am fi înapoiaţi ca-n epoca primitivă, nu? Dragii de ei… Ştiu că oamenii dacă sunt dezbrăcaţi de haine şi le iei laptopurile, ceasurile şi maşinile nu diferă mai deloc de oamenii din epoca de piatră. Dar apasă greu asupra sufletului meu sentimentul că în alte părţi nu e ca la noi, nu la nivelul Uniunii Europene. Se poate să greşesc?!

Iar politicienii nu găsesc altă idee de ieşire din criză decât condedierile bugetarilor şi impozitul forfetar (impozit mare – 500-1300 euro – pentru firme mici şi româneşti care au curajul să nu facă profit). Numai om care să munceşti cinstit să nu fii în România! Nu ştiu de ce, dar e un fel de povară, un fel de păcat capital să munceşti şi să trăieşti cinstit în această ţară. Nu ştiu de ce, dar aşa e!

Oameni muncitori, oameni care nu au avut timp pentru ei şi familiile lor, oameni care au scris istorie pentru acele firme… simple numere în nişte tabele. Azi munceşti /  sclaveşti, mâine concediat sau dat afară, în neputinţă de a-ţi plăti ratele sau de a-ţi cumpăra mâncare. Autorităţi, stat de drept, puterea poporului reprezentată de către cei aleşi prin vot democratic… gargară pentru proşti. Ăştia dorm în bocanci şi Parlament în timp ce FIRMELE MARI îî abuzează pe românii muncitori-cinstiţi sau se fac că nu văd. Unul zicea mirat: „Bine, da’ autorităţile astea nu sunt plătite de noi ca să ne apere pe noi, cetăţenii?”. Mare naiv, pe cuvântul meu!