Situaţia Letoniei nu e cu mult diferită de a României. Şi ea ca şi România a crescut articial în ultimii ani. Dar nu are nicio economie – la fel ca şi noi -, iar criza economico-financiară este cel mai bun barometru de măsurare a performaţelor economice ale unei ţări.

Letonia a înregistrat creşteri datorită industriilor de prelucrare, serviciilor şi retailului care numai letone nu erau. Pe timp de criză, gigantele companii-mamă au renunţat fix la acele unităţi din alte ţări lăsând mii de oameni fără locuri de muncă şi un mare gol la bugetul şi economia tării respective. Pentru că aşa se procedează: oamenii sunt cifre, salarii, costuri. Iar dacă nu există cerere, închizi companiile din afara ţării de origine. Aşa se practică.

O cădere a economiei de 18% e groaznică. Demonstrează că nu era o economie adevărată, ci era un fel de castel de nisip la malul mării, frumos, dar puţin rezistent. Nu are rost să mai scriu despre cum s-au jucat actualii guvernanţi români cu măsurile anticriză şi cu estimarea deficitului bugetar; îmi rămâne să sper că-şi vor reduce naibii cheltuielile bugetare, că vor adopta şi implementa o strategie adevărată, că nu vom avea un deficit mai mare de 5% din PIB. Pentru că tot noi vom plăti, nu ei. Deocamdată, singurele cheltuieli care au crescut – chiar semnificativ, se vorbeşte de 20-25% – au fost cheltuielile bugetare care le-au depăşit cu mult pe cele din 2008 din aceeaşi perioadă. Dar atunci nu era criză. Bună strategie, domnii mei, să creşteţi cheltuielile bugetare fără să realizaţi nimic! Nicio investiţie, nimic! Curat măsură anticriză!

Anunțuri

Sunt născut în Braşov, dar o parte din copilăria mea mi-am petrecut-o într-un sat transilvănean. Bunicii mei – care acum sunt plecaţi în lumea îngerilor – erau nişte giganţi ai muncii. Se trezeau de dimineaţă să aibe grijă de animale, să facă de mâncare, să aibe grijă de curte, grădină, să cultive ogoarele. Eu îi ajutam. Îmi plăcea să fac treabă. Îmi aduc aminte ce plăcere nebună de a face una sau alta aveam, îmi aduc aminte câte curiozităţi aveam, îmi aduc aminte de meciurile de fotbal pe care le făceam cu băieţii din sat… şi câte şi mai câte nu faceam; îmi era milă de miei când era treaba de a fi tăiaţi şi făceam foarte urât (mă ataşam de ei ca orice copil inocent, nici acum nu pot să manânc carne de miel), dacă-mi pica ceva scris în mână, citeam tot… nu conta că era carte, ziar sau bucata de ziar cu care bunica înfăşurase vreun ou. Ascult şi acum cu plăcere muzică populară (în special, ardelenească) şi m-aş băga oricând la o învârtită.

De aici am eu respect pentru ţăranul român, pentru munca bine făcută, respect pentru adevăratele valori. De aceea, nu sunt fiţos şi nici nu cred că voi fi, nu sunt jmeker şi nici nu vreau să fiu. Lumea privită de acolo părea simplă, eu aveam vârsta pe care o aveam, aveam familia mea, preocupările şi visele mele.

Dar eu nu voiesc să scriu amintiri din copilărie. Motivul sau intenţia acestei postări este de ce iubesc/nu iubesc ţara în care trăim.

Îmi iubesc ţara pentru că aici trăieşte familia mea, îmi iubesc ţara pentru că tot aici sunt şi cei mai mulţi prieteni ai mei. Îmi iubesc ţara pentru cei câţiva campioni şi olimpici care mai fac să se audă de bine şi de noi. Îmi iubesc ţara pentru că e atât de frumoasă. Mă bucur pentru că încă mai avem libertate de exprimare (sau măcar iluzia acestei libertăţi). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim în pace. Iubesc România pentru acei oameni care şi-au mai păstrat valorile, omenia şi bunul simţ nealterate.

Urăsc România pentru că în decembrie 1989 au murit nişte oameni ai căror asasini nu au fost prinşi şi pe nimeni nu mai interesează. Urăsc să ştiu că minerii lui Cozma şi Iliescu au omorât atâţia studenţi în Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să se manifeste şi lumea a uitat. Urăsc să văd că în România totul este pe bază de şmechereală, urăsc să văd că atâţia sunt bogaţi, dar nu au produs nimic în viaţa lor şi au făcut doar afaceri cu statul, urăsc să intru în spital din cauză că niciunui doctor nu-i pasă de tine şi trebuie să-ţi goleşti buzunarele şi conturile dacă lei ai doar pentru a te băga în seamă. Urăsc să ştiu că românii care au probleme în ţări străine, nu sunt apăraţi de ambasadorii plătiţi să fie la dispoziţia acelor cetăţeni, urăsc să văd că legea se interpretează întotdeauna în favoarea celui care are partea leului, urăsc felul iresponsabil în care votează românii şi modul în care se lasă păcăliţi. Urăsc faptul că la sarmale şi mititei din bani publici ies în străzi românii cu sutele/miile, dar pentru cauze adevărate cum ar fi condiţii de muncă mai bune, protecţia mediului sau alte multe cauze nu iese mai nimeni. Urăsc faptul că avem cele mai multe impozite şi una dintre cele mai mari fiscalităţi. În acelaşi timp, noi avem printre cele mai puţine firme pe cap de locuitor din UE, nu avem nicio economie şi nu producem nimic. Urăsc că avem ţara plină de bănci străine care înrobesc de-a dreptul pe românul naiv ce-şi face credit la oricare dintre ele, urăsc că au comisioane şi dobânzi pe care în ţările lor de origine nu le au şi le pot modifica după cum vor muşchii lor, iar statul nu face nimic. Urăsc magazinele moderne care ne vând legume, fructele şi carnea injectate cu coloranţi şi alte chimicale la preţurile pe care le vor ei, preţuri care mai tot timpul sunt mai mari decât în Germania sau Spania. Urăsc că nu avem nici agricultură, nici turism. Îi urăsc pe politicieni că promit mereu, nu fac nimic din ce promit şi-i urăsc pe alegători pentru naivitatea lor. Urăsc să ştiu că avem cel mai scump metru pătrat de autostradă din lume, dar nu avem nicio autostradă. Urăsc să văd tineri absolvenţi de facultate capabili angajându-se vânzători la tarabe şi urăsc să văd oameni fără studii şi care nu ştiu nici să scrie corect româneşte ocupând funcţii importante. Urăsc să văd televiziuni care au doar programe de îndobitocirea populaţiei. Urăsc vedetismele. Urăsc  ziarele  care transformă orice subiect în pornografie, urăsc noile coduri juridice conform cărora actul de viol cu un bebeluş este considerat la fel cu actul de viol cu un minor de 17 ani. Urăsc că ne-am vândut şi resursele şi depindem de alţii. Urăsc faptul că nu s-a construit nimic din ’90, iar când cineva vrea să facă ceva, intâmpină sute de piedici (cazul aeroportului de la Braşov). Urăsc faptul că am preluat muzica şi limbajul ţiganilor. Urăsc să văd politicieni care-şi asumă răspunderea, dar nimeni nu plăteşte nimic. Urăsc faptul că singurele idei de a trece peste această criză sunt concedierile şi creşterea taxelor şi impozitelor. Urăsc faptul că România este într-o criză continuă de aproape 20 de ani. Urăsc sentimentul că orice ai face, nu prea ai nicio şansă dacă nu eşti de-al lor. Urăsc faptul că tot mai mulţi români îşi pierd omenia şi bunul simţ.

Sunt convins că acest contabil de la carierele de piatră a prins din zbor ideea impozitului forfetar. Dar o ştii până acum ce e acela?

Acest impozit a fost practicat în Franţa din 1973 până recent când autorităţile franceze au hotărât să SPRIJINE firmele şi nu să le dea un ghiont să se ducă mai repede la vale. Acolo dacă o firmă nu înregistreză profit, nu se consideră o infracţiune. Acest impozit a fost suspendat până în 2011.  Ei, bine, în Romanica contabilul mustăcios acuză firmele de infracţiunea deosebit de gravă de a îndrăzni să nu facă profit. Pentru a le pedepsi, a inventat impozitul forfetar (când celelalte tări îl scot pentru a-şi sprijini firmele).

Acum vin surprizele.

Cifra de afaceri (euro) Impozit (euro)
Sub 400.000 0
400.000-750.000 1.300
750.000-1.500.000 2.000
1.500.000-7.500.000 3.750
7.500.000-15.000.000 16.250
15.000.000-75.000.000 20.500
75.000.000-500.000.000 32.750
Peste 500.000.000 110.000

Tabelul de mai sus explică mai mult decât o mie de cuvinte modul de aplicare corectă a impozitului forfetar din Franţa. Până la 400.000 euro cifră de afaceri (ATENŢIE!) nu se percepea NICIUN FEL de impozit forfetar. Iar mai apoi dimensiunea acestui impozit este cuprinsă în intervalul de 0.6%-3.25% din cifra de afaceri a unei firme. Dar mă văd nevoit să repet: impozitul forfetar se percepea doar pentru firme cu o cifră de afaceri mai mare de 400.000 euro şi a fost scos pentru a lua o povară de pe umerii firmelor în contextul financiar actual. Or, la noi, se aplică principiul Ai, nu ai, plăteşti! Nu contează cum sau de unde iei banii.

Cifra de afaceri (lei) Cifra de afaceri (euro) Impozit (lei) Impozit (euro)
0-52.000 0-12.000 2200 500
52.001-215.000 12.000-50.000 4300 1000
215.000-430.000 50.000-100.000 6500 1500

Mai sus este redată schema de plată a impozitului forfetar de la noi. De acum vorbim pe cifre exacte; impozitul forfetar a fost aprobat azi şi se va aplica începând cu luna mai, anul curent.

Diferenţele faţă de modelul francez sunt de-a dreptul izbitoare. În România nu ai nici dreptul de a fi sărac. Eşti sărac şi mori de foame, aduci bani să plăteşti impozit forfetar. Cum naiba să ne mai mirăm că România nu face proiecte de finanţare din bani europeni dacă Guvernul are astfel de iniţiative de încurajare? Că românii cinstiţi se feresc ca de necuratu’ să deschidă afaceri în mocirla asta? Remember: România poate lua de la U.E. 30 de miliarde de euro, a mai împrumutat 5 miliarde de la o altă bancă (BEC, dacă nu mă înşel), bani din care nu s-a cheltuit un cent, dar pentru care plătim dobânzi şi mai derulează şi acum programe SAPARD 2006, adică nu au reuşit să cheltuie banii prevăzuţi în respectivul program.

Impozitul ăsta a fost inventat pentru a creşte veniturile de la buget, dar surpriză! O să scadă! Sunt convins. O să-mi ard diploma de economist dacă n-o să plouă cu falimente. Sunt mai mulţi mici comercianţi care au supravieţuit cu greu expansiunii supermarket-urilor şi hypermarket-urilor, dar nu vor reuşi să-i facă faţă contabilului mustăcios. Ai o amărâtă de afacere de familie din care trăieşti de azi pe mâine, nu scoţi profit mai deloc, dar trebuie să plăteşti 500 euro impozit forfetar. Şi asta pe lângă alte taxe şi impozite.

„Prin introducerea impozitului forfetar şi din alte măsuri privind deductibilitatea TVA-ului la maşinile de transport si amortizarea la calculul impozitului pe profit, estimăm ca vom colecta în acest an 315 milioane de euro, din care circa 350 milioane lei reprezintă veniturile încasate din impozitul forfetar”, au spus reprezentantii executivului, precizând că este vorba de creşterea veniturilor cu 0,25% din PIB, măsura convenită cu FMI”. FMI? Deja? Dar cine a avut nevoie de ei??? 350 milioane lei? Adică 84 milioane euro??? Pentru asta omoară firmele mici? Banii aceştia nu merită osteneala la nivel de ţară. E nevoie şi de acele firme mici şi chinuite, iar aceşti bani se pot obţine şi din alte surse, unele mult mai constructive.

În cazul acelor firme, piaţa este cea care trebuie să facă corecţii, nu intervenţia brutală a statului. Că acele firme ascund profiturile… O.K. Statul să facă controale că asta e rolul său. Fac o mică paranteză: contabilul ăsta de unde ştie cum fură firmele? Experienţă personală??? Hmm, întreb şi eu ca prostu’. Dar până nu dovedeşte nimeni vinovăţia acelor mici firme, lăsaţi-mă să le consider corecte şi, prin urmare, să consider abuzivă măsura de a impune impozit forfetar deloc de neglijat. Pentru ce? Că au înregistrat / înregistrează pierderi? Amatorul de la Finanţe – Marmură mai spunea în zilele trecute ceva de genul: „Cine nu are bani să plătească impozitul forfetar sau să tragă obloanele”. Frumos, nu?

P.S. Un articol de Florin Rusu de la sfin.ro, un articol care desfiinţează prostia asta amatoricească. Click aici.

Criza mondială aruncă multe semne de întrebare asupra direcţiei către care se îndreaptă România. Ce fel de economie avem? Cum arată principalii indicatori macroeconomici în anul 2008? Ce va fi în 2009?

România are, în acest moment, o economie de consum fondată pe dezintegrarea oricărei industrii adevărate şi venirea unor „coloşi” mondiali care nu fac altceva decât să ia banii unei populaţii şi aşa sărace. În sectorul serviciilor telecom avem Vodafone, Cosmote, Orange, Zapp, în sectorul de retail avem Carrefour, Real, Cora, Auchan, Kaufland plus lanţurile de cash& carry şi de supermarketuri, in domeniul bancar avem BRD, ING, BCR plus o mulţime de bănci străine care nu fac altceva decât să dezechilibreze economia românească pentru că profiturile lor însumate ajung la cifre de ordinul câtorva miliarde bune de euro care iau calea „exportului” şi care sporesc deficitul de cont curent.

Aceste societăţi lucrează pe o piaţă total dereglementată şi-şi impun legile lor, care legi nu sunt cu nimic diferite de ale populaţiilor barbare migratoare: iau cu ele cât mai mult, se străduiesc să nu lase nimic. Să nu credeţi ca sunt cinic! Câteva exemple: Carrefour România înregistrează de la venirea sa pe meleagurile româneşti profituri nete anuale cifrate la aproximativ 35%-40%. Or, în Franţa lor, au creşteri anuale, din câte am vazut eu în ultimii ani, de circa 1-3%. Şi la capitolul volumul profitului stau extrem de bine în România. Adica românii nu au bani, dar multinationalele din România işi umflă bine conturile. BRD-GSG, la fel, profituri de vis în România – datorate unor dobânzi extrem de mari – cele mai mari din tot grupul. Real, o altă firmă fără de care nu se putea, înregistrează profituri mari în Romania, profituri la care în Germania lor nici nu ar îndrăzni să viseze pentru că acolo piaţa este bine reglementată şi cetaţeanul nu plăteşte produse+20 de taxe. Cu exemplele aş putea continua mult şi bine.

Toate acestea din cauza lipsei de reglementare din partea statului, un stat şi un popor pasiv, condus de oameni fără valoare care mai şi dorm în Parlament (culmea nesimţirii!), iar când nu dorm işi bat capul doar ce să mai fure.

Despre direcţia înspre care se îndreaptă România ea nu poate fi una bună pentru ca nu avem niciun pilon pe care să contruim o creştere reală, REALĂ! Nu avem cine-ştie ce „inteligenţe”, forţa de muncă calificată e plecată demult din ţară, industrie nu avem, nu avem nici măcar resurse (remember! vinderea resurselor energetice celor de la OMV). În schimb, avem o mulţime de multinationale care işi impun regulile lor în virtutea maximizării profiturilor cu mult peste nivelul bunului simţ pe care-l „exportă” în ţara de obârşie. Cu alte cuvinte, nemţii, francezii, grecii, italienii trăiesc mai bine pentru ca le dăm noi bani, noi care suntem mai săraci, noi care suntem platiţi cu 200-250 de euro salariu, da, noi le dăm bunăstare acelora care sunt platiţi cu salarii peste 2000 de euro. Ce se spune despre productivitatea muncii din România este o mare minciună pentru ca în străinătate pentru munca unui om în România angajează acolo doi sau trei.

Ideea e că România trebuie să-şi găsească calea pentru ca viitorul arată din ce in ce mai rău: preţul alimentelor va continua să crească cel puţin doi ani, la fel şi al petrolului, leul va fi mai slab (pentru că economia ţării e ca o casuţă construită din beţe de chibrituri), populaţia e prea indatorată (şi aici lipsa reglementărilor a permis ca populaţia să se imprumute mai mult decât poate restitui), calitatea actului educaţional orientat spre viitor e ceva utopic pe la noi. Soluţii: reglementări pe fiecare domeniu (ce-s cu toate acele taxe din hypermarketuri, taxe care la ei, în ţările de origine, nu există? să fie obligaţi să respecte drepturile consumatorilor români şi ale angajaţilor români), educaţia să devină o prioritate natională nu numai la sensul declarativ.

Între timp, vom asista la circul numit alegeri în România… „Prostanacul” a adus deja „gogosi” calde: de unde are să dea 20-25.000 de euro şi susţinere financiară pentru deschidere de afaceri în valoare de… fiecărui român ce se întoarce în ţară? Numai daca s-ar întoarce un sfert din cei plecaţi la muncă ar însemna să li se acorde îndemnizaţii de aproximativ jumătate din PIB. Offf…