De ce iubesc România

Sunt născut în Braşov, dar o parte din copilăria mea mi-am petrecut-o într-un sat transilvănean. Bunicii mei – care acum sunt plecaţi în lumea îngerilor – erau nişte giganţi ai muncii. Se trezeau de dimineaţă să aibe grijă de animale, să facă de mâncare, să aibe grijă de curte, grădină, să cultive ogoarele. Eu îi ajutam. Îmi plăcea să fac treabă. Îmi aduc aminte ce plăcere nebună de a face una sau alta aveam, îmi aduc aminte câte curiozităţi aveam, îmi aduc aminte de meciurile de fotbal pe care le făceam cu băieţii din sat… şi câte şi mai câte nu faceam; îmi era milă de miei când era treaba de a fi tăiaţi şi făceam foarte urât (mă ataşam de ei ca orice copil inocent, nici acum nu pot să manânc carne de miel), dacă-mi pica ceva scris în mână, citeam tot… nu conta că era carte, ziar sau bucata de ziar cu care bunica înfăşurase vreun ou. Ascult şi acum cu plăcere muzică populară (în special, ardelenească) şi m-aş băga oricând la o învârtită.

De aici am eu respect pentru ţăranul român, pentru munca bine făcută, respect pentru adevăratele valori. De aceea, nu sunt fiţos şi nici nu cred că voi fi, nu sunt jmeker şi nici nu vreau să fiu. Lumea privită de acolo părea simplă, eu aveam vârsta pe care o aveam, aveam familia mea, preocupările şi visele mele.

Dar eu nu voiesc să scriu amintiri din copilărie. Motivul sau intenţia acestei postări este de ce iubesc/nu iubesc ţara în care trăim.

Îmi iubesc ţara pentru că aici trăieşte familia mea, îmi iubesc ţara pentru că tot aici sunt şi cei mai mulţi prieteni ai mei. Îmi iubesc ţara pentru cei câţiva campioni şi olimpici care mai fac să se audă de bine şi de noi. Îmi iubesc ţara pentru că e atât de frumoasă. Mă bucur pentru că încă mai avem libertate de exprimare (sau măcar iluzia acestei libertăţi). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim în pace. Iubesc România pentru acei oameni care şi-au mai păstrat valorile, omenia şi bunul simţ nealterate.

Urăsc România pentru că în decembrie 1989 au murit nişte oameni ai căror asasini nu au fost prinşi şi pe nimeni nu mai interesează. Urăsc să ştiu că minerii lui Cozma şi Iliescu au omorât atâţia studenţi în Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să se manifeste şi lumea a uitat. Urăsc să văd că în România totul este pe bază de şmechereală, urăsc să văd că atâţia sunt bogaţi, dar nu au produs nimic în viaţa lor şi au făcut doar afaceri cu statul, urăsc să intru în spital din cauză că niciunui doctor nu-i pasă de tine şi trebuie să-ţi goleşti buzunarele şi conturile dacă lei ai doar pentru a te băga în seamă. Urăsc să ştiu că românii care au probleme în ţări străine, nu sunt apăraţi de ambasadorii plătiţi să fie la dispoziţia acelor cetăţeni, urăsc să văd că legea se interpretează întotdeauna în favoarea celui care are partea leului, urăsc felul iresponsabil în care votează românii şi modul în care se lasă păcăliţi. Urăsc faptul că la sarmale şi mititei din bani publici ies în străzi românii cu sutele/miile, dar pentru cauze adevărate cum ar fi condiţii de muncă mai bune, protecţia mediului sau alte multe cauze nu iese mai nimeni. Urăsc faptul că avem cele mai multe impozite şi una dintre cele mai mari fiscalităţi. În acelaşi timp, noi avem printre cele mai puţine firme pe cap de locuitor din UE, nu avem nicio economie şi nu producem nimic. Urăsc că avem ţara plină de bănci străine care înrobesc de-a dreptul pe românul naiv ce-şi face credit la oricare dintre ele, urăsc că au comisioane şi dobânzi pe care în ţările lor de origine nu le au şi le pot modifica după cum vor muşchii lor, iar statul nu face nimic. Urăsc magazinele moderne care ne vând legume, fructele şi carnea injectate cu coloranţi şi alte chimicale la preţurile pe care le vor ei, preţuri care mai tot timpul sunt mai mari decât în Germania sau Spania. Urăsc că nu avem nici agricultură, nici turism. Îi urăsc pe politicieni că promit mereu, nu fac nimic din ce promit şi-i urăsc pe alegători pentru naivitatea lor. Urăsc să ştiu că avem cel mai scump metru pătrat de autostradă din lume, dar nu avem nicio autostradă. Urăsc să văd tineri absolvenţi de facultate capabili angajându-se vânzători la tarabe şi urăsc să văd oameni fără studii şi care nu ştiu nici să scrie corect româneşte ocupând funcţii importante. Urăsc să văd televiziuni care au doar programe de îndobitocirea populaţiei. Urăsc vedetismele. Urăsc  ziarele  care transformă orice subiect în pornografie, urăsc noile coduri juridice conform cărora actul de viol cu un bebeluş este considerat la fel cu actul de viol cu un minor de 17 ani. Urăsc că ne-am vândut şi resursele şi depindem de alţii. Urăsc faptul că nu s-a construit nimic din ’90, iar când cineva vrea să facă ceva, intâmpină sute de piedici (cazul aeroportului de la Braşov). Urăsc faptul că am preluat muzica şi limbajul ţiganilor. Urăsc să văd politicieni care-şi asumă răspunderea, dar nimeni nu plăteşte nimic. Urăsc faptul că singurele idei de a trece peste această criză sunt concedierile şi creşterea taxelor şi impozitelor. Urăsc faptul că România este într-o criză continuă de aproape 20 de ani. Urăsc sentimentul că orice ai face, nu prea ai nicio şansă dacă nu eşti de-al lor. Urăsc faptul că tot mai mulţi români îşi pierd omenia şi bunul simţ.

Publicitate

 

1 Mai. Mai rezistăm.

Să vă dau vestea bună sau cea proastă? Vestea bună e că încă mai rezistăm, iar de veşti proaste suntem plini. Nu sunt negativist, vorbesc despre o realitate de necontestat, vorbesc despre ceea ce se întâmplă. Nu mă crezi? Deschide ochii!

1 Mai 2009 nu este sărbătoarea muncitorului român pentru că avem mai mulţi şomeri, dar este cu siguranţă ziua din care se aplică legea Pogea.

Această ordonanţă prin care se introduce impozitul forfetar nu o să treacă testul Registrului Comerţului pentru că numărul societăţilor comerciale radiate în perioada 1-27 aprilie 2009 a crescut cu peste 300% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acceaşi perioadă, 3424 de firme şi-au suspendat activitatea, faţă de 993 în  perioada similară a anului trecut, iar 556 de societăţi au fost dizolvate, cu 115,5% mai mult decât în primele 27 de zile din aprilie 2008; această situaţie este doar începutul: Daca in data de 27 aprilie, la Registrul Comertului erau inregistrate 261 de cereri, directorul Registrului Comertului Brasov, Rodica Irinel Pasculet, a anuntat ca numarul cererilor depuse pana ieri a ajuns la peste 600 (conform jurnalului online Wall-Street). Aşadar, cred că există destule premize care să-mi dea dreptul la un calcul aproximativ, ce-i drept, că luna aprilie 2009 s-a înregistrat o creştere a societătilor care şi-au dizolvat/suspendat activitatea cu 500-600% faţă de luna aprilie a anului trecut, urmare a legii Pogea. Legea cu pricina, cea a impozitului forfetar, denumită mai apoi legea impozitului minim obligatoriu (probabil o fi citit la mine pe blog că nu prea are nimic de-a face cu impozitul forfetar din Franţa) nu o să aducă mai multe venituri la bugetul de stat pentru că vor fi mult mai puţine firme plătitoare, o să lase mai mulţi oameni fără locuri de muncă (şi implicit mai multe presiuni pe fondurile de şomaj şi de pensii), iar evaziunea fiscală nu o să scadă, ci o să crească mai mult ca sigur. Iar metode de fentat se vor găsi pentru că asta e cam singura posibilitate de a supravieţui într-o ţară suprafiscalizată.

L-am ascultat pe Pogea cu ocazia unei emisiuni Sinteza Zilei. Omul acesta poate părea credibil, la o adică, dar dacă stai şi-l asculţi atent, nu ai cum să nu-ţi dai seama că acest contabil tot contabil rămâne, iar din contabil nu faci nici zmeu, nici politician, nici-nimic. Înşira ca o moară stricată statistici şi cifre peste cifre, dar esenţa, legătura cu realitatea nu se intrevedea niciunde. Realitatea e că mulţi oameni rămân fără locuri de muncă din motive care ţin de criza românească, nu de criza mondială. Realitatea e că România este una dintre ţările care nu oferă mai nimic în materie de mediu de afaceri, dar altfel stă situaţia când bagă mâna în buzunarele agenţilor economici. Realitatea e că impozitul forfetar a pornit de la premizele propuse de dânsul prin care agenţii economici români sunt consideraţi nişte evazionişti. Sau cum zicea domnia sa, firmele care nu înregistrează profit comit evaziune fiscală şi trebuie sancţionate… dar dacă ar fi aşa, nu ar trebui şi dovedite? Or, în acel guvern nu avem minister de justiţie care are printre atribuţiuni prinderea evazioniştilor?! Şi este corect să fie băgate toate firmele sub plapuma evazioniştilor, mai ales, în acest an în care toate firmele se confruntă cu scăderi ale profiturilor?

Invitat în emisiunea lui Gâdea a fost şi Tăriceanu care le-a reproşat actualilor guvernanţi că sunt prea speriaţi de deficitul bugetar. A dat exemple de ţări care au deficite bugetare imense: Anglia previzionează deficit economic de 12% şi nu face tragedie din aceasta. „Păi, da, dar Anglia are un deficit sustenabil pentru că Anglia are economie”. Păi, da, Anglia are economie?! Noi de ce nu avem? De ce putem lua aproximativ 30 de miliarde bani gratis de la UE, dar nu-i luăm pentru că românilor le este frică să facă afaceri în România, le este frică de justiţia, fiscalitatea şi de mediul de afaceri de aici? Şi apropo de UE, am aflat că vor condiţiona împrumutul de 5 miliarde de euro acordat ţării noastre de reformarea justiţiei. Şi ştiţi ce, nu cred că în ochii lor a băga la zdup pe Becali şi câţiva arbitri înseamnă justiţie.

Zi „România”, stinge becul, ia-ţi sacu’ în spinare şi du-te dracului cât vei vedea cu ochii!