Podul din Pipera. Despre cum se lucrează în România.

Că România este o ţară unde nu ai nicio şansă dacă eşti bun la ceva, dar nicio şansă nu ai, în general, aici; dovezi ale acestei afirmaţii pot aduce zilnic. Astăzi schimbam canalele şi m-am oprit la o emisiune de patru roţi de la TVR2. Acolo am descoperit un exemplu de prostie rară şi batjocură pe bani publici: un pod început în 2007 cu termen de finalizare într-un an sau mai puţin de un an, dar care nu va fi dat în folosinţă niciodată.

Motivul pentru care nu va fi gata niciodată este de râsul curcilor: podul care avea rolul de a fluidiza circulaţia astfel încât maşinile să nu mai stea la bariera de la calea ferată ce trece pe acolo este mai puţin înalt decât stâlpii de electricitate necesari locomotivelor electrice. Mă întreb retoric ce specialişti capabili au putut proiecta un asemenea pod? Nu cred că trebuie să ştii să rezolvi ecuaţii diferenţiale de gradul „n” ca să îţi dai seama că dacă construieşti un pod peste o cale ferată trebuie să aibe loc şi trenul să treacă pe sub el. Nu?

Podul a fost construit din ambele părţi şi arată frumos, ştraşnic, cu două benzi pe fiecare sens, doar că îi lipseşte o bucată: fix porţiunea de trecere peste calea ferată. Doar în acel moment – când trebuiau să facă bucata de pod de trecere peste calea ferată – au realizat constructorii că dacă se face podul vor trece maşinile şi trenul nu, iar dacă nu se finalizează construcţia va trece în continuare trenul, dar nu vor trece maşinile. Cele pentru care a fost proiectat. Nu mai zic ce privelişti oferea acestă zonă plină de gunoaie – moderatorul pretindea că sunt şi mirosuri făcute să-ţi taie răsuflarea – într-o zonă rezidenţială cu birouri cochete şi maşini scumpe. Costul acestei realizări este după cum a afirmat moderatorul emisiunii de 64 de milioane de euro, iar după alte surse 100 de milioane de euro. Adică cam cât estimează Pogea că va colecta  prin introducerea impozitului forfetar (84 milioane de euro) într-un an. Şi, uite aşa, se poate vorbi că multe dintre micile firme româneşti vor îngroşa rândul agenţilor economici falimentaţi de fiscalităţi zdrobitoare la care se adaugă criza financiară pentru a acoperi costul podului descris mai sus. Dar şi contractul cu Bechtel-ul şi multe altele. Lăsând în urma lor alte mii de şomeri.

Că tot vorbim  de infrastructura şi şomaj, uite că pentru oraşul Braşov nu se poate aproba un schimb de terenuri pentru construirea unui aeroport mai mult decât necesar pentru revitalizarea unei zone afectate rău de disponibilizări.

Foto: Transilvania Expres, 24 aprilie 2009.

Publicitate

 

Impozitul forfetar

Sunt convins că acest contabil de la carierele de piatră a prins din zbor ideea impozitului forfetar. Dar o ştii până acum ce e acela?

Acest impozit a fost practicat în Franţa din 1973 până recent când autorităţile franceze au hotărât să SPRIJINE firmele şi nu să le dea un ghiont să se ducă mai repede la vale. Acolo dacă o firmă nu înregistreză profit, nu se consideră o infracţiune. Acest impozit a fost suspendat până în 2011.  Ei, bine, în Romanica contabilul mustăcios acuză firmele de infracţiunea deosebit de gravă de a îndrăzni să nu facă profit. Pentru a le pedepsi, a inventat impozitul forfetar (când celelalte tări îl scot pentru a-şi sprijini firmele).

Acum vin surprizele.

Cifra de afaceri (euro)	Impozit (euro)
Sub 400.000	0
400.000-750.000	1.300
750.000-1.500.000	2.000
1.500.000-7.500.000	3.750
7.500.000-15.000.000	16.250
15.000.000-75.000.000	20.500
75.000.000-500.000.000	32.750
Peste 500.000.000	110.000

Tabelul de mai sus explică mai mult decât o mie de cuvinte modul de aplicare corectă a impozitului forfetar din Franţa. Până la 400.000 euro cifră de afaceri (ATENŢIE!) nu se percepea NICIUN FEL de impozit forfetar. Iar mai apoi dimensiunea acestui impozit este cuprinsă în intervalul de 0.6%-3.25% din cifra de afaceri a unei firme. Dar mă văd nevoit să repet: impozitul forfetar se percepea doar pentru firme cu o cifră de afaceri mai mare de 400.000 euro şi a fost scos pentru a lua o povară de pe umerii firmelor în contextul financiar actual. Or, la noi, se aplică principiul Ai, nu ai, plăteşti! Nu contează cum sau de unde iei banii.

Cifra de afaceri (lei)	Cifra de afaceri (euro)	Impozit (lei)	Impozit (euro)
0-52.000	0-12.000	2200	500
52.001-215.000	12.000-50.000	4300	1000
215.000-430.000	50.000-100.000	6500	1500

Mai sus este redată schema de plată a impozitului forfetar de la noi. De acum vorbim pe cifre exacte; impozitul forfetar a fost aprobat azi şi se va aplica începând cu luna mai, anul curent.

Diferenţele faţă de modelul francez sunt de-a dreptul izbitoare. În România nu ai nici dreptul de a fi sărac. Eşti sărac şi mori de foame, aduci bani să plăteşti impozit forfetar. Cum naiba să ne mai mirăm că România nu face proiecte de finanţare din bani europeni dacă Guvernul are astfel de iniţiative de încurajare? Că românii cinstiţi se feresc ca de necuratu’ să deschidă afaceri în mocirla asta? Remember: România poate lua de la U.E. 30 de miliarde de euro, a mai împrumutat 5 miliarde de la o altă bancă (BEC, dacă nu mă înşel), bani din care nu s-a cheltuit un cent, dar pentru care plătim dobânzi şi mai derulează şi acum programe SAPARD 2006, adică nu au reuşit să cheltuie banii prevăzuţi în respectivul program.

Impozitul ăsta a fost inventat pentru a creşte veniturile de la buget, dar surpriză! O să scadă! Sunt convins. O să-mi ard diploma de economist dacă n-o să plouă cu falimente. Sunt mai mulţi mici comercianţi care au supravieţuit cu greu expansiunii supermarket-urilor şi hypermarket-urilor, dar nu vor reuşi să-i facă faţă contabilului mustăcios. Ai o amărâtă de afacere de familie din care trăieşti de azi pe mâine, nu scoţi profit mai deloc, dar trebuie să plăteşti 500 euro impozit forfetar. Şi asta pe lângă alte taxe şi impozite.

„Prin introducerea impozitului forfetar şi din alte măsuri privind deductibilitatea TVA-ului la maşinile de transport si amortizarea la calculul impozitului pe profit, estimăm ca vom colecta în acest an 315 milioane de euro, din care circa 350 milioane lei reprezintă veniturile încasate din impozitul forfetar”, au spus reprezentantii executivului, precizând că este vorba de creşterea veniturilor cu 0,25% din PIB, măsura convenită cu FMI”. FMI? Deja? Dar cine a avut nevoie de ei??? 350 milioane lei? Adică 84 milioane euro??? Pentru asta omoară firmele mici? Banii aceştia nu merită osteneala la nivel de ţară. E nevoie şi de acele firme mici şi chinuite, iar aceşti bani se pot obţine şi din alte surse, unele mult mai constructive.

În cazul acelor firme, piaţa este cea care trebuie să facă corecţii, nu intervenţia brutală a statului. Că acele firme ascund profiturile… O.K. Statul să facă controale că asta e rolul său. Fac o mică paranteză: contabilul ăsta de unde ştie cum fură firmele? Experienţă personală??? Hmm, întreb şi eu ca prostu’. Dar până nu dovedeşte nimeni vinovăţia acelor mici firme, lăsaţi-mă să le consider corecte şi, prin urmare, să consider abuzivă măsura de a impune impozit forfetar deloc de neglijat. Pentru ce? Că au înregistrat / înregistrează pierderi? Amatorul de la Finanţe – Marmură mai spunea în zilele trecute ceva de genul: „Cine nu are bani să plătească impozitul forfetar sau să tragă obloanele”. Frumos, nu?

P.S. Un articol de Florin Rusu de la sfin.ro, un articol care desfiinţează prostia asta amatoricească. Click aici.

 

E vreun păcat să fii român?!

Ne bucurăm să trăim într-o democraţie. Suntem ţară membră a Uniunii Europene. Avem drepturi cetăţeneşti, avem obligaţii, avem Constituţie, foruri legislative şi autorităţi judiciare etc. Avem praf în ochi! Avem doar obligaţii! Avem doar dreptul sau obligaţia să nu murim… încă. Avem rolul unei maşinării dintr-o producţie banală; încă nu suntem uzaţi fizic şi moral, dar ştim cu siguranţă că vom fi în curând. Suntem doar un cost – care cost trebuie să fie cât mai redus – într-un tabel de productivitate. Nu mai suntem oameni; suntem orice, numai oameni nu mai suntem. Suntem costuri, avem sentimente de vânzare, suntem de vânzare, suntem doar nişte numere de contingenţă în nişte tabele.

Un angajat a fost băgat în şedinţă două ore de către superiorul său pe motivul că a vorbit 5 minute pe messenger cu un angajat nesupus conducerii. Aşadar, conducerile firmelor aşa-zise mari nu au alte lucruri mai bune de făcut decât spionarea angajaţilor proprii. Băiatul declarat persona non-grata era mai rebel, dar asta nu însemna că nu îşi făcea treaba. Firma a impus celorlalţi angajaţi izolarea acestuia; cine avea să spargă blocada, avea să treacă fără doar şi poate pe lista neagră.

Altă firmă mare a ţinut şedinţă mare în care angajaţilor li s-a spus verde-n faţă că dacă nu se vor comporta bine, vor fi daţi afară pe motive disciplinare şi, prin urmare, fără drept la vreun ajutor de şomaj. În firmă se aude tot mai adesea de reducerea personalului cu 20-25%, iar epurarea a început deja. În altă ordine de idei, firma deja obligase la ore suplimentare neplătite. Sindicatele, o glumă proastă.

O altă firmă mega-mare şi mult lăudată a obligat mulţi angajaţi să-şi scrie demisiile pentru a se sustrage de la costurile ce le împlică disponibilizarile.

Acestea sunt firmele mari aducătoare de bine şi civilizaţie care populează acest teritoriu şi-l civilizează. Că de n-ar fi ele, am fi înapoiaţi ca-n epoca primitivă, nu? Dragii de ei… Ştiu că oamenii dacă sunt dezbrăcaţi de haine şi le iei laptopurile, ceasurile şi maşinile nu diferă mai deloc de oamenii din epoca de piatră. Dar apasă greu asupra sufletului meu sentimentul că în alte părţi nu e ca la noi, nu la nivelul Uniunii Europene. Se poate să greşesc?!

Iar politicienii nu găsesc altă idee de ieşire din criză decât condedierile bugetarilor şi impozitul forfetar (impozit mare – 500-1300 euro – pentru firme mici şi româneşti care au curajul să nu facă profit). Numai om care să munceşti cinstit să nu fii în România! Nu ştiu de ce, dar e un fel de povară, un fel de păcat capital să munceşti şi să trăieşti cinstit în această ţară. Nu ştiu de ce, dar aşa e!

Oameni muncitori, oameni care nu au avut timp pentru ei şi familiile lor, oameni care au scris istorie pentru acele firme… simple numere în nişte tabele. Azi munceşti /  sclaveşti, mâine concediat sau dat afară, în neputinţă de a-ţi plăti ratele sau de a-ţi cumpăra mâncare. Autorităţi, stat de drept, puterea poporului reprezentată de către cei aleşi prin vot democratic… gargară pentru proşti. Ăştia dorm în bocanci şi Parlament în timp ce FIRMELE MARI îî abuzează pe românii muncitori-cinstiţi sau se fac că nu văd. Unul zicea mirat: „Bine, da’ autorităţile astea nu sunt plătite de noi ca să ne apere pe noi, cetăţenii?”. Mare naiv, pe cuvântul meu!