De ce iubesc România

Sunt născut în Braşov, dar o parte din copilăria mea mi-am petrecut-o într-un sat transilvănean. Bunicii mei – care acum sunt plecaţi în lumea îngerilor – erau nişte giganţi ai muncii. Se trezeau de dimineaţă să aibe grijă de animale, să facă de mâncare, să aibe grijă de curte, grădină, să cultive ogoarele. Eu îi ajutam. Îmi plăcea să fac treabă. Îmi aduc aminte ce plăcere nebună de a face una sau alta aveam, îmi aduc aminte câte curiozităţi aveam, îmi aduc aminte de meciurile de fotbal pe care le făceam cu băieţii din sat… şi câte şi mai câte nu faceam; îmi era milă de miei când era treaba de a fi tăiaţi şi făceam foarte urât (mă ataşam de ei ca orice copil inocent, nici acum nu pot să manânc carne de miel), dacă-mi pica ceva scris în mână, citeam tot… nu conta că era carte, ziar sau bucata de ziar cu care bunica înfăşurase vreun ou. Ascult şi acum cu plăcere muzică populară (în special, ardelenească) şi m-aş băga oricând la o învârtită.

De aici am eu respect pentru ţăranul român, pentru munca bine făcută, respect pentru adevăratele valori. De aceea, nu sunt fiţos şi nici nu cred că voi fi, nu sunt jmeker şi nici nu vreau să fiu. Lumea privită de acolo părea simplă, eu aveam vârsta pe care o aveam, aveam familia mea, preocupările şi visele mele.

Dar eu nu voiesc să scriu amintiri din copilărie. Motivul sau intenţia acestei postări este de ce iubesc/nu iubesc ţara în care trăim.

Îmi iubesc ţara pentru că aici trăieşte familia mea, îmi iubesc ţara pentru că tot aici sunt şi cei mai mulţi prieteni ai mei. Îmi iubesc ţara pentru cei câţiva campioni şi olimpici care mai fac să se audă de bine şi de noi. Îmi iubesc ţara pentru că e atât de frumoasă. Mă bucur pentru că încă mai avem libertate de exprimare (sau măcar iluzia acestei libertăţi). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim în pace. Iubesc România pentru acei oameni care şi-au mai păstrat valorile, omenia şi bunul simţ nealterate.

Urăsc România pentru că în decembrie 1989 au murit nişte oameni ai căror asasini nu au fost prinşi şi pe nimeni nu mai interesează. Urăsc să ştiu că minerii lui Cozma şi Iliescu au omorât atâţia studenţi în Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să se manifeste şi lumea a uitat. Urăsc să văd că în România totul este pe bază de şmechereală, urăsc să văd că atâţia sunt bogaţi, dar nu au produs nimic în viaţa lor şi au făcut doar afaceri cu statul, urăsc să intru în spital din cauză că niciunui doctor nu-i pasă de tine şi trebuie să-ţi goleşti buzunarele şi conturile dacă lei ai doar pentru a te băga în seamă. Urăsc să ştiu că românii care au probleme în ţări străine, nu sunt apăraţi de ambasadorii plătiţi să fie la dispoziţia acelor cetăţeni, urăsc să văd că legea se interpretează întotdeauna în favoarea celui care are partea leului, urăsc felul iresponsabil în care votează românii şi modul în care se lasă păcăliţi. Urăsc faptul că la sarmale şi mititei din bani publici ies în străzi românii cu sutele/miile, dar pentru cauze adevărate cum ar fi condiţii de muncă mai bune, protecţia mediului sau alte multe cauze nu iese mai nimeni. Urăsc faptul că avem cele mai multe impozite şi una dintre cele mai mari fiscalităţi. În acelaşi timp, noi avem printre cele mai puţine firme pe cap de locuitor din UE, nu avem nicio economie şi nu producem nimic. Urăsc că avem ţara plină de bănci străine care înrobesc de-a dreptul pe românul naiv ce-şi face credit la oricare dintre ele, urăsc că au comisioane şi dobânzi pe care în ţările lor de origine nu le au şi le pot modifica după cum vor muşchii lor, iar statul nu face nimic. Urăsc magazinele moderne care ne vând legume, fructele şi carnea injectate cu coloranţi şi alte chimicale la preţurile pe care le vor ei, preţuri care mai tot timpul sunt mai mari decât în Germania sau Spania. Urăsc că nu avem nici agricultură, nici turism. Îi urăsc pe politicieni că promit mereu, nu fac nimic din ce promit şi-i urăsc pe alegători pentru naivitatea lor. Urăsc să ştiu că avem cel mai scump metru pătrat de autostradă din lume, dar nu avem nicio autostradă. Urăsc să văd tineri absolvenţi de facultate capabili angajându-se vânzători la tarabe şi urăsc să văd oameni fără studii şi care nu ştiu nici să scrie corect româneşte ocupând funcţii importante. Urăsc să văd televiziuni care au doar programe de îndobitocirea populaţiei. Urăsc vedetismele. Urăsc  ziarele  care transformă orice subiect în pornografie, urăsc noile coduri juridice conform cărora actul de viol cu un bebeluş este considerat la fel cu actul de viol cu un minor de 17 ani. Urăsc că ne-am vândut şi resursele şi depindem de alţii. Urăsc faptul că nu s-a construit nimic din ’90, iar când cineva vrea să facă ceva, intâmpină sute de piedici (cazul aeroportului de la Braşov). Urăsc faptul că am preluat muzica şi limbajul ţiganilor. Urăsc să văd politicieni care-şi asumă răspunderea, dar nimeni nu plăteşte nimic. Urăsc faptul că singurele idei de a trece peste această criză sunt concedierile şi creşterea taxelor şi impozitelor. Urăsc faptul că România este într-o criză continuă de aproape 20 de ani. Urăsc sentimentul că orice ai face, nu prea ai nicio şansă dacă nu eşti de-al lor. Urăsc faptul că tot mai mulţi români îşi pierd omenia şi bunul simţ.

Publicitate

 

România – Bulgaria, scor de forfait

Ne credem deştepţi, harnici, sociabili, ospitalieri, democraţi, cu simţul responsabilităţii etc. Bla-bla-bla şi tralala.

Încă de pe vremea Împuşcatului de Crăciun ne disputam cu Bulgaria penultima poziţie în Europa. Dar uite ca Bulgaria nu este afectată de criză precum România, uite că şomajul la ei este de doar 6%, uite că moneda lor e stabilă, au investiţii importante în turism şi infrastructură şi au ceva economie. Cota lor unică de impozitare este de 10%, iar investiţiile din regiunile defavorizate au scutiri de impozite timp de cinci ani. Mai mult, familiile care au de plătit rate la credite ipotecare sunt scutite de plata impozitelor. Şi, nu în ultimul rând, Bulgaria va avea creştere economică şi anul acesta.

În România, avem un sistem de sănătate prin care donăm lunar o sumă deloc neînsemnată, iar când avem nevoie de doctor, mai plătim încă o dată. De data asta, pentru că aşa spune legea (lege nouă şi modernă, pentru eradicarea corupţiei în sistemul sanitar, deh, nevoie mare! Paranteza parantezelor: ne fură cu legea în mână, câştigi 700 lei, dar plăteşti asigurări, consultaţii, tratament că nici medicamentele nu prea mai sunt compensate etc. Dar din ce bani? ). Sprijinirea firmelor româneşti se face prin introducerea impozitului forfetar (românii sunt deştepţi, bulgarii nu s-au gândit la asta), avem taxe de poluare, înmatriculare şi nici nu mai ştiu cum s-or mai numi, avem bănci care au crescut dobânzile după bunul plac (ce tare bine e să fii român!), avem mii de noi şomeri în fiecare lună, avem multinaţionale care îi abuzează pe români de-i iau dracii şi nimeni nu face nimic, avem un guvern care dorind să-şi reducă cheltuielile (pentru că e criză, dom’le!) au sfârşit prin a le creşte cu peste 10% în ianuarie şi februarie, dar fără să realizeze vreo investiţie, avem o economie sublimă, dar care lipseşte cu desăvârşire, avem un preşedinte-jucător care e şi recuperator de bani pentru bănci, şi justiţiar, şi premier, şi negociator şef cu FMI, şi analist financiar etc-etc. (joacă prea multe roluri ca să le mai ştiu pe toate). De creştere economică pozitivă nu se poate vorbi pentru 2009, poate că nici în 2010. Ne-am împrumutat de la FMI şi vom plăti peste un an şi jumătate sau doi şi atunci să vezi!

În urmă cu câteva zile mă găndeam să scriu despre „nesimţirea” celor de la Kraft Jacobs Suchard de a muta fabrica şi producţia în Bulgaria. Eram convins că fac ceva rău şi găsisem argumente serioase, credibile. Voiam să scriu chiar despre boicotarea produselor lor. Dar adevărul are, de obicei, două feţe. E o problemă pentru cei care şi-au pierdut slujbele. E o problemă şi pentru statul român; această firmă nu va mai plăti contribuţii aici. Tot atât de adevărat este că e o companie privată care prin mutarea fabricii în Bulgaria işi va reduce cheltuielile cu până la 40%.

Trebuie să recunoaştem, România nu are un mediu propice pentru afaceri, România este doar pentru speculanţi şi pentru jmekeri, pentru aleşi şi sclavi moderni botezaţi  fraieri sau *ulime. E o ţară unde singura idee de a aduce bani la bugetul statului este creşterea fiscalităţii şi parafiscalităţii şi unde cetăţeanul banal este bun de plată până cade lat (stai să vezi că în această ţară s-au emis facturi şi pentru cei trecuţi în nefiinţă, aşa că nu ne mai miră nimic). E o ţară în care firmele mici plătesc succesurile oamenilor de succesuri (vezi legea Pogea). Coincidenţa naibii este că aceşti oameni admirabili, aceşti oameni de succesuri, au un numitor comun: toţi au făcut sau fac afaceri cu statul român (vezi modul în care au trecut din posesiunea statului terenurile lui Popoviciu  – un euro metrul pătrat de teren în Bucureşti etc, etc).

La turism, Bulgaria ne dă lecţii, ne dă clasă: au mai puţine de la Dumnezeu decât noi, dar le valorifică mult mai bine. La infrastructură vor fi mult peste noi în curând. Şi mai are Bulgaria o lege banală, una din 2005: Legea confiscării în favoarea statului a proprietăţilor dobândite în mod ilicit care se referă şi la confiscarea averilor directe, dar şi a celor înscrise pe numele altor membri ai familiei. Tare, nu? Eu zic să facem un sondaj de opinie în Parlament şi la Cotroceni, of course, să vedem ce părere au domniile lor daca am face şi noi la fel. Că doar impozitul forfetar l-am putut copia după modelul francez… cu adaptările de rigoare, bineînţeles.