Mă gândesc la mulţimile de creiere spălate care invadează supermarketurile şi hypermarketurile. Mă gândesc la angajaţii stresaţi din oricare hypermarket  din România şi apoi mă gândesc la managerii şi administratorii acestor magazine ca la nişte stăpâni de sclavi. Care la rândul său sunt sclavii altora şi a ambiţiilor lor. Mă gândesc la faptul că alimentele din reţelele internaţionale de magazine din România sunt pline de chimicale, crescute la neon şi lipsite de vitamine şi de gust; ştiu că nici pieţele agroalimentare nu mai vând produse ecologice, dar totuşi mai găseşti o varză de Buzău sau un măr Golden românesc care sunt mai bune decât produsele similare importate din Italia, Austria, Olanda, Egipt sau China. Şi mă gândesc la diferenţa mare de atmosferă între oricare hypermarket şi o piaţă agroalimentară. Comerciantul de la tarabe negociază adesea, pe când comerciantul modern nu ar ceda nicicând la preţ. Şi mă gândesc că aceste hypermarketuri şi supermarketuri sunt doar nişte  afaceri de exportat bani.

Piaţa agroalimentară are viaţă, are o savoare şi o clientelă aparte: oameni activi, dar nu din aceia activi cu fundul pe scaun şi cu mânile pe volan, oameni care preţuiesc alimentele sănătoase – pentru că în piaţă mai găseşti şi produse autohtone, produse aproape bio, dar necatalogate astfel – şi negocierea.

imag173

Poza de mai sus am făcut-o într-un hypermarket în iarna trecută şi am găsit-o rătăcită pe cartela telefonului meu. În mod straniu, cartofii aceştia erau din România.

Anunțuri