Situaţia Letoniei nu e cu mult diferită de a României. Şi ea ca şi România a crescut articial în ultimii ani. Dar nu are nicio economie – la fel ca şi noi -, iar criza economico-financiară este cel mai bun barometru de măsurare a performaţelor economice ale unei ţări.

Letonia a înregistrat creşteri datorită industriilor de prelucrare, serviciilor şi retailului care numai letone nu erau. Pe timp de criză, gigantele companii-mamă au renunţat fix la acele unităţi din alte ţări lăsând mii de oameni fără locuri de muncă şi un mare gol la bugetul şi economia tării respective. Pentru că aşa se procedează: oamenii sunt cifre, salarii, costuri. Iar dacă nu există cerere, închizi companiile din afara ţării de origine. Aşa se practică.

O cădere a economiei de 18% e groaznică. Demonstrează că nu era o economie adevărată, ci era un fel de castel de nisip la malul mării, frumos, dar puţin rezistent. Nu are rost să mai scriu despre cum s-au jucat actualii guvernanţi români cu măsurile anticriză şi cu estimarea deficitului bugetar; îmi rămâne să sper că-şi vor reduce naibii cheltuielile bugetare, că vor adopta şi implementa o strategie adevărată, că nu vom avea un deficit mai mare de 5% din PIB. Pentru că tot noi vom plăti, nu ei. Deocamdată, singurele cheltuieli care au crescut – chiar semnificativ, se vorbeşte de 20-25% – au fost cheltuielile bugetare care le-au depăşit cu mult pe cele din 2008 din aceeaşi perioadă. Dar atunci nu era criză. Bună strategie, domnii mei, să creşteţi cheltuielile bugetare fără să realizaţi nimic! Nicio investiţie, nimic! Curat măsură anticriză!

Criza mondială aruncă multe semne de întrebare asupra direcţiei către care se îndreaptă România. Ce fel de economie avem? Cum arată principalii indicatori macroeconomici în anul 2008? Ce va fi în 2009?

România are, în acest moment, o economie de consum fondată pe dezintegrarea oricărei industrii adevărate şi venirea unor „coloşi” mondiali care nu fac altceva decât să ia banii unei populaţii şi aşa sărace. În sectorul serviciilor telecom avem Vodafone, Cosmote, Orange, Zapp, în sectorul de retail avem Carrefour, Real, Cora, Auchan, Kaufland plus lanţurile de cash& carry şi de supermarketuri, in domeniul bancar avem BRD, ING, BCR plus o mulţime de bănci străine care nu fac altceva decât să dezechilibreze economia românească pentru că profiturile lor însumate ajung la cifre de ordinul câtorva miliarde bune de euro care iau calea „exportului” şi care sporesc deficitul de cont curent.

Aceste societăţi lucrează pe o piaţă total dereglementată şi-şi impun legile lor, care legi nu sunt cu nimic diferite de ale populaţiilor barbare migratoare: iau cu ele cât mai mult, se străduiesc să nu lase nimic. Să nu credeţi ca sunt cinic! Câteva exemple: Carrefour România înregistrează de la venirea sa pe meleagurile româneşti profituri nete anuale cifrate la aproximativ 35%-40%. Or, în Franţa lor, au creşteri anuale, din câte am vazut eu în ultimii ani, de circa 1-3%. Şi la capitolul volumul profitului stau extrem de bine în România. Adica românii nu au bani, dar multinationalele din România işi umflă bine conturile. BRD-GSG, la fel, profituri de vis în România – datorate unor dobânzi extrem de mari – cele mai mari din tot grupul. Real, o altă firmă fără de care nu se putea, înregistrează profituri mari în Romania, profituri la care în Germania lor nici nu ar îndrăzni să viseze pentru că acolo piaţa este bine reglementată şi cetaţeanul nu plăteşte produse+20 de taxe. Cu exemplele aş putea continua mult şi bine.

Toate acestea din cauza lipsei de reglementare din partea statului, un stat şi un popor pasiv, condus de oameni fără valoare care mai şi dorm în Parlament (culmea nesimţirii!), iar când nu dorm işi bat capul doar ce să mai fure.

Despre direcţia înspre care se îndreaptă România ea nu poate fi una bună pentru ca nu avem niciun pilon pe care să contruim o creştere reală, REALĂ! Nu avem cine-ştie ce „inteligenţe”, forţa de muncă calificată e plecată demult din ţară, industrie nu avem, nu avem nici măcar resurse (remember! vinderea resurselor energetice celor de la OMV). În schimb, avem o mulţime de multinationale care işi impun regulile lor în virtutea maximizării profiturilor cu mult peste nivelul bunului simţ pe care-l „exportă” în ţara de obârşie. Cu alte cuvinte, nemţii, francezii, grecii, italienii trăiesc mai bine pentru ca le dăm noi bani, noi care suntem mai săraci, noi care suntem platiţi cu 200-250 de euro salariu, da, noi le dăm bunăstare acelora care sunt platiţi cu salarii peste 2000 de euro. Ce se spune despre productivitatea muncii din România este o mare minciună pentru ca în străinătate pentru munca unui om în România angajează acolo doi sau trei.

Ideea e că România trebuie să-şi găsească calea pentru ca viitorul arată din ce in ce mai rău: preţul alimentelor va continua să crească cel puţin doi ani, la fel şi al petrolului, leul va fi mai slab (pentru că economia ţării e ca o casuţă construită din beţe de chibrituri), populaţia e prea indatorată (şi aici lipsa reglementărilor a permis ca populaţia să se imprumute mai mult decât poate restitui), calitatea actului educaţional orientat spre viitor e ceva utopic pe la noi. Soluţii: reglementări pe fiecare domeniu (ce-s cu toate acele taxe din hypermarketuri, taxe care la ei, în ţările de origine, nu există? să fie obligaţi să respecte drepturile consumatorilor români şi ale angajaţilor români), educaţia să devină o prioritate natională nu numai la sensul declarativ.

Între timp, vom asista la circul numit alegeri în România… „Prostanacul” a adus deja „gogosi” calde: de unde are să dea 20-25.000 de euro şi susţinere financiară pentru deschidere de afaceri în valoare de… fiecărui român ce se întoarce în ţară? Numai daca s-ar întoarce un sfert din cei plecaţi la muncă ar însemna să li se acorde îndemnizaţii de aproximativ jumătate din PIB. Offf…