Adevărul de seară

Nu ştiu care-i treaba cu Adevărul de seară, nu ştiu de ce e gratuit pentru că nu vinde cine ştie ce reclame şi nici nu cred că susţine vânzările publicaţiei Adevărul.

Ce-mi place mie cel mai mult e ultima pagină. Acolo este dedicată o pagină întreagă unor oameni deosebiţi, simpli, diverşi şi, mai ales, pasionaţi. Am avut plăcerea să citesc despre muzicieni, tâmplari, botanişti, curatori la muzee, arhitecţi, artişti, profesori etc. Şi cât de deosebite sunt aceste figuri faţă de cele care apar la televizor sau în publicaţiile naţionale!

Nu Borcea, nu Becali, nu Băsescu, nu Udrea, nicio Ridzi-Pitzi, nu fata de la pagina 5, nu multitudinea de pseudo-vedete-gunoaie care populează nud şi seminud toate tabloidele, dar si (non)quality-ziarele de la noi, nu vezi macabrele ştiri de la ora 5. Arată cum ar trebui să arate un ziar adevărat. Din punctul meu de vedere, Adevărul prin această publicaţie gratuită işi asumă un rol care nu e înscris între responsabilităţile presei private, cel al educării maselor. Prin puterea exemplului.

In ediţia de Braşov din 4 septembrie, pe prima pagină era povestea unui român şi om extraordinar care a găsit o borseta cu 6000 de euro pe care a dus-o la poliţie pentru a fi înapoiată posesorului de drept. Care a şi ajuns unde trebuia!

Îmi place! Bravo, Adevărul de seară!

Publicitate

 

Campionul şi repetenţii

7 iunie 2009. Ziua când un mare campion a jucat la adevărata sa valoare şi a oferit exemplul personal de muncă, talent şi fair-play tuturor copiilor şi numai. A câştigat singurul trofeu ce-i lipsea: Roland Garros. Şi a plâns de bucurie de data aceasta. Bravo, Federer! Tot respectul!

Nu am votat! Dacă ar fi fost să merg la vot, aş fi ales între a le adresa apelative direct pe buletinul de vot şi a-i trimite pe toţi la Bruxelles de simpatici ce sunt… Sau, dacă aş fi ales răul cel mai mic, aş fi ales lista PNL. Dar mi-am petrecut timpul mult mai bine, am mers la iarbă verde, am vazut meciul campionului Federer de la Roland Garros şi m-am uitat la televizor.

La ora aceasta, îi ascult pe cretinii analişti politici care stau să se gândească cu voce tare de ce nu au votat românii. Unul mai breaz zicea că nu e nimic deosebit la noi  pentru că au fost scoruri mici în aproape statele Uniunii Europene. Ei, bine, analiştilor… eu – cel puţin eu – nu am votat pentru că nu aveam pe cine alege. Da, nu aveam pe cine alege aici în ţara lui Choice.

Stai să vezi cum va fi în zilele următoare cu acuzele de fraudă electorală. Mi se rupe! Să-şi scoată ochii, să verse sânge… mă doare în vârful p… papucului.

Întrebările mele, câteva dintre ele:

Îl suportaţi pe Geoană când acuză Guvernul din care face parte el şi partidul ce-l conduce?

L-aţi fi votat pe Stolojan? Omul politic Stolojan, din punctul meu de vedere, e compromis; până la cursa aeriană pentru Bruxelles se răzgândeşte de trei ori.

Oamenii care au votat EBA, pentru ce au votat-o? Ăştia sunt sănătoşi la cap?

Gigi Becali şi Vadim ne vor reprezenta în Europa? Frumos, nu?

Oh, nu! Alegerile nu merită nicio atenţie pentru că ciolanul se împarte între ei. Pentru noi, nimic nou: vom plăti oalele sparte ca şi până acum.

Asta e tare: întrebare pe TVR1, un fel de Radio Erevan – românii nu au votat din cauză că au ceva cu UE sau sunt siguri pe statutul lor în cadrul Uniunii? BĂ, ANALIŞTII P****, ROMÂNII NU CRED ÎN POLITRUCII ROMÂNI; EUROPA E CEL MAI BUN LUCRU CE S-A ÎNTÂMPLAT ROMÂNILOR MĂCAR PENTRU DREPTUL LA MUNCĂ ŞI DREPTUL DE A CĂLĂTORI LIBER. Dacă se putea, votam bine-mersi un candidat din alt stat, mai rău nu avea cum să fie.

Îmi reproşez mie însumi faptul că mi-am consumat energie gândindu-mă să merg la vot.

Aşa că 7 iunie 2009, va fi pentru mine ziua când Roger Federer a reuşit să câştige printr-un joc perfect singurul trofeu ce-i lipsea. Sau o zi frumoasă cu mult soare.