Situaţia Letoniei nu e cu mult diferită de a României. Şi ea ca şi România a crescut articial în ultimii ani. Dar nu are nicio economie – la fel ca şi noi -, iar criza economico-financiară este cel mai bun barometru de măsurare a performaţelor economice ale unei ţări.

Letonia a înregistrat creşteri datorită industriilor de prelucrare, serviciilor şi retailului care numai letone nu erau. Pe timp de criză, gigantele companii-mamă au renunţat fix la acele unităţi din alte ţări lăsând mii de oameni fără locuri de muncă şi un mare gol la bugetul şi economia tării respective. Pentru că aşa se procedează: oamenii sunt cifre, salarii, costuri. Iar dacă nu există cerere, închizi companiile din afara ţării de origine. Aşa se practică.

O cădere a economiei de 18% e groaznică. Demonstrează că nu era o economie adevărată, ci era un fel de castel de nisip la malul mării, frumos, dar puţin rezistent. Nu are rost să mai scriu despre cum s-au jucat actualii guvernanţi români cu măsurile anticriză şi cu estimarea deficitului bugetar; îmi rămâne să sper că-şi vor reduce naibii cheltuielile bugetare, că vor adopta şi implementa o strategie adevărată, că nu vom avea un deficit mai mare de 5% din PIB. Pentru că tot noi vom plăti, nu ei. Deocamdată, singurele cheltuieli care au crescut – chiar semnificativ, se vorbeşte de 20-25% – au fost cheltuielile bugetare care le-au depăşit cu mult pe cele din 2008 din aceeaşi perioadă. Dar atunci nu era criză. Bună strategie, domnii mei, să creşteţi cheltuielile bugetare fără să realizaţi nimic! Nicio investiţie, nimic! Curat măsură anticriză!

Trăim în lumea vitezei, viaţa ne este viteză… Internetul a revoluţionat mediul afacerilor, divertismentul şi, chiar, relaţiile dintre oameni. Despre informaţii… ele sunt primele care s-au pretat schimbărilor.
Firmele mari nu mai pot „exista” dacă n-au un site, dacă n-au un mail de contact, poate, call center.
Marketer82 a realizat un studiu asupra modului cum răspund cei doi mari retaileri internaţionali – Real, membru al Metro Group, şi Carrefour – prezenţi in Braşov, actualmente. Kaufland a fost exclus din motivul că nu are o casuţă de mail pentru fiecare magazin şi, prin urmare, nici pentru Braşov şi solicitările ajung la Bucureşti.
La Carrefour au fost adresate două reclamaţii, o sugestie şi trei solicitări de informaţii pe mail. Am primit un răspuns – la e-mail-ul unde am pus în copie şi pe cei de la sediu, din Bucureşti – de la secretara directorului, care mi-a dat asigurări că nu se va mai întâmpla incidentul, dar la verificările ulterioare făcute de Marketer82 în magazin, s-a constatat că nu a interesat pe nimeni acea reclamaţie pentru că nu a fost luată nicio masură.
La Real, Marketer82 a trimis zece e-mail-uri însemnând opt solicitari informaţii despre produse şi servicii şi două reclamaţii. La reclamaţii nu s-a răspuns deloc, primind, in schimb, trei informaţii despre produse.
Tragem linie.
_______________________________________
Carrefour 6 solicitări 1 răspuns primit
Real 10 solicitări 3 răspunsuri primite
_______________________________________
Rezultatul… no comment. Concluziile vă rog să le trageţi singuri.

Asta e. Serviciile depind în cea mai mare parte de oamenii angajaţi; când angajaţii se comportă ca nişte vedete, refuzând să răspundă clienţilor sau răspunzând cu întârziere, serviciile se transformă în deservicii, clienţii rămân fie nemulţumiţi, fie aleg să se adreseze OPC sau instanţelor de judecată.
Asta e cu serviciile… sunt greu de evaluat performanţele angajaţiilor, dar nici nu pare să intereseze pe cineva ca acele servicii prestate să fie, să existe, si apoi, dacă se poate, să fie de calitate. Oricum, Marketer82 trage concluzia că firmele respective plătesc degeaba nişte angajaţi care nu-şi inţeleg rolul şi nici nu au chef s-o facă.
Există legi şi norme în care se garantează dreptul la informare. De altfel, cele două hypermarket-uri garantează răspuns în 48 de ore. Ca să vezi!!! Data viitoare… direct la OPC.