Ne credem deştepţi, harnici, sociabili, ospitalieri, democraţi, cu simţul responsabilităţii etc. Bla-bla-bla şi tralala.

Încă de pe vremea Împuşcatului de Crăciun ne disputam cu Bulgaria penultima poziţie în Europa. Dar uite ca Bulgaria nu este afectată de criză precum România, uite că şomajul la ei este de doar 6%, uite că moneda lor e stabilă, au investiţii importante în turism şi infrastructură şi au ceva economie. Cota lor unică de impozitare este de 10%, iar investiţiile din regiunile defavorizate au scutiri de impozite timp de cinci ani. Mai mult, familiile care au de plătit rate la credite ipotecare sunt scutite de plata impozitelor. Şi, nu în ultimul rând, Bulgaria va avea creştere economică şi anul acesta.

În România, avem un sistem de sănătate prin care donăm lunar o sumă deloc neînsemnată, iar când avem nevoie de doctor, mai plătim încă o dată. De data asta, pentru că aşa spune legea (lege nouă şi modernă, pentru eradicarea corupţiei în sistemul sanitar, deh, nevoie mare! Paranteza parantezelor: ne fură cu legea în mână, câştigi 700 lei, dar plăteşti asigurări, consultaţii, tratament că nici medicamentele nu prea mai sunt compensate etc. Dar din ce bani? ). Sprijinirea firmelor româneşti se face prin introducerea impozitului forfetar (românii sunt deştepţi, bulgarii nu s-au gândit la asta), avem taxe de poluare, înmatriculare şi nici nu mai ştiu cum s-or mai numi, avem bănci care au crescut dobânzile după bunul plac (ce tare bine e să fii român!), avem mii de noi şomeri în fiecare lună, avem multinaţionale care îi abuzează pe români de-i iau dracii şi nimeni nu face nimic, avem un guvern care dorind să-şi reducă cheltuielile (pentru că e criză, dom’le!) au sfârşit prin a le creşte cu peste 10% în ianuarie şi februarie, dar fără să realizeze vreo investiţie, avem o economie sublimă, dar care lipseşte cu desăvârşire, avem un preşedinte-jucător care e şi recuperator de bani pentru bănci, şi justiţiar, şi premier, şi negociator şef cu FMI, şi analist financiar etc-etc. (joacă prea multe roluri ca să le mai ştiu pe toate). De creştere economică pozitivă nu se poate vorbi pentru 2009, poate că nici în 2010. Ne-am împrumutat de la FMI şi vom plăti peste un an şi jumătate sau doi şi atunci să vezi!

În urmă cu câteva zile mă găndeam să scriu despre „nesimţirea” celor de la Kraft Jacobs Suchard de a muta fabrica şi producţia în Bulgaria. Eram convins că fac ceva rău şi găsisem argumente serioase, credibile. Voiam să scriu chiar despre boicotarea produselor lor. Dar adevărul are, de obicei, două feţe. E o problemă pentru cei care şi-au pierdut slujbele. E o problemă şi pentru statul român; această firmă nu va mai plăti contribuţii aici. Tot atât de adevărat este că e o companie privată care prin mutarea fabricii în Bulgaria işi va reduce cheltuielile cu până la 40%.

Trebuie să recunoaştem, România nu are un mediu propice pentru afaceri, România este doar pentru speculanţi şi pentru jmekeri, pentru aleşi şi sclavi moderni botezaţi  fraieri sau *ulime. E o ţară unde singura idee de a aduce bani la bugetul statului este creşterea fiscalităţii şi parafiscalităţii şi unde cetăţeanul banal este bun de plată până cade lat (stai să vezi că în această ţară s-au emis facturi şi pentru cei trecuţi în nefiinţă, aşa că nu ne mai miră nimic). E o ţară în care firmele mici plătesc succesurile oamenilor de succesuri (vezi legea Pogea). Coincidenţa naibii este că aceşti oameni admirabili, aceşti oameni de succesuri, au un numitor comun: toţi au făcut sau fac afaceri cu statul român (vezi modul în care au trecut din posesiunea statului terenurile lui Popoviciu  – un euro metrul pătrat de teren în Bucureşti etc, etc).

La turism, Bulgaria ne dă lecţii, ne dă clasă: au mai puţine de la Dumnezeu decât noi, dar le valorifică mult mai bine. La infrastructură vor fi mult peste noi în curând. Şi mai are Bulgaria o lege banală, una din 2005: Legea confiscării în favoarea statului a proprietăţilor dobândite în mod ilicit care se referă şi la confiscarea averilor directe, dar şi a celor înscrise pe numele altor membri ai familiei. Tare, nu? Eu zic să facem un sondaj de opinie în Parlament şi la Cotroceni, of course, să vedem ce părere au domniile lor daca am face şi noi la fel. Că doar impozitul forfetar l-am putut copia după modelul francez… cu adaptările de rigoare, bineînţeles.


Ne bucurăm să trăim într-o democraţie. Suntem ţară membră a Uniunii Europene. Avem drepturi cetăţeneşti, avem obligaţii, avem Constituţie, foruri legislative şi autorităţi judiciare etc. Avem praf în ochi! Avem doar obligaţii! Avem doar dreptul sau obligaţia să nu murim… încă. Avem rolul unei maşinării dintr-o producţie banală; încă nu suntem uzaţi fizic şi moral, dar ştim cu siguranţă că vom fi în curând. Suntem doar un cost – care cost trebuie să fie cât mai redus – într-un tabel de productivitate. Nu mai suntem oameni; suntem orice, numai oameni nu mai suntem. Suntem costuri, avem sentimente de vânzare, suntem de vânzare, suntem doar nişte numere de contingenţă în nişte tabele.

Un angajat a fost băgat în şedinţă două ore de către superiorul său pe motivul că a vorbit 5 minute pe messenger cu un angajat nesupus conducerii. Aşadar, conducerile firmelor aşa-zise mari nu au alte lucruri mai bune de făcut decât spionarea angajaţilor proprii. Băiatul declarat persona non-grata era mai rebel, dar asta nu însemna că nu îşi făcea treaba. Firma a impus celorlalţi angajaţi izolarea acestuia; cine avea să spargă blocada, avea să treacă fără doar şi poate pe lista neagră.

Altă firmă mare a ţinut şedinţă mare în care angajaţilor li s-a spus verde-n faţă că dacă nu se vor comporta bine, vor fi daţi afară pe motive disciplinare şi, prin urmare, fără drept la vreun ajutor de şomaj. În firmă se aude tot mai adesea de reducerea personalului cu 20-25%, iar epurarea a început deja. În altă ordine de idei, firma deja obligase la ore suplimentare neplătite. Sindicatele, o glumă proastă.

O altă firmă mega-mare şi mult lăudată a obligat mulţi angajaţi să-şi scrie demisiile pentru a se sustrage de la costurile ce le împlică disponibilizarile.

Acestea sunt firmele mari aducătoare de bine şi civilizaţie care populează acest teritoriu şi-l civilizează. Că de n-ar fi ele, am fi înapoiaţi ca-n epoca primitivă, nu? Dragii de ei… Ştiu că oamenii dacă sunt dezbrăcaţi de haine şi le iei laptopurile, ceasurile şi maşinile nu diferă mai deloc de oamenii din epoca de piatră. Dar apasă greu asupra sufletului meu sentimentul că în alte părţi nu e ca la noi, nu la nivelul Uniunii Europene. Se poate să greşesc?!

Iar politicienii nu găsesc altă idee de ieşire din criză decât condedierile bugetarilor şi impozitul forfetar (impozit mare – 500-1300 euro – pentru firme mici şi româneşti care au curajul să nu facă profit). Numai om care să munceşti cinstit să nu fii în România! Nu ştiu de ce, dar e un fel de povară, un fel de păcat capital să munceşti şi să trăieşti cinstit în această ţară. Nu ştiu de ce, dar aşa e!

Oameni muncitori, oameni care nu au avut timp pentru ei şi familiile lor, oameni care au scris istorie pentru acele firme… simple numere în nişte tabele. Azi munceşti /  sclaveşti, mâine concediat sau dat afară, în neputinţă de a-ţi plăti ratele sau de a-ţi cumpăra mâncare. Autorităţi, stat de drept, puterea poporului reprezentată de către cei aleşi prin vot democratic… gargară pentru proşti. Ăştia dorm în bocanci şi Parlament în timp ce FIRMELE MARI îî abuzează pe românii muncitori-cinstiţi sau se fac că nu văd. Unul zicea mirat: „Bine, da’ autorităţile astea nu sunt plătite de noi ca să ne apere pe noi, cetăţenii?”. Mare naiv, pe cuvântul meu!