Două spoturi pentru promovarea turismului românesc. Superbe spoturi. Dar mare păcat că serviciile, raportul preţ/calitatea serviciilor (la preţuri concurăm cu Anglia, cum puşca mea să coste o cameră de hotel pe noapte peste 100 euro la 3 – 4 stele?!) şi infrastructura sunt de toată jena.

„Aşa-i că nu ştiţi nimic despre Romania?” sunt întrebaţi străinii. Ei, bine, o să afle ce înseamnă să faci 166 km de la Bucureşti la Braşov în patru ore. O să afle ce înseamnă autostradă în România. O să afle că mare parte din populaţie se spală la lighean. O să afle că avem doar în Braşov mai multe Hummer-uri decât în Roma. O să găsească o ţară a contrastelor puternice.

Ştiţi de ce avem nevoie pentru un turism cât de căt ok? De infrastructură în primul rând. Dar ghinion! La Transporturi e Berceanu, iar domnia sa nu e Iosefini. Mama mă-sii!

Aa, ştiu, să-l angajăm pe Iosefini!!!

Oricum, faine spoturi!

Că Braşovul e un oraş frumos pentru România, toată lumea ştie. Că s-au realizat multe în Braşov în ultima perioadă este iarăşi uşor de constatat. Însă ca braşovean am câteva mari reţineri privind modul în care s-a lucrat sau se lucrează în continuare.

În primul rând, Braşovul a devenit şi devine tot mai mult un oraş al maşinilor şi motoarelor şi mai puţin un oraş al oamenilor (nemotorizaţi), un oraş al bulevardelor enorme şi al trotuarelor mici, aproape inexistente. Pistele de biciclete proiectate pe Bulevardul Gării şi Alexandru Vlahuţă sunt o adevărată insultă la adresa braşovenilor, şi a celor pietoni, şi a celor care merg cu bicicleta. Pe unele porţiuni, pista de biciclete şi banca din staţia de autobuze ocupă tot trotuarul, iar pentru simplii pietoni o fi existând vreo pasarelă… imaginară. În centru, pe 15 Noiembrie, Mureşenilor şi nu numai, adică acolo pe unde se plimbă tot omul când iese din casă, cat si cei care ne vizitează oraşul, trotuarele sunt minuscule, comparabile cu dimensiunea unui tanga. Şi dacă nu era de ajuns că s-au lăţit străzile, s-au mai distrus trotuarele şi pentru parcări. Nişte parcări jalnice care fac ca partea din faţă a maşinilor să ocupe trotuarele. De-a dreptul jenant. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt; voi publica poze. Pentru parcări se găseau şi alte soluţii, mai scumpe, dar se găseau. Iar pentru cei cu maşini, nu trebuie să plătească cei fără maşini. Europa e plină de parcări supraetajate sau subterane, doar la noi e altfel: o dungă albă şi gata! E vorba şi de viziune, de perspectivă pe termen mai lung. Nu e cazul la noi; e mult mai uşor să desenezi o dungă pe asfalt şi să spui: „aici e trotuar, aici e parcare, aici e pistă de biciclete”.

În Craiter, trotuarele erau despărţite de stradă prin nişte porţiuni acoperite cu iarbă şi copaci… şi acolo au trebuit să intervină. Au tăiat copacii, au micşorat trotuarul şi au făcut ca cetăţenii să circule la un pas de maşini. Şi te mai miri de ce oamenii sunt aşa de stresaţi!

Iniţiativa Consiliului Judeţean de a plimba turiştii prin oraş cu autocare supraetajate şi descoperite a întâmpinat opoziţie din partea Primăriei acum după ce autocarele au fost achiziţionate de aproximativ un an. Aceasta datorită faptului că primarul nu este din acelaşi partid cu preşedintele CJ Braşov. Astfel aceşti doi oameni care au realizat câte ceva pentru municipiul Braşov, firi orgolioase, se ceartă şi risipesc bani publici, adică ai noştri, ai braşovenilor, pentru că autobuzele deloc ieftine au fost deja achiziţionate. Iar despre turişti, ei ar vrea să circule cu aceste vehicule, dar… Aşa că mai bine circulă acestea prin oraş cu bannere mari „Iniţiativă a Consiliului Judeţean Braşov blocată de primarul Scripcaru”. Aceeaşi pancartă este şi pe un superb centru de recreere şi sport de sub Tămpa, centru care este finalizat, dar nu-l foloseşte nimeni.

În Livada Poştei, seară de seară sunt un fel de curse de motoare sub ochii poliţiştilor „obosiţi” care nu văd şi nu aud. Zgomotele produse de aceste motoare depăşesc cu mult limitele normale de decibeli admise de lege şi viteza lor, de asemenea, este peste limita legală cu mult, dar eu stau să vorbesc de lege în ţara fărădelegilor?!

Aşa că, domnilor dragi, ştiu că anul acesta nu sunt alegeri pentru locale, dar credeţi că se poate să fiţi mai atenţi la dorinţele oamenilor? Se poate să sperăm la un oraş turistic, la un oraş european?

Replică la imnul turismului românesc al Elenei Udrea, un imn mai apropiat de realitate. De o cruntă realitate, aş adăuga eu.

Şi dacă tot aţi ajuns pe blogul meu, să mai şi râdem:).

Atât de multe de trăit, atât de multe de iubit.

Ce trebuie să facă cineva să ajungă ministru la Turism? Simplu, trebuie să fie turistă! Bine, frăţică, dacă tot ai ajuns mare ministră trebuie să faci ceva acolo măcar de ochii lumii. Deci, ce să fie? Să fie turism ecumenic şi… balnear, da, turism ecumenic şi balnear în Bucureşti. Bine, s-a făcut, dar unde în Bucureşti că Bucureştiu-i mare? Aha-aha, să fie pe după blocurile gri. Logica e bună, vine turistul, dă de băiatul de cartier, scoate portofelul şi se îmbogăţeşte ţara că doar băiatu’ e de-al nostru; şi scoatem ţara din criză. Şi ce mai facem? Facem imnul turismului românesc. Super tare! Îl făcură pe acesta, pe imn, şi uitaţi ce lălăială a ieşit:

Se numeşte „The land of choice” şi a fost compus de Marius Moga pentru minuscula sumă de 10.000 euro. Pe lângă lălăială, se poate vedea ce tehnică sublimă au la montajul materialului video: au dat cu camera pe nişte poze un du-te, vino, înapoi şi înainte. Stereotipie în tot ce au lucrat. Nu emană pic de viaţă şi nu are nicio legătură cu realitatea. România, ţara alegerii? Alegerii cui?

Pe scurt, dacă chestia asta – imnul – nu exista, nu-i ducea nimeni lipsa. Nu o să convingă nici pe naiba să vină aici pentru că a văzut clipul şi-a ascultat imnul. Eu mai nutresc speranţe ca să nu fie acesta imnul oficial. Mai degrabă atragea turişti c-un decolteu frumos.

Ce face românul când nu are ce face? Se scarpină în… într-o ureche. Ce face Udrea când e ministră la Turism? Face turism balnear şi ecleziastic în Bucureşti şi imn – nevoie mare! – pentru turismul românesc. Unii s-au grăbit să afirme că sloganul (sau titlul imnului) ar fi „Romania, the land of choice”, dar se pare că nu este, ci este doar un vers din melodie. In fine, eu zic că pentru turismul românesc un titlu bun ar fi „Prohodul”.

Aşa cum am explicat într-un articol anterior, Despre turism şi tichete, turismul din România nu are nicio strategie în dezvoltarea sa, se dezvoltă haotic şi anost. Începând de la proprietarii de afaceri şi ajungând la cei care conduc şi coordonează turismul, la cei de la ministere. Asta dacă se mai poate vorbi de vreo dezvoltare.

Bun. Ce se întâmplă acum? PR de birou. Aşa obişnuiesc eu să numesc ideile născute în creierele unor oameni bine plătiţi, care stau toată ziua de muncă într-un birou curat, frumos, beau cafele şi care sunt complet rupţi de realitate; singurele ocazii când păşesc în lumea reală sunt cu prilejul vreunui dineu sau protocol ceea ce, evident, prezintă realităţile exact aşa cum sunt ele, nu? Turismul românesc sau strategiile de turism în România sunt doar gargară. Nu avem turism, nu avem ce promova, dar ne ocupăm de branding de ţară. Nu avem produs, nu avem preţuri, nu avem plasament/distribuţie, dar (încercăm să) avem publicitate; nu avem tortul, dar avem cireaşa de pus pe tort.

Prima campanie a fost „Eterna şi fascinanta Românie„. Apoi „RomaniaFabulospirit„. Acum avem ceva de genul „Romania, the land of choice”. Înţelegeţi cam câtă gargară?! Noi nu avem economie, noi nu avem turism, dar suntem fascinanţi, suntem fabuloşi şi stai… asta cu România, ţara alegerii ce o fii? A, mi-a picat fisa: România, ţara aleşilor.

Ne credem deştepţi, harnici, sociabili, ospitalieri, democraţi, cu simţul responsabilităţii etc. Bla-bla-bla şi tralala.

Încă de pe vremea Împuşcatului de Crăciun ne disputam cu Bulgaria penultima poziţie în Europa. Dar uite ca Bulgaria nu este afectată de criză precum România, uite că şomajul la ei este de doar 6%, uite că moneda lor e stabilă, au investiţii importante în turism şi infrastructură şi au ceva economie. Cota lor unică de impozitare este de 10%, iar investiţiile din regiunile defavorizate au scutiri de impozite timp de cinci ani. Mai mult, familiile care au de plătit rate la credite ipotecare sunt scutite de plata impozitelor. Şi, nu în ultimul rând, Bulgaria va avea creştere economică şi anul acesta.

În România, avem un sistem de sănătate prin care donăm lunar o sumă deloc neînsemnată, iar când avem nevoie de doctor, mai plătim încă o dată. De data asta, pentru că aşa spune legea (lege nouă şi modernă, pentru eradicarea corupţiei în sistemul sanitar, deh, nevoie mare! Paranteza parantezelor: ne fură cu legea în mână, câştigi 700 lei, dar plăteşti asigurări, consultaţii, tratament că nici medicamentele nu prea mai sunt compensate etc. Dar din ce bani? ). Sprijinirea firmelor româneşti se face prin introducerea impozitului forfetar (românii sunt deştepţi, bulgarii nu s-au gândit la asta), avem taxe de poluare, înmatriculare şi nici nu mai ştiu cum s-or mai numi, avem bănci care au crescut dobânzile după bunul plac (ce tare bine e să fii român!), avem mii de noi şomeri în fiecare lună, avem multinaţionale care îi abuzează pe români de-i iau dracii şi nimeni nu face nimic, avem un guvern care dorind să-şi reducă cheltuielile (pentru că e criză, dom’le!) au sfârşit prin a le creşte cu peste 10% în ianuarie şi februarie, dar fără să realizeze vreo investiţie, avem o economie sublimă, dar care lipseşte cu desăvârşire, avem un preşedinte-jucător care e şi recuperator de bani pentru bănci, şi justiţiar, şi premier, şi negociator şef cu FMI, şi analist financiar etc-etc. (joacă prea multe roluri ca să le mai ştiu pe toate). De creştere economică pozitivă nu se poate vorbi pentru 2009, poate că nici în 2010. Ne-am împrumutat de la FMI şi vom plăti peste un an şi jumătate sau doi şi atunci să vezi!

În urmă cu câteva zile mă găndeam să scriu despre „nesimţirea” celor de la Kraft Jacobs Suchard de a muta fabrica şi producţia în Bulgaria. Eram convins că fac ceva rău şi găsisem argumente serioase, credibile. Voiam să scriu chiar despre boicotarea produselor lor. Dar adevărul are, de obicei, două feţe. E o problemă pentru cei care şi-au pierdut slujbele. E o problemă şi pentru statul român; această firmă nu va mai plăti contribuţii aici. Tot atât de adevărat este că e o companie privată care prin mutarea fabricii în Bulgaria işi va reduce cheltuielile cu până la 40%.

Trebuie să recunoaştem, România nu are un mediu propice pentru afaceri, România este doar pentru speculanţi şi pentru jmekeri, pentru aleşi şi sclavi moderni botezaţi  fraieri sau *ulime. E o ţară unde singura idee de a aduce bani la bugetul statului este creşterea fiscalităţii şi parafiscalităţii şi unde cetăţeanul banal este bun de plată până cade lat (stai să vezi că în această ţară s-au emis facturi şi pentru cei trecuţi în nefiinţă, aşa că nu ne mai miră nimic). E o ţară în care firmele mici plătesc succesurile oamenilor de succesuri (vezi legea Pogea). Coincidenţa naibii este că aceşti oameni admirabili, aceşti oameni de succesuri, au un numitor comun: toţi au făcut sau fac afaceri cu statul român (vezi modul în care au trecut din posesiunea statului terenurile lui Popoviciu  – un euro metrul pătrat de teren în Bucureşti etc, etc).

La turism, Bulgaria ne dă lecţii, ne dă clasă: au mai puţine de la Dumnezeu decât noi, dar le valorifică mult mai bine. La infrastructură vor fi mult peste noi în curând. Şi mai are Bulgaria o lege banală, una din 2005: Legea confiscării în favoarea statului a proprietăţilor dobândite în mod ilicit care se referă şi la confiscarea averilor directe, dar şi a celor înscrise pe numele altor membri ai familiei. Tare, nu? Eu zic să facem un sondaj de opinie în Parlament şi la Cotroceni, of course, să vedem ce părere au domniile lor daca am face şi noi la fel. Că doar impozitul forfetar l-am putut copia după modelul francez… cu adaptările de rigoare, bineînţeles.