Situaţia Letoniei nu e cu mult diferită de a României. Şi ea ca şi România a crescut articial în ultimii ani. Dar nu are nicio economie – la fel ca şi noi -, iar criza economico-financiară este cel mai bun barometru de măsurare a performaţelor economice ale unei ţări.

Letonia a înregistrat creşteri datorită industriilor de prelucrare, serviciilor şi retailului care numai letone nu erau. Pe timp de criză, gigantele companii-mamă au renunţat fix la acele unităţi din alte ţări lăsând mii de oameni fără locuri de muncă şi un mare gol la bugetul şi economia tării respective. Pentru că aşa se procedează: oamenii sunt cifre, salarii, costuri. Iar dacă nu există cerere, închizi companiile din afara ţării de origine. Aşa se practică.

O cădere a economiei de 18% e groaznică. Demonstrează că nu era o economie adevărată, ci era un fel de castel de nisip la malul mării, frumos, dar puţin rezistent. Nu are rost să mai scriu despre cum s-au jucat actualii guvernanţi români cu măsurile anticriză şi cu estimarea deficitului bugetar; îmi rămâne să sper că-şi vor reduce naibii cheltuielile bugetare, că vor adopta şi implementa o strategie adevărată, că nu vom avea un deficit mai mare de 5% din PIB. Pentru că tot noi vom plăti, nu ei. Deocamdată, singurele cheltuieli care au crescut – chiar semnificativ, se vorbeşte de 20-25% – au fost cheltuielile bugetare care le-au depăşit cu mult pe cele din 2008 din aceeaşi perioadă. Dar atunci nu era criză. Bună strategie, domnii mei, să creşteţi cheltuielile bugetare fără să realizaţi nimic! Nicio investiţie, nimic! Curat măsură anticriză!

Anunțuri

Ce face românul când nu are ce face? Se scarpină în… într-o ureche. Ce face Udrea când e ministră la Turism? Face turism balnear şi ecleziastic în Bucureşti şi imn – nevoie mare! – pentru turismul românesc. Unii s-au grăbit să afirme că sloganul (sau titlul imnului) ar fi „Romania, the land of choice”, dar se pare că nu este, ci este doar un vers din melodie. In fine, eu zic că pentru turismul românesc un titlu bun ar fi „Prohodul”.

Aşa cum am explicat într-un articol anterior, Despre turism şi tichete, turismul din România nu are nicio strategie în dezvoltarea sa, se dezvoltă haotic şi anost. Începând de la proprietarii de afaceri şi ajungând la cei care conduc şi coordonează turismul, la cei de la ministere. Asta dacă se mai poate vorbi de vreo dezvoltare.

Bun. Ce se întâmplă acum? PR de birou. Aşa obişnuiesc eu să numesc ideile născute în creierele unor oameni bine plătiţi, care stau toată ziua de muncă într-un birou curat, frumos, beau cafele şi care sunt complet rupţi de realitate; singurele ocazii când păşesc în lumea reală sunt cu prilejul vreunui dineu sau protocol ceea ce, evident, prezintă realităţile exact aşa cum sunt ele, nu? Turismul românesc sau strategiile de turism în România sunt doar gargară. Nu avem turism, nu avem ce promova, dar ne ocupăm de branding de ţară. Nu avem produs, nu avem preţuri, nu avem plasament/distribuţie, dar (încercăm să) avem publicitate; nu avem tortul, dar avem cireaşa de pus pe tort.

Prima campanie a fost „Eterna şi fascinanta Românie„. Apoi „RomaniaFabulospirit„. Acum avem ceva de genul „Romania, the land of choice”. Înţelegeţi cam câtă gargară?! Noi nu avem economie, noi nu avem turism, dar suntem fascinanţi, suntem fabuloşi şi stai… asta cu România, ţara alegerii ce o fii? A, mi-a picat fisa: România, ţara aleşilor.

O.K. Tichete de vacanţă pentru ca românii să-şi cheltuiască banii în România. Super tare. Nu e o idee originală, este o idee inventată de alţii, o idee care a funcţionat. Că ar putea relansa turismul românesc – în planul ideilor – ar merge.

De fapt, doar pe hârtie merge. Este, dacă vreţi, o idee care nu va avea succes din cel puţin doua motive evidente: cel al preţurilor şi serviciilor oferite şi cel al patronilor care ar putea sa cumpere pentru angajaţii lor asemenea pachete. Să fie clar pentru toată lumea – şi este mai mult decât evident – că România se bate cu Spania, Italia, Austria, Elveţia, Turcia etc. doar la preţuri. Si cum se bate la preţuri cu ei? Cam aşa: sa nu avem preţuri mai mici ca ei! Servicii jalnice, oraşe deprimante, staţiuni abandonate şi infrastructura cea mai proastă de departe din toată Europa. Veţi spune, poate, ca sunt unitaţi care concurează la calitatea serviciilor si oferă preturi atractive şi în România, unităţi care oferă un raport calitate/preţ excelent. Da, există, dar câte sunt? Turismul nu este o afacere izolată şi niciodată nu va fi. Contează cum este ţara şi oamenii care o populează, cum este infrastructura şi cât de uşor se ajunge la respectiva locaţie (sau respectivele destinaţii), contează ce are de oferit ţara, oraşul sau staţiunea, contează chiar şi brandul de ţară şi contează ca acei turişti să se simtă în siguranţă. Contează să se facă inţeleşi într-o limbă internaţională. Contează până şi ceea ce se întâmplă în vecinătatea locului de cazare. Degeaba te cazezi la hotel/pensiune ok dacă în imediata vecinătate e discotecă de manele si ăia urlă ca nebunii. Cazul nu e inventat la intâmplare şi se petrece an de an pe litoralul românesc.

A doua mare problemă este legată de firmele care ar putea oferi asemenea tichete de vacanţă propriilor angajaţi. Vă spun eu câte firme: puţine. Atât de puţine încât nu merită să strici hârtia pentru acele tichete. Cea mai mică problemă a unei firme care acţionează în sectorul privat este unde o să meargă angajatul în concediu, iar bugetarii care sunt decimati de guvernul Boc nu se vor gândi la concediu din cauza nesiguranţei locurilor de muncă – pentru că se prefigurează că vor mai urma şi alte disponibilizări – sau pentru că deja au fost daţi afară. Astfel încât tichetele de vacanţă ramân TOATE pentru cei care le-o inventat cu atâta tam-tam cărora le doresc mult succes şi in proiectele „Bucureşti – staţiune balneară” şi ” Bucureşti – turism ecumenic”.

O firmă mare căruia îi pasă de angajaţii ei nu va face altceva decat să-şi motiveze angajaţii trimiţându-i la ski în Austria, la mare în Bulgaria, Grecia, Turcia, Slovenia, Croaţia sau Spania sau în vizita marilor capitale europene (din punctul meu de vedere, Bucureştiul nu are niciun punct în comun în ceea ce priveşte turismul sau civilizaţia cu Paris, Praga, Budapesta, Viena, nici măcar cu Moscova). Şi asta la un raport calitate/preţ mult superior ofertelor din România. Pentru celelalte firme, faptul că nu se gândesc la disponibilizări e o dovadă de bun-simţ, dar oferirea de tichete de vacanţă ar fi prea mult.

România are două sezoane: e vară, mergi la mare, e iarnă, mergi la munte. Aşa era până în anii ’90 pentru toţi românii. Ce români mai practică azi turismul ăsta? Bucureştenii şi încă unii puţini la număr, dar cu aceeaşi mentalitate ca şi primii. Bucureşteanul nu ştie decât să-şi ia femeia şi maşina şi să se ducă la mare, acolo unde işi dau întâlniri bucureştenii vara, unde parcheaza unii lângâ alţii ca să-şi etaleze maşina tunata şi ţinuta cool. Şi pupăza de lângă ei. Dar ăsta nu e turism. Nu poţi să faci turism cu câteva plaje neîntreţinute, cu câteva discoteci cu stiluri de muzica diferite total puse una lânga alta, cu hoţi de buzunare şi cu personal de servire clienţi slab calificat şi care funcţionează pe principiul şpăgii. Nu poţi face turism montan cu două pârtii de ski în Poiana Braşov şi încă câteva pe Valea Prahovei şi nu poţi face turism cu staţiuni ce par a fi o adunare de obiecte la întâmplare, staţiuni care nu au nicio arhitectura şi niciun Dumnezeu. La naiba, de programe complexe de turism cu all-inclusive şi circuite nu mai vorbesc pentru că patronii de unităţi de turism nu înţeleg conceptele. Fac o paranteză… Costineşti 2007. O mare-megadiscotecă, nu zic care, dar voi care aţi fost pe acolo o ştiţi. Avea taxă de intrare, nu făcea rezervări nici măcar cu două ore înainte de deschiderea ei, personalul era slab calificat şi faceau referiri la „şpăguţă” şi aveau şi o taxă pentru toaletă. Asemenea patroni care pretind taxă de toaletă ca mijloc de a-şi rotunji veniturile ar putea să inţeleagă vreodată în viaţa asta ce înseamnă all inclusive (totul inclus)?

Sunt naţionalist, sunt pentru ca banii aştia puţini cât îi avem să rămână aici. Dar nu sunt prost. Merg în Spania în mai cu 190 lei dus-întors cu avionul şi cazare cu apă caldă, bucătărie, baie, wi-fi etc… cam tot ce trebuie la preţul de 21 euro/noapte. Un reprezentant al pensiunii vine să ne ia de la aeroport fără să fii solicitat asta. Şi toate acestea rezervate cu doar sase săptămâni înainte de a merge acolo.