Nu ştiu care-i treaba cu Adevărul de seară, nu ştiu de ce e gratuit pentru că nu vinde cine ştie ce reclame şi nici nu cred că susţine vânzările publicaţiei Adevărul.
Ce-mi place mie cel mai mult e ultima pagină. Acolo este dedicată o pagină întreagă unor oameni deosebiţi, simpli, diverşi şi, mai ales, pasionaţi. Am avut plăcerea să citesc despre muzicieni, tâmplari, botanişti, curatori la muzee, arhitecţi, artişti, profesori etc. Şi cât de deosebite sunt aceste figuri faţă de cele care apar la televizor sau în publicaţiile naţionale!
Nu Borcea, nu Becali, nu Băsescu, nu Udrea, nicio Ridzi-Pitzi, nu fata de la pagina 5, nu multitudinea de pseudo-vedete-gunoaie care populează nud şi seminud toate tabloidele, dar si (non)quality-ziarele de la noi, nu vezi macabrele ştiri de la ora 5. Arată cum ar trebui să arate un ziar adevărat. Din punctul meu de vedere, Adevărul prin această publicaţie gratuită işi asumă un rol care nu e înscris între responsabilităţile presei private, cel al educării maselor. Prin puterea exemplului.
In ediţia de Braşov din 4 septembrie, pe prima pagină era povestea unui român şi om extraordinar care a găsit o borseta cu 6000 de euro pe care a dus-o la poliţie pentru a fi înapoiată posesorului de drept. Care a şi ajuns unde trebuia!
Îmi place! Bravo, Adevărul de seară!
Despre marketing, retail, publicitate, economie şi politică 